Cabala globalistă intenționează să creeze un guvern mondial unic, și ce instrument de control este mai bun decât acela ca toată lumea să fie complet dependentă de stat pentru a-și procura hrana?
Tehnocrații globaliști au intenția de a monopoliza întreaga aprovizionare cu alimente. Ei dețin deja monopolul asupra cerealelor și au făcut progrese în ceea ce privește fructele de mare modificate genetic (GE). Printre următoarele ținte se numără carnea cultivată în laborator și înlocuitorii de lactate, scrie dr Joseph Mercola, într-un articol preluat de organicconsumers.
Biomilq, fabricat din țesut mamar cultivat, va fi comercializat ca substitut al laptelui matern
Compania Helaina lucrează la crearea de glicoproteine „identice cu cele care se găsesc în laptele matern”. Aceste proteine pot fi apoi adăugate într-o varietate de formule pentru sugari, în alimentația persoanelor în vârstă și, în cele din urmă, în tot felul de alimente. Justificarea pentru crearea înlocuitorilor sintetici ai laptelui este, desigur, prevenirea și inversarea „schimbărilor climatice”. Aceasta este justificarea folosită pentru a vinde practic toate alimentele false. În realitate, însă, acestea vor perpetua și agrava efectele nefaste asupra mediului înconjurător.
Alimentele create în laborator sunt ultraprocesate și, prin urmare, se califică drept junk food. Carnea și lactatele false nu pot înlocui amestecul complex de nutrienți care se găsește în carnea de vită și lactatele provenite de la animale hrănite cu iarbă, și este probabil că de fapt consumul alternativelor de carne și lapte ultraprocesate poate duce la multe dintre aceleași probleme de sănătate care sunt cauzate de o dietă cu alimente procesate.
Ingredientele de bază ale produselor fermentate din biologie sintetică sunt zaharuri ieftine derivate din porumb și soia modificate genetic. Toate culturile modificate genetic sunt cultivate în monoculturi distructive pentru mediu și utilizează o mulțime de erbicide, cum ar fi glifosatul, pesticide precum neonicotinoidele și îngrășăminte sintetice. Ca urmare, sunt încărcate cu reziduuri chimice care ajung în produsul final.
Tehnocrații globaliști au intenția de a monopoliza întreaga aprovizionare cu alimente. Ei dețin deja monopolul asupra cerealelor modificate genetic (GE) și au făcut progrese în ceea ce privește fructele de mare modificate genetic. Următoarele ținte sunt carnea cultivată în laborator și înlocuitorii de lactate.
Mulți globaliști cunoscuți au investit în aceste false întreprinderi de produse lactate. Printre investitorii Biomilq, de exemplu, se numără Bill Gates, Jeff Bezos, Mark Zuckerberg, Richard Branson, Masayoshi Son, Jack Ma, Michael Bloomberg și Marc Benioff.
Se așteaptă ca primul produs Biomilq să fie gata pentru piață în următorii trei până la cinci ani. Alte produse lactate care nu provin de la animale sunt așteptate să ajungă pe rafturi cândva între 2023 și 2024. Acestea includ înghețata făcută cu lactate obținute în laborator, care va intra în linia de produse Ben & Jerry’s.
Biologia sintetică poartă mai multe denumiri, inclusiv „fermentație modificată genetic” și „produse de fermentare de precizie”. Deși sună destul de inofensiv, producătorii de biologie sintetică rareori discută despre ce intră în hrana pe care o folosesc pentru a crește organismul țintă sau ce se petrece cu deșeurile la sfârșitul procesului de fermentare. Acest aspect este de înțeles, deoarece ambele ridică o serie de întrebări serioase.
Care sunt ingredientele de bază?
După cum a explicat Alan Lewis, ingredientele de bază ale produselor biologice sintetice fermentate sunt zaharuri ieftine derivate din porumb și soia modificate genetic. Toate culturile GE sunt cultivate în monoculturi distructive pentru mediu, cu subvenții de la contribuabili, și folosesc o mulțime de erbicide, cum ar fi glifosatul, pesticide precum neonicotinoidele și îngrășăminte sintetice. Ca urmare, acestea sunt pline de reziduuri chimice care ajung în produsul final. În plus față de o bază de zaharuri, sute de alte ingrediente pot fi adăugate la ferment pentru a obține produsul final dorit, cum ar fi o anumită proteină, culoare, aromă sau parfum.
