19 pompieri nevaccinați cer despăgubiri de 38 de milioane de dolari de la autoritățile orașului canadian Calgary, pentru că li s-a impus vaccinarea la locul de muncă

Aproape douăzeci de pompieri canadieni au dat în judecată Departamentul de Pompieri din Calgary cu acuza că obligativitatea vaccinării pentru a-și păstra locului de muncă le-a încălcat drepturile omului, transmite publicația din Canada True North.

Potrivit LifeSiteNews, 19 pompieri nevaccinați cer despăgubiri de 38 de milioane de dolari.

Există ceva tiranic în aceste condiționări. Nu-i putem identifica pe toți cei care se află în spatele lor, dar ceea ce putem face este să tragem oamenii la răspundere, cum ar fi șeful pompierilor, politicienii, managerii orașului. Acești oameni sunt responsabili pentru acțiunile lor”, a declarat Stephen Dabbagh, cel care conduce procesul.

Dabbagh, care a lucrat timp de două decenii ca pompier, a fost forțat să demisioneze din Departament pe 8 decembrie 2021.

O declarație de revendicare adresată Curții de judecată din Queens Bench of Alberta detaliază daune de 2 milioane de dolari pentru stres psihic și încălcări ale Cartei, precum și încălcări ale Codului penal.

Obligându-și angajații loiali să facă injecții experimentale ca o condiție obligatorie pentru angajare, orașul și-a încălcat obligația legală de a lua măsuri rezonabile pentru a preveni vătămarea trupească a angajaților săi, contrar secțiunii 217.1 din Codul penal al Canadei”, se arată în proces.

Reclamanții au suferit daune cuantificabile, inclusiv suferință psihică, anxietate și, în special, vătămare a demnității și a respectului de sine. Prin urmare, reclamanții au dreptul la daune semnificative ca urmare a modului în care municipalitatea le-a suspendat contractul de muncă, inclusiv o cerere de daune punitive agravate care decurg din încălcări flagrante ale drepturilor omului și ale Cartei.”

Obligativitatea vaccinării în instituțiile publice a fost solicitată de orașul Calgary în octombrie 2021. Toți angajații orașului au fost obligați să prezinte dovada vaccinării, să facă teste frecvente sau să furnizeze o scutire aprobată medical.

Legea spune că avem aceste drepturi (de a refuza vaccinurile prin intermediul Cartei Canadei), chiar dacă nu sunt susținute de instanțe”, a declarat Dabbagh. „Pentru mine, este vorba de a folosi toate căile de luptă împotriva tiraniei politice și ideologice a acestor mandate. … Aceste medicamente, sau cum se numesc ele, nu sunt sigure și nu au funcționat.”

Avocatul Leighton Grey reprezintă în prezent grupul de pompieri. Administrația orașului Calgary a refuzat să ofere un comentariu, invocând faptul că problema se află în prezent în fața instanțelor de judecată.

Orașul Calgary, prin mandatul său obligatoriu de vaccinare, a încălcat drepturile omului, ale lucrătorilor, discriminându-i pe baza religiei și discriminând arbitrar împotriva alegerii medicale a cuiva”, a declarat Grey pentru LifeSiteNews.

Solicităm o recunoaștere din partea instanței că această măsură (obligativitatea vaccinării) încalcă drepturile lor umane conform Cartei Drepturilor Omului. Cerem instanței să recunoască faptul că aceste condiționări de vaccinare încalcă drepturile omului.”

Citiți și:
Premieră în Italia după moartea subită a tânărului român de 24 de ani Traian Calancea, vaccinat cu Pfizer: Judecătorul cere cercetarea legăturii decesului cu vaccinul
Un pilot american, care a intrat în stop cardiac sever imediat după aterizare, acuză impunerea vaccinării anti-covid la locul de muncă

 

yogaesoteric
20 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More