Pfizer şi BioNTech, propunere curajoasă către UE: să plătească jumătate de preț pentru fiecare doză de vaccin anti-covid anulată

În contextul excedentului de vaccinuri anti-covid-19, grupurile farmaceutice Pfizer Inc şi BioNTech au venit cu o nouă propunere către Uniunea Europeană, conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţul pentru fiecare dintre cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin anti-covid anulate.

Financial Times susţine că blocul comunitar negociază un acord revizuit cu BioNTech/Pfizer, în pofida faptului că Parchetul European a deschis o anchetă privind contractul iniţial semnat cu compania Pfizer/BioNTech în primăvara lui 2021. Noul contract include atât o prevedere conform căreia statele membre să plătească jumătate din preţ, adică aproximativ 10 euro, pentru fiecare din cele aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin anulate în fiecare an până în 2026, precum şi posibilitatea UE de a face trecerea la noi tipuri de vaccin concepute pentru orice viitoare versiuni ale virusului.

În luna ianuarie a acestui an, Reuters a dezvăluit că se poartă discuţii între UE şi cei doi producători de medicamente în ideea de a reduce cele 500 de milioane de doze de vaccin anti-covid-19 pe care Bruxelles-ul s-a angajat să le cumpere în acest an, în schimbul unui preţ mai mare. Negocierile cu BioNTech/Pfizer vin într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi revizuiască legislaţia care reglementează industria sa farmaceutică, evaluată la 148 de miliarde de dolari, în speranţa că astfel va relansa investiţiile şi va extinde accesul la medicamente ieftine, într-un moment în care bugetele pentru sănătate sunt afectate de costul tratării covid-19.

Pfizer nu a dorit să comenteze articolul din Financial Times, citând clauzele de confidenţialitate, dar a spus că discuţiile cu Comisia Europeană s-au derulat „cu bun credinţă de către toate părţile” şi că grupul este angajat să găsească „soluţii pragmatice”.

Însă un acord revizuit între blocul comunitar şi BioNTech/Pfizer ar reprezenta o ameninţare existenţială pentru programele de vaccinuri anti-covid-19 ale altor producători de vaccinuri, în condiţiile în care comenzile primite de rivali de la UE în perioada pandemiei au fost semnificativ mai mici. „Dacă BioNTech/Pfizer va furniza aproximativ 70 de milioane de doze de vaccin pe an în următorii ani, asta e practic aproape toată piaţa”, s spus o sursă din apropierea negocierilor.

Contractul semnat în luna mai 2021 de Comisia Europeană şi Pfizer/BioNTech acoperă 900 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie livrate în 2022 şi în 2023, cu opţiunea de a comanda alte 900 de milioane de doze. Acesta este cel mai important contract pentru vaccinuri împotriva covid-19 semnat de Comisie şi va domina portofoliul de vaccinuri al UE până la sfârşitul anului 2023.

Citiți și:
Ce au în comun Ursula von der Leyen, firma globală de consultanță McKinsey și Pfizer?
Pfizer este cercetată în Italia pentru o evaziune fiscală cât suma plătită de România pentru vaccinurile „gratuite” inutile și dăunătoare vieții: 1,2 miliarde de euro

 

yogaesoteric
14 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More