Citiţi partea a patra a acestui articol.
Pe pagina de prezentare a filmului Vaxxed putem viziona şi citi un interviu cu doctorul Andrew Wakefield, despre ceea ce i s-a petrecut odată cu retragerea lucrării sale din revista medicală Lancet. Redăm în continuare traducerea în limba română a acestui interviu.
1. Prezentare
Sunt medic, mi-am luat licenţa în 1981. Am început să lucrez ca medic chirurg, acordând în mod special atenţie domeniului bolilor inflamatorii ale intestinelor. Ulterior am devenit cercetător ştiinţific, conducând o echipă de cercetare în domeniul bolilor inflamatorii ale intestinelor, compusă din 19 persoane. Am publicat pe parcursul a 10 ani în jur de 130-140 lucrări ştiinţifice pe acest subiect specific.
Pe 17 mai 1995 (data mi-a rămas întipărită în memorie), o mamă m-a sunat spunându-mi: „Copilul meu se dezvoltă absolut normal, dar după vaccinul ROR a regresat până când a fost diagnosticat cu autism”. I-am răspuns: „Eu sunt gastroenterolog, cum vă pot ajuta?” Părinţii au spus: „Copilul meu are probleme gastro-intestinale groaznice şi nimeni nu le ia în serios”. Povestea a fost foarte convingătoare, iar acea mamă a descris-o atât de clar; mi-a spus: „Doctore Wakefield, există mulţi, foarte mulţi părinţi cu copii în exact aceeaşi situaţie”. Am tratat problema cu foarte mare atenţie. Acesta a fost începutul unei călătorii fascinante.
2. Legătura dintre autism şi vaccinul ROR
Legătura dintre sindromul pe care îl puteam observa şi vaccinul ROR a venit tocmai din relatarea părinţilor. Părinţii ne spuneau: „Eu nu eram împotriva vaccinării, mi-am dus copilul pentru a fi vaccinat la timp cu ROR”. În Marea Britanie, ROR-ul nu se administra în combinaţie cu alte vaccinuri în acea perioadă, aşa că le era uşor să identifice acest vaccin ca fiind cauza extrem de probabilă. Din momentul administrării vaccinului, copiii lor făceau febră foarte mare, aveau convulsii, un somn anormal de prelungit iar când se trezeau nu mai erau la fel ca înainte. Încetau să mai vorbească sau să mai interacţioneze cu rudele şi fraţii lor, iar starea lor se agrava foarte tare.
Modul în care sindroamele și bolile umane (fie că este vorba de autism, boala Crohn sau sindromul Asperger) sunt descrise pentru prima dată în literatura medicală este următorul: sunt câţiva pacienţi, câteodată nu mai mulţi de 4, câteodată în jur de 15, la care simptomele sunt similare, rezultatele clinice sunt atât de asemănătoare, încât aceste analize de caz merită publicate independent. Aceasta este ceea ce se numeşte o serie de cazuri. Astfel se descriu pentru început sindroamele specifice unor boli. Aceasta conduce ulterior la studii care testează ipoteza de cauzalitate. Este adevărat ceea ce spun părinţii? A regresat copilul odată cu administrarea vaccinului ROR? Este într-adevăr vaccinul ROR cauza?
Aţi putea întreba: „Păi nu toţi copiii care primesc vaccinul ROR fac autism, şi atunci care este riscul? De ce? De ce acei copii şi nu alţii?” Una dintre ipotezele noastre a fost vârsta de expunere. Cu cât copilul este mai mic în momentul vaccinării, cu atât e mai mare riscul. Motivul pentru care am spus asta: ştim în cazul pojarului că boala apărută la o vârstă mai fragedă are un risc mai mare de complicaţii. Dacă un copil face pojar la vârste mai mici de 1 an, riscul unor îmbolnăviri grave este statistic mai mare decât dacă face boala după vârsta de 1 an.
