Războaiele Americii (III)

Citiți partea precedentă a articolului

Dosarul vietnamez

Perioada 1966-1973, în care Richard Helms s-a aflat la conducerea CIA a coincis cu experimentarea în Vietnam a unor tehnici de război neconvenţionale.

William Colby, fost director al CIA, a recunoscut că, în 1972, în Vietnam, în cadrul operaţiunii „Phoenix”, au fost ucise peste 60.000 de persoane. În acelaşi timp, 400 de membri ai forţelor speciale americane au fost abandonaţi cu prilejul retragerii precipitate, prilej cu care dosarele tuturor vietnamezilor care lucrau pentru CIA ori au colaborat cu inamicul au fost capturate.

Războiul civil din Laos

În războiul civil din Laos, CIA a avut, de asemenea, un rol aparte, contabilizându-i-se asasinarea a peste 100.000 de laoţieni. Mai multe investigaţii de presă au făcut dezvăluiri în legătură cu experimentele cu LSD pe oameni, ce au condus la numeroase decese, sinucideri ori cazuri de alienare. Comisia Church a identificat ulterior existenţa pe lângă CIA a „Comitetului pentru modificarea sănătăţii”.

CIA şi scandalul „Irangate”

Casey, şeful CIA, pentru a obţine fonduri necesare acţiunilor împotriva formaţiunilor „contras” din Nicaragua, a perfectat vânzarea de armament Iranului, prin intermediul Israelului. Iranul era considerat, la vremea respectivă, cel mai mare duşman al SUA (Sursa: Marian Ureche, Aurel I. Rogojan, „Servicii secrete străine” vol. 2. Editura PACO, 2000, p. 106-119).

În decursul istoriei sale, CIA a fost, într-un fel sau altul, implicată în mai multe aşa-zise „operaţiuni umede”, care au presupus asasinatul politic, terorismul sau loviturile de stat.

Asasinarea lui Patrice Lumumba

Patrice Lumumba (1925-1961), fondatorul Mişcării Naţionale Congoleze şi prim-ministru, a căzut, în 1961, victimă unui atentat, rezultat în urma unui complot, pe fondul unui război civil de secesiune.

Potrivit relatărilor lui Conan Cruise O’Brien [1] fost consilier al secretarului general al ONU, Dag Hammarskjold, şi conducător al forţelor de intervenţie ale ONU în Congo, ambasadorul american în Congo, Timberlake, a primit anterior asasinării lui Lumumba instrucţiuni precise de la Washington potrivit cărora Lumumba trebuia înlăturat.

Secretarul general al ONU a consimţit la această acţiune nu în ultimul rând pentru faptul că fratele său Stein Hammarskjold era unul dintre directorii societăţii „Union Miniere du Haut Katanga”.

Eliberarea Congoului, din ale cărui mine de la Sinkolowe provenise uraniul folosit pentru construirea bombei atomice de la Hiroshima nu era sprijinită decât de URSS şi ţările blocului răsăritean. Raţiunea implicării SUA şi a CIA apare astfel evidentă. În consecinţă, adversarii politici ai lui Lumumba, împreună cu Kasawubu, preşedintele republicii, au fost mandataţi să săvârşească asasinatul.

De la New York, secretarul general al ONU a ordonat ca trupele ONU să nu ofere sprijin şi niciun fel de protecţie lui Lumumba. La scurtă vreme, Dag Hammarskjold avea să fie, la rândul său, victima unui accident aviatic. Despre zborul respectiv nu au avut cunoştinţă decât câţiva reprezentanţi ai SUA şi ai Marii Britanii, oficiali ai ONU şi Moise Chombe, conducătorul secesioniştilor din Katanga.

Lumumba, realizând că independenţa ţării sale este sacrificată, încearcă la New York, într-o întâlnire cu secretarul general al ONU, şi la Washington, cu preşedintele SUA, Dwight Eisenhower, să salveze situaţia. Rezultatul va fi însă înlăturarea şi uciderea sa.