După cum a explicat Lewis, cel mai des utilizat microorganism în procesul de fermentare este E. Coli. E. Coli este modificată genetic pentru a produce compusul dorit prin procesul său digestiv. De asemenea, acesta este necesar să fie rezistent la antibiotice, deoarece este nevoie să supraviețuiască antibioticelor folosite pentru a elimina alte organisme nedorite din cuvă. În afară de metabolitul țintă dorit, aceste organisme editate genetic pot produce, de asemenea, un număr de metaboliți diferiți care au consecințe complet necunoscute asupra mediului și asupra sănătății.
Cum se creează fermenții de biologie sintetică?
După cum a explicat Lewis, diferitele ingrediente „furajere” sunt plasate într-un bioreactor de fermentare setat la o temperatură cuprinsă între 87 și 90 de grade Celsius timp de 24 până la sute de ore pentru a crește microorganismul țintă. Organismele țintă din ferment consumă substanțele nutritive de care au nevoie, iar ceea ce rămâne după ce aceste organisme sunt extrase este un deșeu biologic periculos. Este important de menționat că, în timp ce procesele tradiționale de fermentare, cum ar fi fabricarea berii, produc deșeuri care sunt comestibile pentru animale, compostabile și nu prezintă niciun risc biologic, nu se poate spune la fel în cazul acestor fermenți biologici sintetici OMG. Deșeurile biologice este necesar mai întâi să fie dezactivate și apoi pot fi eliminate în condiții de siguranță. Nu pot fi trimise ca atare la un depozit de deșeuri.
Este important să ne dăm seama că se creează organisme modificate genetic care nu au mai existat niciodată pe Pământ, iar aceste organisme și deșeurile lor nu sunt nici comestibile, nici compostabile, și există riscuri necunoscute implicate de eliberarea neintenționată sau intenționată a acestor organisme în mediul înconjurător. De asemenea, acestea pot duce la apariția unor noi boli de origine alimentară. Și, din moment ce antibioticele sunt folosite pentru a preveni dezvoltarea organismelor nedorite în ferment, organismele rezistente la antibiotice sunt integrate automat în produsul final. Tipurile de toxiinfecții alimentare care ar putea fi cauzate de E. Coli modificat genetic și de metaboliții săi sunt, în acest moment, doar presupuneri. Nimeni nu știe cum ar putea arăta astfel de boli.
Justificarea falsă pentru alimentele false
Justificarea pentru crearea de produse biologice sintetice pentru alimentație, inclusiv înlocuitori de lapte, este de a preveni și inversa „schimbările climatice”. După cum a relatat CNBC în iunie 2020:
„Co-fondatoarea și CEO-ul Biomilq, Michelle Egger, și co-fondatoarea și CSO Leila Strickland speră că laptele matern produs de Biomilq prin cultivarea celulelor epiteliale mamare va contribui la reducerea amprentei de carbon de pe piața globală a formulelor pentru sugari. «În prezent, după estimările pe care am reușit să le facem, cel puțin 10% din piața globală a produselor lactate ajunge în formulele pentru sugari», a declarat Eggers.
Asta înseamnă că pentru fiecare copil hrănit cu lapte praf în SUA, se produc 5.700 de tone de CO2 și se consumă 4.300 de galoane de apă dulce în fiecare an pentru a hrăni un copil. Părinții vor să facă ceea ce este mai bine pentru copiii lor, dar nu ar fi firesc să fie nevoiți să decidă între a-și hrăni copiii și a proteja planeta.”
În timp ce promovarea biologiei sintetice se bazează pe ideea că va salva cumva mediul înconjurător de distrugerile provocate de agricultura industrială, de crescătoriile de animale industriale (CAFO) și de monoculturi, acest demers este extrem de înșelător, deoarece nu abordează faptul că există metode de agricultură benefice pentru mediu și că ar fi mai normal să trecem la acestea în loc să construim laboratoare industriale în care tot ceea ce iese din ele este un pericol biologic.