3. Siguranţa vaccinului ROR
În calitate de cercetător, am analizat în detaliu studiile despre siguranţa vaccinului ROR. Am devenit foarte îngrijorat de faptul că acele studii erau absolut insuficiente şi inadecvate. Nu este doar părerea mea, deoarece Recenzia Cochrane (una dintre cele mai valoroase recenzii despre literatura medicală) a semnalat ulterior acelaşi fapt. Ei au precizat că aceste studii de siguranţă, care sunt de fapt studiile de siguranţă efectuate înainte de punerea pe piaţă a vaccinului ROR, sunt în cea mai mare parte necorespunzătoare, mai ales în comparaţie cu vaccinurile monovalente. Cu alte cuvinte, studiile de siguranţă erau mai bune în cazul vaccinurilor monovalente.
De exemplu, dacă aş merge la FDA cu trei medicamente împotriva hipertensiunii arteriale şi aş spune: „Uitaţi, am trei medicamente, am o licenţă pentru fiecare medicament în parte, dar vreau să le pun doar într-o singură pastilă. Pot să pun cele trei aprobări într-un singur dosar, să vi le înmânez şi să îmi daţi aprobarea pentru un singur medicament care să combine toate cele 3 medicamente?”, ei m-ar da afară din birou, pe bună dreptate. Mi-ar spune: „Veniţi înapoi după ce aţi făcut studii comparative cu fiecare din cele trei medicamente în combinaţie cu unul din celelalte şi după ce le-aţi comparat pe fiecare cu medicamentul iniţial, pentru a afla efectele adverse şi reacţiile indezirabile”. Aşa ar fi trebuit să se facă şi pentru vaccinul ROR şi nu s-a făcut. S-au făcut multe presupuneri despre siguranţa acestui vaccin, iar cei care plătesc în final pentru aceste presupuneri sunt copiii.
4. Studiul Lancet
Studiul Lancet a luat naştere după ce ne fuseseră prezentaţi mai mulţi copii cu aceleaşi simptome. Dezvoltare normală, regresie şi diagnostic de tulburare de spectru autist, simptome gastrointestinale şi intestine inflamate. Studiul a reprezentat compilarea acelor experienţe, afirmând: „Iată primii 12 copii pe care i-am văzut. Iată ce am descoperit. Este ceva remarcabil, este ceva consistent, repetabil. Sugerează apariţia unui nou sindrom patologic. Părinţii relatează că regresia a apărut în urma vaccinului ROR în multe cazuri. Acum trebuie testată ipoteza. Ar trebui făcute studii, pentru a elucida dacă este adevărat sau nu”. Acest lucru a fost publicat ca şi studii de caz în februarie 1998. La cererea decanului şcolii medicale a fost ţinută o conferinţă de presă, în care acele descoperiri au fost explicate.
5. Conflictele de interese
În Marea Britanie, demaraseră nişte litigii între familiile cu copii vătămaţi şi producătorii de medicamente. M-am implicat în acele litigii. Pacienţii din Studiul Lancet s-au implicat şi ei. Când au primit diagnosticul şi s-au convins că acelaşi lucru li se petrecuse şi lor, s-au alăturat şi ei acţiunii legale. S-a afirmat că studiul ar fi fost făcut tocmai pentru a fi folosit în acele litigii şi ar fi fost finanţat de către avocaţi. Acest lucru este cât de poate de fals. Eu am acceptat să fiu expertul medical de partea părinţilor cu copii vătămaţi şi m-am simţit obligat să acţionez ca expert medical în numele lor, pentru că de cealaltă parte se adunau o mulţime de medici pe post de experţi în favoarea industriei farmaceutice.