Asasinarea dictatorului dominican Rafael Leonidas Trujillo

Rafael Leonida Trujillo (1891-1961), fost dictator absolut vreme de trei decenii în Republica Dominicană, a convenit intereselor americane atâta vreme cât nu au apărut conflictele determinate de concurenţa economică realizată de acesta unor companii din SUA. În momentul în care dictatorul a monopolizat industria şi întregul comerţ din insulă, sfârşitul său a devenit inevitabil.

Mai mulţi congresmeni americani erau plătiţi de Trijillo cu sume cuprinse între 5000 și 75.000 dolari, pentru a-l susţine, dar influenţa acestora era prea mică pentru a putea contracara forţa grupurilor de presiune economică.

Trujillo a devenit un incomod şi prin faptul că în urma eşuării atentatului pe care acesta l-a pus la cale împotriva lui Romulo Betancourt, preşedintele Venezuelei, pe care a încercat să-l asasineze pe fondul unor conflicte anterioare determinate de concurenţa făcută dictatorului pe piaţa citricelor, guvernul SUA a fost supus unor serioase proteste din partea Organizaţiei Statelor Americane.

În 1961, Trujillo a fost trădat de ministrul său de război, generalul Ramon Fernandez, care a deconspirat planul unei deplasării a acestuia unui grup de complotişti alcătuit din vechi prieteni şi colaboratori, foşti înalţi demnitari şi mari oameni de afaceri, niciunul dintre ei neputând fi bănuit de convingeri democratice.

Executantul direct al asasinatului a fost Antonio de la Naza, fost aghiotant al lui Trujillo, deci o persoană din categoria celor care, de regulă, dictatorii sprijiniţi de SUA le aveau în garda de protecție prin grija CIA.

Deşi dovezile clare şi evidente ale implicării CIA în complot nu au putut fi aduse, presa internaţională şi memorialistica unor agenţi secreţi americani susţin o astfel de supoziţie.

Asasinarea preşedintelui Vietnamului de Sud, Ngo Dinh Diem

În anul 1963, Ngo Dinh Diem (1901-1963) primul preşedinte al Vietnamului de Sud, a fost asasinat. Imediat după aceasta începe o puternică criză politică internă, se generalizează anarhia şi iau amploare conflictele dintre budişti şi catolici. Vietnamul de Sud de află şi în război cu Vietnamul de Nord, ceea ce va determina SUA să intervină militar. Era nevoie să fie răpus Diem, pentru a se motiva necesitatea intervenţiei americane? Se pare că da. Soţia fostului preşedinte a afirmat ulterior că atât el cât şi fratele său […] „au fost ucişi prin trădare, cu aprobarea oficială a guvernului american”.

Peste mai mulţi ani, când avea să izbucnească scandalul Watergate în contextul campaniei de denigrare a Partidului Democrat, Howard Hunt, un fost ofiţer superior executiv al CIA, după ce a avut acces la anumite dosare ale Departamentului de Stat, a încercat să-l implice pe John Kennedy în asasinarea lui Diem [2].

Asasinarea lui Ernesto Che Guevarra

Ernesto Che Guevarra (1928-1967), fost director al Băncii Naţionale a Cubei, un revoluţionar de profesie, camarad al lui Fidel Castro în revoluţia cubaneză, devenise în anii ’60 un simbol al mişcărilor de eliberare din America Latină. Che Guevarra a început în 1967 organizarea luptei revoluţionare în Bolivia. Succesul partizanilor săi a devenit îngrijorător pentru SUA, şi drept urmare preşedintele Lindon Johnson a mobilizat Pentagonul şi CIA pentru urmărirea pe toate căile posibile ale lui Che Guevarra şi a partizanilor acestuia [3]. Dean Rusk, secretarul de stat, şi Richard Helms, directorul CIA, alături de alte personalităţi importante, au constituit o celulă de criză pentru conducea operaţiunii „Cyntia”, al cărei scop era capturarea şi lichidarea lui Che Guevarra şi a grupului său de gherilos.

