CNSAS a primit ordin să ascundă că Gelu Voican Voiculescu a fost turnător al Securității (I)

 

Dacă aveați cumva convingerea că instituţiile de nivel înalt din România sunt libere să decidă în mod corect şi legal, dincolo de anumite interese nedrepte, dictate politic, atunci exemplul pe care îl vom expune în continuare este în măsură să vă demonstreze cu prisosinţă că realitatea este cu totul alta.

La finele anului trecut Curtea de Apel București a luat o decizie prin care a validat într-un mod cu totul straniu un abuz evident pe care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii Statului (CNSAS) l-a înfăptuit în anul 2010.
CNSAS fusese solicitat în anul 2007 de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 să constate că Gelu Voican Voiculescu – un personaj care a avut un rol deosebit de influent în perioada așa-numitei „Revoluții” din 1989 – a fost în realitate un colaborator al Securității comuniste. În afară de mai multe asociaţii ale revoluţionarilor, şi alte voci din societatea civilă (printre care scriitorul dizident Paul Goma sau fostul ofiţer de informaţii Liviu Turcu) atrăseseră atenția asupra acestui fapt.

După aproape trei ani, în data de 8 ianuarie 2010, însăși Direcţia Juridică a CNSAS a emis o adeverință oficială prin care a concluzionat că Gelu Voican Voiculescu a fost colaborator al Securităţii. Concluzia rezulta din studiul dosarelor existente în arhiva CNSAS susținută de Nota de Constatare efectuată de Direcția de Investigații a CNSAS. Au fost puse astfel în evidență o largă serie de documente ce atestau că Voican a transmis sistematic, între anii 1977 și 1985 informații către Securitate. Conținutul informărilor date de Gelu Voican către Securitate abundă de declarații care – cităm din adeverința Direcției Juridice a CNSAS – „probează că Voiculescu Gelu Voican a furnizat informaţii prin care a denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăţi fundamentale ale omului”. Conform criteriilor de definire oficială a calității de „colaborator al Securității”, constatarea făcută de Direcția Juridică a CNSAS îl circumscrie în mod clar pe Gelu Voican în acest statut de colaborator.

În plus, s-a putut sesiza că delațiunile furnizate de Gelu Voican au vizat un mare număr de persoane. Chiar și din acest punct de vedere este semnificativ să arătăm că au existat numeroase precedente în care fie și o singură notă de informare sau note de informare legate de o singură persoană au atras atribuirea calității de „colaborator al Securității”. Putem aminti în acest sens cazul lui Adrian Marino, care a fost catalogat ca informator, deși era un deţinut anticomunist care făcuse opt ani de temniţă grea și apoi şi-a dedicat viaţa unei mari opere culturale. Un alt caz cunoscut, foarte comentat în presa din anul 2006, a fost cel al Monei Muscă, deputat PNL, care a fost la rândul ei trecută pe lista colaboratorilor Securității doar pentru că în 1977, pe vremea când era asistentă universitară, a fost de acord să dea Securității câteva note informative despre anumiți studenți străini. De reținut că informările sale nu au avut niciun fel de consecințe dramatice pentru acei studenți, nu au denunţat atitudini potrivnice regimului comunist și nu au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăţi fundamentale ale omului, așa cum a fost în cazul numeroaselor informări date Securității de Gelu Voican Voiculescu.

Toate aceste circumstanțe păreau a fi cât se poate de concludente în a demonstra – după toate criteriile de evaluare ale CNSAS – că Gelu Voican Voiculescu a fost un turnător veritabil, „cu acte în regulă”.

Și totuși, în mod total nedrept și stupefiant, în data de 23 februarie 2010, Colegiul Director al CNSAS a emis, în urma unor dezbateri aprinse ale membrilor săi, o adeverinţă prin care afirma că „lui Voiculescu Gelu Voican nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”!! Contrar uzuanțelor, adeverinţa de necolaborare a fost postată foarte târziu pe site-ul CNSAS, la aproape trei luni şi jumătate după vot, mai exact pe 1 iunie 2010!

Luând în considerare abundenţa materialului probator (note scrise de Gelu Voican, înregistrări ale unor convorbiri, consemnarea oficială a unor declarații verbale etc) ce indică din toate punctele de vedere că Voican a fost un informator proeminent al Securităţii, decizia Colegiului CNSAS a fost la scurt timp contestată (din două părți), pe 28 iunie 2010, la Curtea de Apel București.

În cadrul procesului care a urmat la Curtea de Apel, la cererea instanței, CNSAS a depus la dosar în anul 2011 o notificare (vezi foto alăturată) din care rezulta că în arhivele Securității există șapte volume referitoare la Gelu Voican Voiculescu. Notificarea arăta că din aceste șapte volume, CNSAS nu a prezentat integral decât patru, din restul celorlalte trei fiind prezentate doar câteva file. Unul dintre contestatari, Marius Mioc, a cerut în instanță să îi fie oferite și celelalte file care lipsesc, și a căror existență rezultă din însăși adresa CNSAS. Instanța a respins însă această cerere, ca fiind „nerelevantă pricinii”! După cum pe bună dreptate sublinia domnul Mioc (vezi video), această situație indică faptul anormal și ilegal că CNSAS încă mai ascunde o serie de file legate de Gelu Voican Voiculescu.

Tot în cadrul procesului de la Curtea de Apel au fost solicitate argumentele care au stat la baza infirmării de către Colegiul Director al CNSAS a deciziei date de Direcţia Juridică a CNSAS, care concluzionase că Voican a fost colaborator. În sensul prezentării publice a respectivelor argumente, au fost solicitate stenogramele discuţiilor dintre membrii Colegiului, întruniţi în şedinţele în care au votat decizia.