Una dintre acuzaţiile ce mi s-au adus a fost că aş fi acţionat în numele avocaţilor şi că aş fi fost plătit de către avocaţi să fac Studiul Lancet. De fapt, eu eram plătit printr-un program guvernamental de compensare pentru a acţiona ca expert medical. Aceasta nu a avut nimic de-a face cu Studiul Lancet, care a fost plătit de către Serviciul Naţional de Sănătate. Plata efectuată de Consiliul de Asistență Juridică Garantată nu a fost pentru mine iniţial, ci a fost în contul şcolii medicale, pentru a conduce un studiu care să caute dovezi ale prezenţei virusului pojarului în intestinele bolnave ale copiilor. Exact asta s-a realizat în cadrul studiului. Acest lucru era ştiut de către editorul revistei Lancet, cu un an înainte de publicarea lucrării. I-au fost trimise documente de către avocaţi, care afirmau „Lucrăm cu doctorul Andy Wakefield în această chestiune”. El ştia, sau ar fi trebuit să ştie, dar, ce convenabil, a „uitat” acest fapt când a depus mărturie sub jurământ în faţa Consiliului General Medical. Ulterior s-a aflat că el a ştiut tot timpul acest lucru.
6. Înscenarea şi discreditarea doctorului Wakefield
În faţa ameninţării cu proces, ei au devenit foarte, foarte agresivi. Un jurnalist liber-profesionist pe nume Brian Deer, care lucra pentru Rupert Murdoch (deţinătorul News Corporation), a început să mă atace, inventând o poveste, un basm despre un „medic răufăcător”, care locuia într-o vilă luxoasă şi făcea ravagii asupra copiilor în încercarea de a face profit şi de a rămâne în istorie ca o legendă a medicinii. A luat povestea vieţii mele şi a rescris-o.
A fost o strategie diabolică de public relations, care sună astfel: „Îl discredităm pe acest om, îl izolăm de colegii lui, îi distrugem cariera. Apoi le spunem şi altor doctori care vor îndrăzni să se implice în aceste litigii că vor păţi la fel ca Wakefield”. Este foarte trist, deoarece alţi doctori buni, doctori oneşti au spus: „Andy, ştiu că este adevărat, ştiu că [ce spui tu] este adevărat”. Au scris că e adevărat, comunicate interne au confirmat că ei erau convinşi că este adevărat. Când s-au cerut declaraţii oficiale, care ar fi putut fi periculoase pentru cariera lor şi s-a pus serios problema să-şi facă datoria faţă de aceşti copii, atunci toţi au dat înapoi. Acţiunea lui Brian Deer a avut efectul scontat.
La întrebarea dacă industria farmaceutică mi-a înscenat ceva, răspunsul este afirmativ. Cred că da. De ce am fost ales eu pentru a fi discreditat? Acel studiu avea treisprezece autori, mulţi dintre ei cei mai distinşi în domeniul lor. M-au ales pe mine pentru că m-am oferit să particip la proces în calitate de expert împotriva producătorilor de vaccinuri, şi fiindcă le scrisesem colegilor mei că nu mai pot susţine administrarea vaccinului ROR; că voi continua să susţin în mod energic utilizarea vaccinurilor monovalente, împotriva pojarului, a oreionului, a rubeolei, dar că nu voi susţine utilizarea vaccinului trivalent ROR. M-au ales pe mine ca ţap ispăşitor pentru că am făcut publice aceste afirmaţii.
O altă acuzaţie a fost că aş fi stat în bârlogul meu şi aş fi făcut în secret un vaccin monovalent, care să concureze cu ROR-ul, şi că aş fi vrut să scot de pe piaţă ROR-ul, să-l discreditez, pentru a-mi putea lansa pe piaţă vaccinul meu şi să mă umplu de bani cu el. Ideea aceasta a fost a lui Brian Deer. În realitate, ceea ce aveam atunci era un patent, deţinut de şcoală medicală a Spitalului Royal Free, nicidecum de mine. Era un patent pentru ceva numit Factor de Transfer, un supliment nutritiv natural care se găseşte în laptele matern de exemplu, care stimulează răspunsul imun. Dacă funcţiona sau nu, aceasta este o altă chestiune. Exact asta urmăream să aflăm. Stimulează răspunsul imun la o infecţie cum este pojarul, dar nu împiedică apariţia pojarului, deci nu acţiona ca vaccinul ROR. Ceea ce făcea era să ajute la eliminarea virusului odată ce copiii erau infectaţi. Nu ar fi putut niciodată concura cu vaccinul ROR, deoarece nu funcţiona ca acela.
