Cămașa fericitului

Se zice că un împărat bogat cum altul nu se mai afla pe faţa pământului s-a îmbolnăvit de o boală necunoscută, o boală grea, chinuitoare. Toţi doctorii şi toţi vracii au fost aduşi la căpătâiul lui să-i facă ce i-or face să scape de suferinţa sa, dar niciunul nu i-a putut afla leacul. Iar împăratul se chinuia şi se topea pe picioare văzând cu ochii.

Într-una din zile, slujitorul care-l ajuta şi-l sprijinea în permanență, în supărarea sa, cuteză să grăiască împăratului:

– Mărite, Doamne, îngăduie slugii tale să spună un cuvânt.

Împăratul i-a făcut semn să vorbească.

– Iată, zice acela, printre mulţimea slujitorilor tăi se află o copilă neprihănită şi neînvăţată căreia îi este dat să măture şi să spele scările de marmură ale palatului tău. Şi se zice că aceasta ar avea darul de a cunoaşte cele mai ascunse suferinţe omeneşti şi leacul pentru vindecarea lor.

– Să fie adusă aici!, zise împăratul.

Şi îndată slujitorii au alergat pentru a îndeplini porunca.

Ajunsă în faţa împăratului, fetiţa s-a aruncat cu faţa la pământ aşteptând cuvânt din partea stăpânului său. Şi împăratul grăi:

– Copilă, ridică-te, cercetează-mi suferinţa şi află-mi leacul.

– Slăvite împărate, zise micuţa slujnică, mai întâi să-mi spui cum îţi e suferinţa.

– Nimic nu mă doare şi toate mă dor, răspunse împăratul.

– Ai vreo rană văzută sau nevăzută?

– Nicidecum, dar tot sufletul mi-e o rană şi e plin de amărăciune.

– Îţi lipseşte ceva?

– Am toate în stăpânirea mea şi n-am nimic. Sunt cel mai bogat, dar şi cel mai sărac om de pe faţa pământului şi sufăr cumplit de o amară tristeţe.

Acum, fetiţa cu glas blajin şi cu faţa blajină zise:

– Mărite Doamne, suferinţa ta poate fi înlăturată cu multă uşurinţă numai dacă vei îmbrăca pe tine cămaşa celui mai fericit om din împărăţia ta.

Îndată împăratul a trimis soli în toată împărăţia să afle pe cel mai fericit om, să-l dezbrace de cămaşa lui şi să i-o aducă. Şi au căutat trimişii împărăteşti prin palatele voievozilor, prin casele marilor boieri, prin castelele bancherilor, peste tot cercetau şi întrebau: „Cine se simte a fi cel mai fericit om din această împărăţie?” Şi au aflat numai ură, zavistie, perversitate, lăcomie şi alte năzbâtii de felul acesta. Şi s-au întors aceia la împăratul lor supăraţi şi cu mâinile goale.

Şi iarăşi a zis împăratul: „Mergeţi şi căutaţi cu de-amănuntul prin oraşe şi târguri, că nu se poate să nu aflaţi un om fericit, căruia luându-i cămaşa sa o aduceţi în grabă la mine ca s-o îmbrac şi să scap de suferinţa aceasta apăsătoare”. Şi iarăşi au plecat solii iscodind prin oraşe şi târguri să afle omul fericit, dar peste tot au întâlnit duşmănia, jaful, minciuna, plânsul, răzbunarea.

Şi întorcându-se iarăşi solii la împăratul lor, au zis cu dezamăgire: „Slăvite stăpâne, am căutat în tot locul şi n-am aflat omul fericit, fără numai lacrimi, dureri şi scrâşniri din dinţi.”

„Nu se poate să nu aflaţi măcar un om fericit în toată împărăţia mea!”, ţipă împăratul.

Şi iarăşi au plecat solii întrebând pe oricine întâlneau în cale, cutreierând coline, sate şi câmpii şi negăsind ei ceea ce căutau. Dezamăgiţi şi obosiţi fiind, s-au hotărât să se întoarcă la stăpânul lor şi să-i spună că nu e chip a afla în toată împărăţia un om fericit. Şi pe când se întorceau ei ca nişte curci plouate, au auzit prin văi un oarecare om cântând cât îl ţinea gura și-l îndemna inima.

Îndată au alergat şi, aflându-l pe acela, l-au întrebat:

– Cine eşti tu, omule?

– Sunt socotit cel mai din urmă om din sat, răspunse cel întrebat.

– Ai case mari, bogăţii, bani mulţi?

– Nimic din toate astea!

– Ai femeie, copii?

– Mi-e casa plină!

– Din ce trăieşti tu şi toţi ai tăi?

– Din ce dă Dumnezeu. Oricum nu ne-am culcat vreodată flămânzi.

– Te vedem a fi unul dintre cei mai sărmani, dar pentru ce cânţi cu atâta voioşie?

– Pentru că sunt un om fericit!

– Vrei să ne amăgeşti spunând un neadevăr?

– Nicidecum! Eu nu pot să mint pe cineva, pentru că mă aude şi mă vede Dumnezeu, Cel ce m-a procopsit cu ochi ca să văd, picioare să merg, mâini să lucrez şi cu voie bună să fac tot ceea ce mi se cere. Şi uite aşa-mi ţin eu casa, femeia şi copiii şi de aceea cânt pentru că mă simt a fi omul cel mai fericit!

– Cu adevărat eşti fericit?

– Întocmai. Foarte fericit!

Auzind acestea, solii împărăteşti au sărit asupra sărmanului acela pentru a-l dezbrăca şi a-i lua cămaşa. Bietul om, neştiind care-i pricina, zise către „jefuitori”:

– Domnii mei, vă văd a fi trimişi împărăteşti şi de la un om ca mine n-aveţi ce lua. Vă osteniţi în van!

Solii însă n-au vrut să ia seamă la vorbele aceluia. Şi trântindu-l la pământ, i-au smuls cu sila haina de pe dânsul. N-avea el cămaşă, dar era îmbrăcat în fericire. Era fericit pentru că avea ochi, mâini, picioare şi inimă deschisă.

Şi ……. asta e, dragii mei: „Fericirea e lângă noi şi ne surâde!”. Ne este necesar însă un dram de înțelepciune să vedem şi să simţim aceasta. „Înţelepciunea este un mare dar de la Dumnezeu, dar pe care El îl dă credinciosului ce-l cere cu osârdie, cu lacrimi, cu iubire. Înţelepciunea ne ajută să ne vedem pe noi înşine, să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne vedem micimea, să ne măsurăm scurtimea vieţii şi să grijim de mântuirea sufletului nostru. Înţelepciunea ne grăieşte numai adevărul, ea ne limpezeşte conștiința să pricepem că toată truda omului pe pământ este zădărnicie şi goană după vânt. Praf şi cenuşă. Înţelepciunea ne sfătuieşte cum să ne eliberăm din robia păcatului şi a morţii şi să ne dobândim mântuirea sufletului, viaţa veşnică şi fericită în Dumnezeu” (Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă).

Iată, dar, ce ne descoperă înţelepciunea: ceea ce vedem, nu există (e praf şi cenuşă). Iar ceea ce nu vedem, există (viaţa veşnică şi fericită în Dumnezeu).

Citiți și:
Cauţi fericirea în locul greşit
Treziţi şi cultivaţi fără încetare în universul vostru lăuntric înţelepciunea, graţia şi speranţa!

 

yogaesoteric
25 februarie 2023