77% dintre tinerii americani sunt prea grași, bolnavi psihic sau drogați, nefiind apți pentru a se înrola în armată, potrivit unui studiu al Pentagonului
Pentagonul are dificultăţi în a recruta tineri americani din cauza excesului ponderal al acestora, dar, chiar şi dintre cei înrolaţi, tot mai mulţi sunt supraponderali, ceea ce le afectează eficacitatea de luptă, notează AFP, citată de Agerpres.
Un studiu al Pentagonului a dezvăluit că 77% dintre tinerii americani nu se califică pentru serviciul militar fără o derogare din cauza excesului de greutate, a consumului de droguri sau a problemelor psiho-mentale sau fizice.
„Atunci când se iau în considerare tinerii descalificați doar pentru un singur motiv, cele mai răspândite rate de descalificare sunt supraponderabilitatea (11%), abuzul de droguri și alcool (8%) și sănătatea medicală/fizică (7%)”, se arată în Studiul Pentagonului privind disponibilitatea militară calificată pentru 2020 a americanilor cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani.
În rezumatul raportului au fost notate mai multe constatări cheie. De exemplu, majoritatea tinerilor neeligibili (44%) sunt descalificați din mai multe motive, mai degrabă decât dintr-o singură cauză.
În fiecare an, Pentagonul alocă 1,5 miliarde de dolari pentru cheltuieli de sănătate legate de obezitatea actualilor şi foştilor soldaţi, precum şi a familiilor lor. Pe lângă aceasta, peste 650.000 de zile de muncă sunt pierdute anual din cauza unor probleme legate de obezitate.
Un studiu al Pentagonului efectuat între lunile ianuarie 2011 şi iunie 2016, arată că numărul evacuărilor medicale din Irak şi din Afganistan cauzate de fracturi de stres, entorse grave şi alte răni provocate de o igienă precară de viaţă a fost cu 72% mai mare decât cel al evacuărilor pentru răni de luptă.
Conform unui raport al grupului de reflecţie „Council for a strong America”, obezitatea afectează mai mult statele mai sărace din sud decât pe cele bogate din nord-est. Astfel, procentul tinerilor între 17 şi 24 de ani consideraţi neeligibili pentru o carieră militară, mai ales din cauza obezităţii, atinge 76% în statul Mississippi, dar 68% în Maine. Cei mai puţin tineri obezi sunt în Hawaii (62%), iar cei mai mulţi în capitala Washington DC (78%).
Citiți și:
Șoc în America: criză de recrutare în US Army! De ce fug tinerii de înrolare
Obezitatea și micşorarea creierului: grăsimea trupească în exces poate reduce volumul creierului, avertizează specialiștii
yogaesoteric
26 mai 2023
Also available in: Français