Fabricarea alimentelor false creează deșeuri toxice
În februarie 2021, Good Food Institute (GFI), un grup non-profit care se află în spatele industriei proteinelor alternative, a publicat o analiză tehnico-economică a cărnii cultivate, care a fost pregătită de firma de consultanță CE Delft. În cadrul acesteia, au dezvoltat un model pentru a reduce costurile actuale ale producției de carne cultivată până la un punct care ar face-o fezabilă din punct de vedere economic în fabrici la scară largă până în 2030, un model despre care au spus că este „fezabil”. În încercarea de a crea carne de cultură la scara care ar fi necesară pentru a hrăni lumea, problemele logistice sunt numeroase și, posibil, insurmontabile. Există produse reziduale ‒ cataboliți ‒ cu care vom fi nevoiți să ne confruntăm, deoarece chiar și celulele cultivate excretă deșeuri care sunt toxice.
De asemenea, oxigenul și substanțele nutritive este necesar să fie distribuite în mod adecvat către toate celulele, demers dificil într-un reactor de mari dimensiuni. Agitarea mai rapidă a celulelor sau adăugarea de mai mult oxigen poate ajuta, dar aceasta poate provoca un stres fatal pentru celule. „Beneficiile” de mediu se află, de asemenea, pe un teren șubred atunci când se ia în considerare producția de soia, precum și utilizarea surselor de energie convenționale. Dacă se iau în considerare aceste aspecte, analiza ciclului de viață efectuată de GFI a constatat că, de fapt, carnea de cultură poate fi mai rea pentru mediu decât carnea de pui și de porc produsă în mod convențional.
Cu toate acestea, se continuă să se facă presiuni pentru crearea biologiei sintetice. În prefața raportului Navdanya International „Soluții false care ne pun în pericol sănătatea și afectează planeta”, Vandana Shiva detaliază modul în care alimentele cultivate în laborator sunt catastrofale pentru sănătatea umană și pentru mediu, deoarece repetă greșelile deja făcute cu agricultura industrială:
„Ca răspuns la crizele din sistemul nostru alimentar, asistăm la apariția unor soluții tehnologice care au ca scop înlocuirea produselor de origine animală și a altor alimente de bază cu alternative cultivate în laborator. Susținătorii alimentelor artificiale reiterează retorica veche și eșuată conform căreia agricultura industrială este esențială pentru a hrăni lumea.
Alimentele reale, bogate în nutrienți, dispar treptat, în timp ce modelul dominant de agricultură industrială provoacă o creștere a bolilor cronice și exacerbează schimbările climatice. Ideea că hrana de laborator de înaltă tehnologie, «fără ferme», este o soluție viabilă la criza alimentară este pur și simplu o continuare a aceleiași mentalități mecaniciste care ne-a adus în situația în care ne aflăm astăzi ‒ ideea că suntem separați de natură și în afara ei. Sistemele alimentare industriale au redus alimentele la o marfă, la «chestii» care pot fi apoi constituite în laborator. În acest proces, atât sănătatea planetei, cât și sănătatea noastră au fost aproape distruse.”
Alimentele fabricate în laborator sunt alimente nesănătoase
Este important să ne dăm seama că toate „alimentele” create în laborator sunt ultraprocesate și probabil că vor transmite același tip de efecte nocive asupra sănătății ca și alte alimente ultraprocesate. În 2018, Friends of the Earth (FOE), un grup de mediu de bază, a publicat un raport care a pus întrebări critice cu privire la tendința de a se orienta către biologia sintetică. În acesta, ei au subliniat natura extrem de procesată a acestor produse:
„Pentru fabricarea unora dintre aceste produse se folosesc diverși «adjuvanți de procesare», inclusiv organisme (cum ar fi bacteriile, drojdia și algele modificate genetic) care produc proteine și substanțe chimice pentru a extrage proteinele. De exemplu, substanțe chimice precum hexanul sunt utilizate pentru a extrage componente ale unui aliment, cum ar fi proteinele (din mazăre, soia, porumb etc.) sau compuși (din bacterii modificate genetic) pentru a produce guma xantan … nu este obligatorie dezvăluirea acestor ingrediente. De asemenea, în prezent, nu este o cerință obligatorie dezvăluirea pe etichetele ambalajelor a altor adjuvanți tehnologici (de exemplu, bacterii, drojdie, alge), inclusiv a celor care sunt modificați genetic pentru a produce proteine. Lipsa de transparență face dificilă evaluarea intrărilor și a impactului utilizării acestora.”