Acest lucru i-a fost explicat în detaliu lui Brian Deer, care l-a ignorat total. Ceea ce s-a înţeles din relatările lui a fost că patentul era pentru un produs care concura cu vaccinul ROR, iar eu voiam să mă îmbogăţesc financiar prin aducerea lui pe piaţă. Brian Deer era în relaţii foarte apropiate cu producătorul vaccinului, SmithKline Beecham, care a devenit ulterior Glaxo SmithKline. Deer criticase odinioară medicamentele GSK (mai ales AZT), dar între timp primise drepturi exclusive la unele date referitoare la efectele adverse ale medicamentelor, în schimbul unor afaceri dintre ei. De atunci Brian a devenit un fel de câine de atac pentru ei. Cum ar fi reuşit altfel un singur jurnalist să obţină ceea ce a reuşit Brian Deer? A fost dorinţa guvernului şi a industriei farmaceutice şi a mass-media.
La acea vreme, James Murdoch, fiul lui Rupert Murdoch (deţintor al News International), era membru în conducerea Glaxo SmithKline ca director administrativ. Responsabilitatea lui era să protejeze reputaţia producătorului în presă. A existat un întreg complot infam în care erau implicaţi guvernul, mass-media şi industria, toţi voiau acest rezultat şi aveau să îl obţină. Împotriva lor eram doar eu. Ei bine, hai să acuzăm un cercetător de fraudă în 30 de secunde şi apoi îţi trebuie o viaţă întreagă să scapi de acel stigmat, iar ei ştiu bine acest lucru. Ei ştiu cât de vulnerabili sunt medicii. Acuzaţiile de fraudă erau complet false, dar nu trebuie să mă credeţi pe mine pe cuvânt.
Un fost cercetător de la Agenţia Protecţiei Mediului, doctorul David Lewis, a efectuat o examinare şi investigare amănunţită a datelor originale folosite în Studiul Lancet. Nu îl cunoşteam, nu-l întâlnisem niciodată. El a luat toate datele, le-a analizat şi a arătat categoric şi definitiv că eu nu am fost implicat în nicio fraudă, ba mai mult, că frauda a fost comisă de Brian Deer şi British Medical Journal. Ei au interpretat eronat şi fraudulos rezultatele noastre la Spitalul Royal Free, pentru a obţine rezultatul care de altfel a şi fost obţinut. Percepţia generală actuală pe plan mondial este că studiul a fost fals, inventat şi total lipsit de substanţă.
7. Probele de sânge
A existat chestiunea probelor de sânge de la petrecerea de aniversare a băieţelului meu. Pentru a studia copiii cu autism, era nevoie să examinăm probele lor de sânge. Aveam nevoie de probe de sânge şi de la copii sănătoşi, dar bineînţeles că în spital nu întâlneşti copii sănătoşi. Acolo întâlneşti copii bolnavi, aşa încât soţia mea a sugerat să organizăm o petrecere pentru ziua de naştere a fiului nostru, la care puteam eventual să obţinem nişte sânge de la copiii noştri şi de la ceilalţi invitaţi la acea petrecere. Mi s-a părut o idee rezonabilă, realizată cu consimţământul informat al părinţilor şi al copiilor. Cu informare completă, deci o procedură absolut etică. Nu era mai rău decât să mergi cu copilul la policlinică, pentru a i se recolta sânge. De fapt, era mai bine decât acolo. Luarea de sânge a fost efectuată de către un medic cu multă experienţă, nu de către mine. Nu au fost absolut niciun fel de incidente neplăcute.