După cinci ani de tergiversări, în iulie 2015, CNSAS a făcut publică doar una dintre stenogramele ședințelor respective, deși chiar din textul acelei stenograme reiese cu claritate că cea mai importantă parte a discuțiilor a avut loc într-o ședință anterioară. Această manieră de a proceda arată că practic CNSAS ascunde conținutul unei alte stenograme, chiar dacă existența ei se poate deduce fără dubiu din exprimările membrilor Colegiului. Astfel, domnul C. Ionescu își începuse alocuțiunea prin fraza: „Am să amintesc aceleași argumente pe care le-am spus data trecută”. Sau, domnul  C. Secașiu răspundea: „Mi-am spus punctul de vedere în ședința trecută”. Având în vedere aceste referiri explicite la o ședință anterioară, contestatarii au insistat să fie prezentată și stenograma care lipsea. Este important să precizăm că legile în vigoare statuează că dezbaterile CNSAS trebuie să fie accesibile, iar în cazul unui litigiu stenogramele ședințelor din Colegiul CNSAS trebuie să fie prezentate părților procesuale. Luând act de lipsa stenogramei respective, instanța Curții de Apel a dispus ca ea să fie prezentată în cadrul procesului. Dovedind o gravă rea-credință precum și faptul că are din nou ceva de ascuns, Colegiul Director al CNSAS a răspuns că … „nu a existat o ședință anterioară”!!

O altă constatare semnificativă ce rezultă din textul acelei stenograme este aceea că o mare contribuție la emiterea respectivei Adeverințe de ne-colaborare (care era în totală contradicție cu concluziile din Avizul Direcției Juridice) a avut-o președintele CNSAS de la acea dată, Cazimir Ionescu. Este însă de notorietate faptul că acesta era un apropiat al lui Gelu Voican, cei doi fiind legați de acțiuni comune încă din timpul evenimentelor din 1989. Cazimir Ionescu și ceilalți membri ai CNSAS care au votat împotriva declarării lui Gelu Voican drept  colaborator, nu au avut cum să nege că acesta a dat informări Securității, dar au urmărit să impună versiunea că el ar fi fost „forțat” să dea declarații întrucât ar fi fost la rândul său „urmărit politic”.

Această versiune nu poate fi însă adevărată dacă ne raportăm la o decizie judecătorească ce a apărut ulterior respectivei ședințe a CNSAS. În anul 2010 Gelu Voican Voiculescu a solicitat Tribunalului București să constate că în 1985, când a fost condamnat la închisoare, el ar fi fost condamnat din motive politice. Un an mai târziu, în 2011, Tribunalul București a emis o Hotărâre prin care a stabilit în mod definitiv și irevocabil că respectiva condamnare a lui Gelu Voican din 1985 nu a avut caracter politic, ci el a fost condamnat pe deplin justificat pentru infracțiuni de drept comun, mai exact „fals, uz de fals şi înşelăciune în paguba avutului obştesc”. Or, dacă avem în vedere că în timpul detenției din 1985 Gelu Voican a dat un mare număr de informări la Securitate, putem sesiza contradicția flagrantă dintre decizia CNSAS (care susține că Voican ar fi fost forțat să dea declarații pentru că era „urmărit politic”) și hotărârea definitivă și irevocabilă a Tribunalului București (care a stabilit că în acea anchetă nu a existat nicio presiune politică asupra lui Voican). Semnificativ este și că delațiunile sale din timpul arestării nu au avut nicio legătură cu cauza pentru care fusese arestat, fapt care îl circumscrie din nou, fără dubii, în criteriile care desemnează un informator al Securității.

Este de remarcat încă un lucru surprinzător: în pofida faptului că există un volum impresionant de note de informare date de Voican până în 1985, CNSAS pretinde că în arhivele sale nu există niciun fel de documente referitoare la Gelu Voican din perioada dintre 1985 și 1989! Ce poate să însemne acest lucru? Sunt doar două posibilități: fie relația lui Voican cu Securitatea a încetat brusc (deși notele de până atunci arată că, dimpotrivă, această colaborare era în plină ascensiune), fie toate documentele referitoare la el din perioada respectivă AU DISPĂRUT! Din perspectiva faptului că în 1989 Gelu Voican a ajuns comandantul Securității este superfluu să deducem că în mod cert cea de-a doua versiune este cea adevărată.

În fața acestor evidențe revoltătoare, imixtiunea unor interese ce obstrucţionează în forţă actul de justiţie devine aşadar cât se poate de vizibilă. Cum este posibil să fie ignorate dosare întregi de documente care îl indică pe Gelu Voican ca fiind agent al Securităţii? Cum poate fi altfel explicată contradicția flagrantă dintre concluzia Direcţiei Juridice a CNSAS și cea a Colegiului Director dacă nu prin anumite intervenții de culise și prin acte de corupție care au avut loc în cadrul acestei instituții? Şi, nu în ultimul rând, cum este posibilă această atitudine (din partea CNSAS cât și, mai recent, din partea Curții de Apel București) de validare instituțională a unor asemenea minciuni, ceea ce echivalează cu sfidarea milioanelor de victime ale Securității comuniste?!
 
 

Citiți continuarea acestui articol 
 
 

Citiți și:

Gelu Voican Voiculescu – prins din nou cu minciuna

Înainte de a-l turna la Securitate, Gelu Voican Voiculescu a încercat să-l racoleze pe Gregorian Bivolaru în francmasonerie

 
 

yogaesoteric

1 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More