Practic, ceea ce încearcă să facă cabala globalistă este să elimine metodele agricole convenționale, cum ar fi creșterea vitelor pentru carne de vită și produse lactate, și să le înlocuiască cu reproduceri sintetice, brevetate. Pe scurt, ei iau alimente integrale și le transformă în junk food ultraprocesate, totul în timp ce urmăresc să vă convingă că junk food-ul este mai sănătos pentru voi.
Biologia sintetică face parte dintr-o schemă de control
În afară de potențialele pericole pentru sănătate, alimentele cultivate în laborator se bazează pe monoculturi care distrug solul, ceea ce duce la eliberarea de carbon. Deci, chiar aici, justificarea privind schimbările climatice se destramă. Deoarece biologia sintetică se bazează pe monocultura OMG-urilor, aceasta creează exact ceea ce pretinde că ar urma să contracareze: degradarea mediului care duce la schimbări climatice.
După cum a remarcat Lewis, biologia sintetică, care este cea mai recentă adăugire la sistemul alimentar patentat al organismelor modificate genetic (OMG), are ca rezultat, de asemenea, „o schimbare masivă în ceea ce privește proprietatea și concentrarea bogăției … și controlul asupra aprovizionării noastre cu alimente”. Pe scurt, biologia sintetică creează dependență de industrie, care poate fi apoi folosită pentru a manipula și controla populația în orice fel de moduri. Pe termen lung, oamenii vor pierde în cele din urmă abilitatea de a-și produce singuri hrana prin metode tradiționale, iar aceasta ar putea face parte din plan.
Cabala globalistă intenționează să creeze un guvern mondial unic, și ce instrument de control mai bun ar putea avea decât ca toată lumea să fie complet dependentă de stat pentru a-și procura hrana?
Protejați-vă sănătatea evitând alimentele procesate
Dorința de a găsi alternative pe bază de plante la alimentele provenite de la animale reale, fie că este vorba de carne sau de lactate, nu se datorează intenției de a menține sănătatea, sau de a susține dietele vegane sau vegetariene. Cei care sunt cu adevărat interesați să aibă o dietă bazată pe plante pot face aceasta mâncând plante adevărate, la urma urmei, și astfel se pot bucura de numeroasele beneficii pentru sănătate pe care le oferă consumul de alimente vegetale. În realitate, este vorba despre crearea unui sistem de control prin intermediul alimentelor. Este, de asemenea, o modalitate de a controla sănătatea oamenilor. Se știe deja că, de fapt, consumul de alimente ultraprocesate contribuie la apariția bolilor, dar carnea și lactatele false fabricate pot prezenta, de asemenea, riscuri suplimentare necunoscute. Bineînțeles, beneficiarul de pe urma acestei sănătăți precare este Big Pharma.
Industria alimentelor procesate a petrecut multe decenii încurajând bolile cronice care sunt apoi tratate cu medicamente, mai degrabă decât cu o dietă adecvată. Alimentele sintetice vor fi, probabil, un factor și mai important de boli cronice și de deces prematur. Adevărul este că alimentele false nu pot înlocui amestecul complex de nutrienți care se găsește în alimentele naturale provenite de la animalele hrănite cu iarbă și este foarte probabil ca de fapt consumul de alternative de carne și lapte ultraprocesate va duce la multe dintre aceleași probleme de sănătate care sunt cauzate de o dietă cu alimente procesate. Așadar, dacă doriți să vă protejați cu adevărat sănătatea și mediul înconjurător, renunțați la pseudoalimentele care necesită brevete și rămâneți în schimb la cele care se găsesc în natură.
Citiți și:
Verzii din Germania vor să pună taxă pe carne: „Avem o alimentație greșită iar acest fapt ar fi necesar să fie corectat!”
Consolidaţi-vă sistemul imunitar prin alimentaţie, nu prin medicamente!
yogaesoteric
10 februarie 2023