2. Expansiunea câmpului conştiinţei în Tantra Yoga

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Conştiinţa noastră obişnuită, limitată la jocul mentalului şi al intelectului, ne permite o anumită percepţie a lumii. Ea ne permite de asemenea să elaborăm concepte în legătură cu acest subiect şi ne dă posibilitatea să-i împrumutăm prin REZONANŢĂ acea realitate care ne convine pentru a ne autolinişti. În orice caz, această percepţie, pe care am califica-o ca „ordinară” este întotdeauna strict individuală.

Dacă noi ne lărgim suficient de mult câmpul conştiinţei, sau mai bine zis, dacă noi ne transformăm registrul de percepţie, nemaipermiţând intervenţia limitatoare a mentalului, a raţiunii şi a observării clasice – percepţia noastră devine atunci non-ordinară (extraordinară), dar ea rămâne mai departe individuală. Ea nu mai aparţine însă acum unui ”eu” limitat la o simplă personalitate datorită momelilor mentalului şi ale simţurilor, ci dobândeşte o dimensiune impersonală, revelându-ne ca prin farmec relaţia noastră intimă cu Totul, ca şi evidenţa potrivit căreia individualitatea noastră, corpul şi psihicul nostru, departe de a fi autonome, sunt permanent conţinute de acest Tot. Într-o etapă ulterioară, ea ajunge să ne reveleze identitatea noastră plenară cu această totalitate, şi atunci noi devenim capabili să percepem faptul că în realitate noi conţinem în noi în calitate de MICROCOSMOS întregul univers (MACROCOSMOS).

Dar să nu ne păcălim singuri: pentru moment, percepţia noastră se reduce la gândirea noastră. Dacă gândirea se opreşte, lumea dispare pentru noi – ceea ce nu înseamnă în nici un caz că este ireală! – ci că lumea pe care o numim ”obiectivă” este în realitate o creaţie constantă a gândirii noastre (care face să intre în acţiune procese de REZONANŢĂ); sau cu alte cuvinte un act de memorie colectivă care se repetă în fiecare individ.

Toropiţi de rutina obişnuită, noi am ajuns adeseori să nu ne mai minunăm nici măcar în faţa singurei evidenţe fundamentale, şi anume: ”eu sunt”. Eu singur percep lumea. Nimeni altul decât Eu. Şi fiecare dintre noi percepe lumea în acest fel, chiar şi atunci când se află pe cel mai de jos nivel al conştiinţei; prin Eu-l său, prin acest eu sunt. Este suficient să adormim pentru ca lumea să dispară pentru noi. Căci spuneţi-mi: oare unde este lumea atunci când noi dormim profund?

Bineînţeles, atunci când ne trezim, o regăsim în acelaşi loc, deşi ea părea că s-a evaporat, fiindcă memoria colectivă a conservat-o. Prietenii şi apropiaţii noştri care nu au adormit în acelaşi timp cu noi, ne vor asigura atunci că de fapt totul a continuat în timpul somnului nostru. Dar, cu toate acestea, mărturia lor şi regăsirea lumii după trezire nu pot constitui dovezi suficiente. Rămâne cert faptul că în absenţa percepţiei şi a gândirii, lumea dispare pur şi simplu pentru noi. Singurul care poate să facă experienţa Realităţii sunt numai eu (fiecare în parte). Fără această extraordinară senzaţie a lui eu sunt, torul dispare pentru noi.

Nodul central şi cheia problemei, dacă bineînţeles veţi cădea de acord cu mine că există o asemenea problemă, se găsesc exact în acest punct. Chiar şi cea mai mică senzaţie sau percepţie nu pot fi cu adevărat împărtăşite doar prin relatare verbală sau în scris. Cei care îşi imaginează contrariul cad în capcana aşa-zisei ”comunicări”, noţiune foarte la modă, dar care cel mai adesea este superficială şi falsă. Atunci nu este de fapt vorba decât de banale consolări, schimburi de idei, reconfortante poate, dar într-o oarecare măsură sterile. În realitate, cu excepţia stărilor de comuniune şi empatie care sunt legate de inefabile procese de rezonanţă, noi nu comunicăm, căci acest lucru este aproape imposibil. Noi suntem într-un mod iremediabil singuri. Cei mai mulţi înţeleg aceasta doar atunci când mor!

Realitatea este ”ceea ce este”, sau altfel spus ea este o totalitate fără diviziune, şi nicidecum o sumă a mai multor părţi; şi noi putem fiecare să experimentăm această inseparabilitate de fiecare dată când percepem faptul că „eu sunt”. În acest fel, Realitatea este conţinută în fiecare dintre noi, în întregime şi fără discontinuitate. Dar starea noastră de prizonierat în somnul dualităţii, stare totuşi necesară pentru ca lumea să existe astfel, crează o distorsiune. Experienţa globală a lui „eu sunt” se degradează astfel şi devine experienţa egoului, o experienţă a confruntării şi alterităţii.

Prin urmare, în această direcţie nu poate fi oferită o explicaţie radicală prin intermediul raţiunii şi al cuvintelor; căci dincolo de aceasta nu este nimic de înţeles. Singura noastră şansă pe care ne-o oferă (alături de alte căi spirituale) TANTRA este să ne trezim.

Also available in: English Français