Un fals ziarist englez, Roth, a fost infiltrat de CIA în grupul lui Guevarra, iar un combatant rănit ajuns într-un spital întră în capcana unei provocări şi face relatări asupra locului în care se află Guevarra. Urmărirea şi hăituirea detaşamentului de partizani s-au intensificat, cercul strângându-se tot mai mult în jurul lor. La 8 octombrie 1967, Guevarra a fost capturat. A doua zi, comandantul suprem al armatei boliviene însoţit de alţi şefi militari importanţi şi de un agent CIA, emigrantul cubanez Gonzales, au decis, la faţa locului, împuşcarea lui Che Guevarra.

În anul 1968, fostul ministru de Interne şi şef al serviciilor secrete ale Boliviei, Antonio Arquedas, a furnizat ziarului New York Times dovezile participării CIA la asasinarea lui Guevarra.

În 1969, preşedintele Boliviei, generalul Benitos, a murit într-un accident de elicopter. După o jumătate de an, a fost asasinat Antonio Arquedas.

Înlăturarea preşedintelui Indoneziei, Ahmed Sukarno şi ulterior asasinarea acestuia

Ahmed Sukarno (1901-1970) s-a numărat printre fondatorii Partidului Naţional Indonezian şi a fost preşedinte al Indoneziei din 1945 până în 1967. În acelaşi timp s-a aflat printre liderii organizaţiei internaţionale a ţărilor nealiniate.

În condiţiile puternicelor influenţe sovietice şi chineze, SUA şi aliaţii săi au apreciat că preşedintele Sukarno ar putea să instaureze un regim procomunist. La o asemenea concluzie s-a ajuns după ce în urma unei operaţiuni sociale de dezinformare [4] pusă la cale de serviciile speciale cehe şi sovietice, relaţiile indoneziano-amerciane au ajuns la cel mai scăzut nivel, deoarece preşedintele Sukarno şi-a asumat toate alegaţiile dezinformatorilor antiamericani, fără a se mai putea afla dacă a fost complice ori înşelat.

În urma crizei intervenite, ambasadorul SUA a fost retras, iar guvernul indonezian a preluat firmele americane. În vâltoarea evenimentelor următoare, Partidul Comunist Indonezian crede că a sosit momentul unei insurecţii şi circa o jumătate de milion de comunişti şi simpatizanţi cad victime unui masacru sângeros. Indonezia intră într-un haos deplin, ceea ce va favoriza o lovitură de stat şi înlăturarea preşedintelui Sukarno. Trei ani mai târziu, în 1970, a fost asasinat, apreciindu-se că ar putea reveni la putere. Cine putea avea interesul ca această revenire să nu mai fie posibilă, dacă nu tocmai SUA, care fusese anterior lipsită de toate oportunităţile sale deţinute în Indonezia?

Peste 20 de atentate împotriva lui Fidel Castro

Episoadele numeroase din activitatea CIA care sunt legate de tentativele de asasinare a lui „Lider Maximo” au făcut obiectul a tot atâtea relatări senzaţionale. În mai multe dintre tentative de lichidare a lui Fidel Castro s-a apelat la sprijinul Mafiei, care, drept recompensă, a obţinut permisiunea de a introduce droguri pe teritoriul SUA.

Asasinarea preşedintelui Republici Chile, Salvador Allende

În perioada 1970-1973, CIA s-a ocupat de înlăturarea de la putere al lui Salvador Allende (1908-1973), preşedintele republicii Chile (1970-1973) şi lider al Partidului Socialist din Chile (1943-1973).

În pofida eforturilor CIA, ascensiunea la putere a lui Salvador Allende nu a putut fi blocată. Naţionalizarea ITT („International Telephone and Telegraph”) şi arestarea directorilor acesteia din Chile îl determină pe preşedintele companiei, Harold Geneen, să ofere câte un milion de dolari secretarului de stat Henry Kissiger şi şefului CIA, Richard Helms, în scopul finanţării unei acţiuni împotriva lui Salvador Allende. De menţionat că unul dintre directorii ITT era John A. McConne, fost director al CIA (1961-1965).

