Seymour Hersh: Aruncarea în aer a Nord Stream a fost o prostie inimaginabilă din partea lui Biden

După ce a făcut ceea ce va fi considerată probabil dezvăluirea acestui secol, ziaristul de investigații american a acceptat să comenteze consecințele agresiunii SUA la adresa unui stat aliat NATO.

Aruncarea în aer a conductelor Nord Stream a fost o dovadă de „prostie inimaginabilă” din partea Statelor Unite, a afirmat Seymour Hersh într-un interviu pentru podcastul War Nerd.

Hersh, indiscutabil cel mai faimos ziarist de investigații în viață, a fost cel care a dezvăluit pas cu pas cum administrația Biden a pregătit și apoi a pus în aplicare sabotarea conductelor Nord Stream.

Joe Biden a fost cel care a dat personal ordinul de detonare a conductelor care aparțin Germaniei.

O stupiditate din partea lui, explică Hersh, nu doar pentru că reprezintă un act de agresiune al SUA la adresa unui stat aliat NATO, ci și pentru că aruncă Europa în brațele Chinei.

Ziaristul american a explicat:
Acum, Europa va fi și mai dependentă de sursele de energii regenerabile, iar China a făcut mari progrese în această direcție. Cancelarul german Olaf Scholz a mers deja acolo (în China), iar președintele francez Emmanuel Macron se duce și el.”

Și Hersh a adăugat:
Asta se numește să-ți tragi singur un glonț în picior……. Este o prostie inimaginabilă, este de necrezut, este o crimă. Acesta este un nivel uluitor de prostie al Casei Albe și al președintelui.”

Ziaristul de investigații a presupus că, probabil, Joe Biden și cei din echipa lui au decis ghidați nu de interese economice, ci politice.

Adică a dorit să zădărnicească un eventual refuz al Germaniei de a sprijini Ucraina pentru a primi gaze ieftine din Rusia.

Biden dorește război. Nu mă întrebați de ce președinții doresc conflicte, probabil că e benefic pentru popularitatea lor. Vrea să arate că Rusia va slăbi, crede că asta e bine pentru Statele Unite din punct de vedere politic.”

CIA a fost principalul actor care s-a implicat în acțiunea de sabotare a Nord Stream.

Seymour Hersh crede că prin acest gest șocant, directorul CIA, William Burns, a dorit să-și bătătorească drumul spre funcția de secretar de stat, la care visează de mai multă vreme.

Știu că dorește să devină secretar de stat. Probabil că, în viitoarea administrație, aceasta se va petrece. Asta (sabotajul Nord Stream) îi poate deschide ușa.”

Citiți și:
Războiul actual este planificat să țină 20 de ani și va fi devastator pentru Europa. Prima victimă este Germania supusă controlului american
De ce Germania este alături de SUA
Războiul din Ucraina nu este rezultatul întâmplării, ci al unei politici deliberate a SUA

 

yogaesoteric
18 martie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More