Scurtă actualizare a evenimentelor planetare
Așa cum am mai menționat și cu alte ocazii, evenimentele se precipită la nivel planetar, apropiindu-ne tot mai mult de punctul final, adică învingerea definitivă a cabalei și relansarea economico-financiară pe principii sănătoase și echitabile pentru toate statele lumii și toate ființele umane de pe această planetă.
Redăm mai jos acțiunile principale ce s-au întreprins de către forțele luminii împotriva cabalei, aceste informații fiind confirmate din mai multe surse:
– Din 101 baze secrete de clonare, doar 9 au mai rămas și urmează și acestea să fie închise.
– Serviciile secrete ruse au interceptat o valiză cu o armă nucleară în România, ce urma să fie detonată pentru a se începe al Treilea Război Mondial.
– Programul Spațial Secret a fost avertizat să oprească toate programele negative şi agresive sau se va confrunta cu distrugerea.
– Pe 31 martie a.c., prim-ministrul englez Theresa May a dat ordinul de înlăturare a tuturor oficialilor care erau în contact (slugi) cu familia Rothschild.
– La aceeași dată s-au început arestările membrilor cabalei și în Africa de Sud. Alte informații despre aceste arestări vor veni curând.
– Armata americană se pregătește să intre în Washington DC și în Langley, Virginia (sediul central CIA), pentru a aresta membrii cabalei. Taberele FEMA sunt pregătite pentru a-i primi (se pare că ce ne-a fost pregătit nouă, va fi folosit tocmai pentru deținerea lor), precum și Tribunalele militare, care au fost activate.
– Trump a repus în funcție generalii înlăturați de marioneta Obama. (Aici puteți consulta lista ofițerilor patrioți înlăturați de Obama.)
– Oameni necinstiți din CIA au fost identificați ca fiind orchestratorii din umbră ai traficului de copii, din cercurile pedofile la nivel mondial.
– John Bolton, al 25-lea ambasador al SUA la Națiunile Unite, a afirmat la un post TV că guvernul din umbră al cabalei va încerca să-l omoare pe președintele Trump sau va încerca să provoace un atac terorist asupra Washington DC.
– Atacul terorist din fața parlamentului englez a fost un steag fals și s-a încercat detonarea unei miniarme nucleare pentru a împiedica ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (printr-un avertisment).
– WikiLeaks va elibera informații către public despre toate afacerile murdare ale CIA și FBI. Kent Dunn spune să fim atenți, deoarece acestea pot fi eliberate în orice moment.
Acestea sunt doar câteva informații de culise, dar ele pot fi mult mai multe. Sunt foarte utile pentru a ne face o idee despre ce se petrece cu adevărat în lume în prezent. După cum ați putut citi, este o cu totul altă realitate decât cea expusă în mass-media oficială, o realitate paralelă.
Pași importanți s-au mai făcut și cu implementarea noului dolar emis de către Trezoreria SUA din Reno, închiderea Federal Reserve și apropierea de punctul eliberării Fondurilor Colaterale Globale pentru omenire. De semenea ne apropiem de Dezvăluire, atât despre ceea ce se petrece în Antarctica, cât și în ceea ce privește Programul Spațial Secret și eliberarea către omenire a tehnologiilor free energy.
Pare să se anunțe o vară cu mari transformări…
Citiţi şi:
ULUITOAREA TEHNOLOGIE REVOLUȚIONARĂ KESHE (III)
WikiLeaks publică cele mai detaliate documente «scurse» vreodată de la CIA: Sunt mult mai ample decât fişierele Snowden
yogaesoteric
30 iulie 2017