Din partea CIA a fost desemnat pentru perfectarea înţelegerii William Broe, şeful operaţiunilor clandestine pentru America de Sud. Şeful staţiei CIA în Chile a fost pe toată perioada cât Salvador Allende era preşedinte, William Egan Colby, care după aceea, între anii 1973-1976, a deţinut conducerea CIA. În Chile i-a succedat R.S. Cline, care între 1962-1966 a fost adjunct al directorului CIA.

Richard Nixon a aprobat planurile CIA privind înlăturarea lui Salvador Allende care au vizat, în mod etapizat:
– Crearea unei majorităţi parlamentare nefavorabile, care să-l suspende pe preşedinte. Majoritatea nu a fost creată din cauza imposibilităţii cumpărării a încă 1-2 parlamentari;
– Determinarea comandantului şef al armatei chiliene, generalul Schneider, să realizeze o lovitură de stat. Acesta refuză şi va fi asasinat;
– „tăierea” liniilor de credit externe şi provocarea de nemulţumiri şi tulburări social-politice la care să ralieze şi armata;
– Somarea guvernului chilian să ramburseze urgent toate datoriile externe;
– Lovitura de stat realizată de generalul Augusto Pinochet şi asasinarea lui Salvador Allende.

Ulterior, când directorul CIA, Richard Helms, a fost audiat de o comisie parlamentară, a admis faptul că au fost sprijiniţi adversarii lui Salvador Allende, refuzând să recunoască asasinatul.

Războiul CIA împotriva preşedintelui Irakului Saddam Hussein

În ianuarie 1996, preşedintele Clinton a aprobat un credit de 6 milioane de dolari pentru a sprijini şi înarma un grup de exilaţi iranieni, Iraqi National Council (INC), în scopul preluării puterii în Irak. Infiltrat de serviciile irakiene, INC a fost atacat de armata irakiană la Sala ad-Din, în 1996. Un camion încărcat cu aparatură radio furnizată de CIA a fost capturat de armata irakiană. Îngrijorate de întorsătura evenimentelor şi riscul de a se vedea implicate într-un nou conflict, SUA renunţă în ultimul moment la sprijinul aerian promis. Au fost arestaţi 1.500 de partizani şi cel puţin 100 au fost executaţi. 3000 de kurzi supravieţuitori ajung la frontiera cu Turcia. Preluaţi de armata americană, au fost transportaţi la baza aeriană Guam din Pacific unde au fost internaţi până la sfârşitul alegerilor prezidenţiale.

Pentru înlăturarea preşedintelui irakian Saddam Hussein, CIA a alocat, potrivit relatărilor făcute ziarului The Washington Post de către fostul ofiţer al agenţiei Warren Mosik, cel puţin 110 milioane de dolari. Potrivit afirmaţiilor fostului ofiţer, operaţiunea de lichidare a lui Saddam Hussein ar fi fost cea mai scumpă, reprezentând şi „cel mai stânjenitor eşec al CIA de la înfiinţarea sa” [5].

Autor: General br. (r) Aurel I. Rogojan

Referințe:

[1] Conor Cruise O’Brien, The Murderous Angles (Îngerii morţii), Ed. Little Brown and Co., Boston, 1968, apud V.P. Borovicka, Ştiţi la cât apune soarele, domnule general?, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982.
[2] Brian Murphy, The Business of Spying, First Milton House Edition, London, 1973.
[3] V.P. Borovicka, Ştiţi la cât apune soarele, domnule general?, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 26.
[4] Henri-Pierre Cathala, Epoca Dezinformării, Ed. Militară, Bucureşti, 1991, p. 33-34 – „Afacerea Palmer”.
[5] Naţional, 31 iulie 1997.

Citiți și:
Washington Post confirmă Jocul de Glezne și de Șenile al Americii – Europa a fost băgată la înaintare (cu tancurile) în Ucraina
Poporul român nu se vrea parte în războaiele coloniale ale Americii!

 

yogaesoteric
21 iulie 2023