Occidentul pierde teren în Golf

Despre limitele puterii americane în Golf și impasul periculos al Europei

Washingtonul poate amenința, poate impune blocade și poate bombarda. Dar își mai poate apăra aliații?

Într-o discuție publicată pe Substack la 1 octombrie, politologul norvegian prof. Glenn Diesen l-a avut ca interlocutor pe reputatul profesor american John Mearsheimer. Acesta din urmă a schițat portretul unei superputeri a cărei superioritate militară de altădată se lovește tot mai des de limite politice și practice. În Golful Persic, promisiunea americană de securitate făcută „aliaților” bogați în petrol s-ar fi spulberat sub loviturile rachetelor iraniene.

În același timp, în Europa nu ar exista o pace durabilă nici măcar după încetarea luptelor din Ucraina. Cele două crize sunt legate de o întrebare incomodă, care ne privește pe toți în mod existențial: ce se petrece dacă Occidentul se agață de obiective pe care abia le mai poate impune cu mijloacele de care dispune și, tot mai dezorientat, ia decizii care ne aruncă pe toți în prăpastie?

În Golful Persic, presiunea crește

În situația din Golf pe care o descrie, Mearsheimer constată o reținere a Statelor Unite de a extinde războiul împotriva Iranului. Nici măcar atacurile iraniene asupra traficului maritim din Strâmtoarea Ormuz, inclusiv informațiile despre lovirea mai multor nave, nu ar fi provocat riposte americane. La schimburile limitate de lovituri din trecut s-a renunțat: aveau un efect prea mic și, în plus, secătuiau și mai mult stocurile de muniție ale SUA, care sunt limitate și pot fi refăcute doar lent sau chiar cu mare greutate.

Prin urmare, Washingtonul mizează pe blocadă și pe presiune economică. Strategia secretarului Trezoreriei (ministrul american de Finanțe), Scott Bessent, menționată în discuție – sancțiuni secundare împotriva partenerilor comerciali și de afaceri ai Iranului – urmărește izolarea țării și slăbirea ei economică până în punctul în care Teheranul va fi silit să cedeze. Prof. Mearsheimer se îndoiește însă că planul va da roade. Ceea ce conducerea americană consideră a fi mijloace de presiune economică ar putea fi perceput de conducerea iraniană drept o amenințare existențială – iar răspunsul ar putea fi o nouă escaladare împotriva intereselor SUA și ale aliaților lor din regiune.

Teheranul ar avea motive concrete să procedeze astfel. Potrivit datelor prezentate în discuția dintre Diesen și Mearsheimer, încărcările de petrol din portul saudit Ras Tanura au crescut în cursul lunii septembrie de la aproximativ 1,5 la 6,5 milioane de barili pe zi. Pe piața mondială ajunge mai mult petrol, ceea ce slăbește pârghia de presiune a Iranului asupra adversarilor săi. Ca să și-o recapete, Iranul ar putea perturba și mai mult traficul maritim sau ar putea ataca instalațiile energetice rămase până acum intacte în statele din Golf.

Printre posibilele ținte, Mearsheimer enumeră Ras Tanura, conductele care traversează Arabia Saudită și care nu sunt încă folosite la capacitate maximă, precum și instalații din Emiratele Arabe Unite și din Kuweit.

Mearsheimer mai subliniază că, deși în septembrie a circulat din nou mai mult petrol decât înainte, prețul țițeiului, randamentele obligațiunilor și alte semnale economice indică în continuare tensiuni economice severe în Occident. Un atac de amploare asupra infrastructurii de export ar putea agrava considerabil situația.

La toate acestea s-ar adăuga problemele logistice ale Marinei americane.

Mearsheimer spune că baza distrusă din Bahrain, care găzduia Flota a V-a a SUA, este practic scoasă din funcțiune. Dincolo de declarațiile publice pline de încredere despre presupusa campanie victorioasă a lui Trump împotriva Iranului, el bănuiește că la Washington, în spatele ușilor închise, domnește o îngrijorare considerabilă. Situația s-ar putea răsturna rapid!

Aliați cu poveri foarte diferite

În această privință, Mearsheimer face o distincție netă între Europa și Golful Persic. Statele Unite ar putea lăsa tot mai mult sprijinirea Ucrainei în seama guvernelor europene, pentru că acestea sunt hotărâte să-și continue angajamentul. În Golful Persic, Washingtonului îi lipsește un partener comparabil. Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Kuweitul nu ar avea nici capacitățile militare necesare pentru a lupta împotriva Iranului, nici o tradiție de apărare pe cont propriu în fața unui asemenea adversar. Timp de decenii, ele s-au bizuit pe umbrela de securitate americană.

Spre deosebire de Europa, așadar, Washingtonul nu ar putea trece pe umerii aliaților regionali povara militară a confruntării cu Iranul. De aceea încearcă mai degrabă să evite noi trepte ale escaladării și să sufoce economic Iranul.

Israelul, în schimb, ar fi transferat în mare măsură asupra Statelor Unite, în opinia lui Mearsheimer, conflictul de durată cu Iranul. După un război aerian inițial purtat în comun împotriva Iranului, Israelul ar sta acum în plan secund, în timp ce Washingtonul duce povara de zi cu zi. Guvernarea americană (administrația Trump și Congresul) nu ar putea pur și simplu să anuleze această inversare de roluri, din cauza influenței lobby-ului sionist de la Washington.