Singura problemă a fost că nu avusesem aprobarea de la Comisia de Etică a spitalului. Dar asta nu înseamnă că procedura a fost lipsită de etică. După cum am menţionat, totul s-a făcut cu acordul părinţilor şi al copiilor. Dacă regret asta? Da. Nu pentru că nu ar fi fost etic, căci a fost, ci pentru că le-am dat celor din Consiliul General Medical un motiv concret pentru a îmi retrage licenţa. A fost o greşeală, dar dacă aş face-o încă o dată, aş face-o cu aprobarea corespunzătoare a Comisiei de Etică, de aceea este ceva ce regret. A fost însă o acţiune lipsită de etică? NU.
8. Retragerea lucrării din revista Lancet
Studiul a fost retras pe baza a două acuzaţii. Una, faptul că investigarea copiilor s-ar fi făcut în mod secvenţial. Adică aceşti copii au venit la noi unul după altul. Cu alte cuvinte, noi afirmăm: „NU am ales doar copiii pe care i-am vrut noi, fiindcă au spus povestea pe care am vrut-o noi, iar pe ceilalţi i-am lăsat pe dinafară”. Nu, îi iei consecutiv, astfel sunt incluşi toţi copiii. Astfel se evită ideile preconcepute (bias). Acesta este modul corect de a proceda. Cealaltă acuzaţie, susţinută de Brian Deer şi ulterior de GMC, a fost lipsa unei aprobări etice, de către consiliile de aprobare şi investigare, în America, pentru studiul în cauză. Era însă un studiu clinic. Nu necesită aprobare etică, doar analiza biopsiilor intestinelor a avut nevoie de aprobare. Iar pentru aceasta a existat aprobare etică. Această informaţie a fost în posesia lui Deer când a adus acuzaţiile şi el a trecut-o sub tăcere în mod intenţionat în faţa Consiliului Medical General. A fost o obstrucţionare a justiţiei.
9. Licenţa medicală
Autoritatea responsabilă de emiterea licenţelor medicale în Marea Britanie este Consiliul Medical General. Eşti judecat de către colegii din domeniul medical, plus alţi oameni cu pregătire similară. La CMG, au fost trei inculpaţi: prof. Walker-Smith, care era atunci cel mai reputat gastroenterolog pediatric pe plan mondial, un om cu o reputaţie impecabilă şi o carieră nepătată, apoi unul dintre cercetătorii din echipa lui, doctorul Simon Murch, şi eu. Toţi trei am fost găsiţi vinovaţi. Simon Murch nu şi-a pierdut dreptul de practică, dar eu şi Walker-Smith, da. Ulterior, prof. Walker-Smith a primit fonduri pentru a face recurs la Înalta Curte Engleză. Şi eu am făcut recurs, dar din motive financiare mi-a fost imposibil să continui, iar pentru mine nu a mai fost un obiectiv principal să-mi recâştig licenţa. Aveam lucruri mai importante de făcut.
Profesorul Walker-Smith a făcut recurs, iar la acest recurs cazul a ajuns pentru prima oară în faţa justiţiei, în faţa unui judecător propriu-zis. Acel judecător a anihilat de-a dreptul decizia Consiliului Medical General. A spus efectiv că aceştia erau incompetenţi, că nu au fost capabili să judece probele, că au făcut greşeli, că au interpretat datele eronat, şi cel mai grav că au fost părtinitori. Ei deciseseră de la bun început că noi am fi fost vinovaţi. Judecătorul a anulat complet decizia şi a spus că nu este permis ca acest lucru să se mai petreacă. Prof. Walker-Smith a fost complet reabilitat, iar toate acuzaţiile împotriva lui au fost respinse. 90% din acuzaţiile aduse lui au fost identice cu cele aduse mie. Lucrarea ar fi trebuit readmisă, dar editorul de la Lancet a refuzat asta, pentru a-şi apăra reputaţia şi jobul.
Aţi citit vreodată despre aceste fapte în ziare? Foarte pe scurt, într-un singur ziar. Poveste celebră, dar foarte puţin menţionată în presă. Acum nu se mai aude nimic despre aceasta, se aude doar cum am fost noi discreditaţi, cum ni s-au retras licenţele, cum lucrarea a fost retrasă. Povestea reală încă nu a fost spusă în mass-media principală.
10. Consecinţele
Este foarte interesant, deoarece în acea perioadă eu recomandam părinţilor să opteze pentru un vaccin antirujeolic monovalent. Cu alte cuvinte, părinţii să aibă posibilitatea de a-şi proteja copiii de acele infecţii. La acea vreme, în America şi Marea Britanie vaccinurile monovalente ERAU disponibile, deci părinţii puteau să aleagă: „Nu mă încântă ROR, dar vreau să vaccinez copilul, de aceea voi opta pentru vaccinurile monovalente”. Ele protejează foarte bine, de exemplu, împotriva pojarului. Această opţiune le era disponibilă părinţilor. Nu aş fi făcut recomandarea aceasta dacă vaccinul monovalent nu ar fi fost disponibil. În Marea Britanie, şase luni mai târziu, guvernul a retras licenţa de import pentru vaccinurile monovalente. În SUA, câţiva ani mai târziu, Merck a stopat din proprie iniţiativă producţia vaccinurilor monovalente.
Vaccinurile sunt produse individual, dar apoi sunt puse împreună, dar au încetat să le facă disponibile pe piaţă, deci acum este „ROR sau nimic”. Le-au luat părinţilor posibilitatea de a decide. Părinţii erau încă îngrijoraţi legat de ROR, de aceea nu şi-au vaccinat copiii, astfel pojarul a revenit. A fost în totalitate vina autorităţilor. Cum am spus şi în film, eu am întrebat atunci un membru vechi al Departamentului Sănătăţii: „De ce faceţi aşa ceva? Dacă vreţi să protejaţi copiii împotriva bolilor infecţioase, de ce le luaţi părinţilor posibilitatea de a decide în ce variantă să fie făcută vaccinarea?” El a spus: „Pentru că dacă îi lăsăm pe părinţi să decidă, asta ar putea distruge programul nostru ROR.” Cu alte cuvinte, îngrijorarea lor era pentru programul de vaccinare şi nu pentru copii.
Greşeala a fost dezastruoasă. Cazurile de pojar au reapărut. A fost pe deplin răspunderea lor pentru acest lucru, dar evident că eu am fost cel acuzat. Ei citează rata de utilizare scăzută a ROR de atunci, în Marea Britanie, ceea ce nu citează este însă creşterea concomitentă a utilizării vaccinurilor monovalente înainte ca acestea să fi fost retrase.
11. Perspectiva
Nu voi pretinde că mi-a fost uşor. Dar de câte ori am vreun impuls de autocompătimire din cauza a ceea ce am păţit cu Consiliul General Medical sau pentru ce s-a spus despre mine în presă, mă uit la următorul copil cu autism şi realizez că de fapt eu nu am nicio problemă. Am patru copii sănătoşi, o familie minunată. Nu există caz de autism la noi în familie. Mă uit la următorul copil cu autism şi mă gândesc că el chiar are o problemă. Nu am nicio problemă, aşa că îmi spun „Hai, treci peste asta, vezi-ţi de treabă mai departe şi fă ce ai de făcut!”.
Citiţi şi:
30 de studii ştiinţifice pertinente și edificatoare care dovedesc cu prisosință că vaccinările provoacă autism!
Un studiu medical ce a fost publicat în celebra revistă BioMed Central, studiu care evidențiază legătura între autism şi vaccinul ROR, a fost retras
Mai mult de un vaccin pe an poate provoca depresie la copii
yogaesoteric
19 aprilie 2017