Blocada financiară și economică a SUA lovește fără îndoială Iranul. Potrivit estimărilor, rezervele de petrol iranian aflate pe nave în afara țării ar putea ajunge până în decembrie. Asta nu înseamnă însă că o capitulare a Iranului ar fi iminentă. Mearsheimer amintește de amenințările repetate ale lui Trump că va distruge Iranul. Cine se teme pentru supraviețuirea țării sale, a culturii sale și a poporului său va alege mai degrabă să atace instalațiile energetice ale adversarului decât să accepte supunerea cerută față de dictatul american, afirmă profesorul american. El vede o limită asemănătoare a constrângerii economice și militare și în cazul Rusiei: și Moscova percepe Statele Unite ca pe o amenințare existențială și nici nu poate, nici nu va ceda pur și simplu.

Pentru Washington apare astfel o dilemă. Dacă atacă Iranul, rachetele și dronele iraniene vor lovi arterele economice vitale ale partenerilor săi, cu urmări pentru SUA și pentru vasalii lor europeni. Dacă renunță la intervenția militară, acești parteneri vor fi nevoiți să ajungă la o înțelegere cu Teheranul. În ambele cazuri, promisiunea americană de securitate față de țările din regiune și-ar pierde și ultima fărâmă de credibilitate.

Statele din Golf este necesar să-și modifice modul de gândire

Mearsheimer interpretează retragerea definitivă a SUA din Irak, încheiată de curând, ca parte a unei reduceri mai ample a prezenței americane în regiune. Totodată, bazele americane din Golf s-au dovedit mult mai vulnerabile decât se aștepta inițial Pentagonul.

Reconstruirea bazelor americane din regiune nu promite o securitate durabilă. În viitor, Iranul ar putea folosi rachete și drone și mai numeroase, și mai precise. Nici baza navală din Bahrain nu-și va mai recăpăta, probabil, rolul de odinioară. Prin urmare, în opinia lui Mearsheimer, umbrela de securitate americană, așa cum exista ea înainte de sfârșitul lunii februarie 2026, nu mai poate fi refăcută. Nici Rusia și nici China nu ar putea însă umple acest gol în calitate de puteri protectoare și, probabil, nici nu și-ar dori-o. Statelor din Golf le-ar rămâne astfel, în esență, două căi. Prima: o înțelegere trainică cu Iranul, cu un concept de securitate elaborat la nivel regional, care să țină seama de interesele fiecărei părți, fără amestecul puterilor străine. O asemenea înțelegere este, de altfel, propusă de Iran și susținută atât de Beijing, cât și de Moscova.

A doua cale, posibilă, dar foarte periculoasă, pe care statele arabe din Golf ar putea apuca pentru a compensa pierderea umbrelei americane, ar fi încercarea de a-și construi propria forță de descurajare nucleară.

De aceea Mearsheimer consideră că o înțelegere arabo-iraniană este soluția mai rațională, chiar dacă ea nu ar fi la fel de acceptabilă pentru toate statele arabe. Pentru Irakul majoritar șiit, de pildă, o asemenea soluție ar fi mai ușor de acceptat decât pentru stăpânii feudali sunniți. Dar și Arabia Saudită ar fi necesar să caute un modus vivendi cu Teheranul. I-ar fi greu să obțină arme nucleare proprii, iar un asemenea demers s-ar lovi totodată de opoziția fermă a Statelor Unite și a Israelului.

Cu o onestitate intelectuală remarcabilă, Mearsheimer merge cu critica la adresa Washingtonului dincolo de faptul că SUA au renunțat în mod deliberat la rolul de protector al vasalilor lor din Golf. Mult mai grav i se pare faptul că Statele Unite au târât în mod arbitrar statele din Golf în conflict, fără să le consulte în prealabil sau măcar să le informeze.

De ce rămâne blocată o înțelegere cu Iranul

În opinia lui Mearsheimer, o înțelegere cu Iranul ar fi rațională chiar și pentru Statele Unite. El descrie comportamentul militar al Teheranului în primul rând ca reacție la agresiuni americane sau israeliene și arată că Iranul nu a început niciun război. Această evaluare se află la baza pledoariei sale pentru o soluție diplomatică între Teheran și Washington. Obstacolul hotărâtor îl vede însă în Israel. Potrivit descrierii sale, conducerea israeliană urmărește fărâmițarea Iranului în state succesoare mici și mai slabe, după modelul sirian pe care îl invocă. Influența Israelului și a puternicelor grupuri de lobby sioniste din SUA va continua, din păcate, să orienteze în viitorul previzibil politica americană din Orientul Mijlociu spre acest obiectiv – dezmembrarea Iranului. De aceea este greu de imaginat o soluție diplomatică stabilă, care să-i permită Washingtonului să se retragă din Orientul Mijlociu și să se concentreze mai mult asupra Asiei.

Interesele americane și cele israeliene s-au îndepărtat între timp considerabil unele de altele. S-a schimbat și atitudinea opiniei publice americane față de Israel. Cu toate acestea, Mearsheimer nu se așteaptă, în viitorul apropiat, la o modificare fundamentală de curs în privința Iranului.

În Europa, o victorie rusă fără pace

În ceea ce privește războiul din Ucraina, Mearsheimer se așteaptă la un conflict mocnit chiar și după o victorie rusă. Un stat ucrainean rezidual, puternic slăbit, ar întreține – cu sprijinul statelor UE – o ostilitate permanentă față de Rusia. Și relația Rusiei cu Statele Unite ar rămâne tensionată, chiar dacă într-o măsură mai mică.

Pe Mearsheimer îl îngrijorează în mod deosebit retorica antirusă virulentă din Marea Britanie. Motivul: guvernele europene ar crea condiții care fac foarte probabilă reluarea luptelor, deși capacitățile militare convenționale ale statelor membre UE sunt limitate, iar Rusia dispune de un arsenal nuclear considerabil. Washingtonul își va reduce prezența în Europa, dar nu va renunța cu totul la ea.

Nici încetarea luptelor din estul Ucrainei nu ar înlătura cauzele conflictului. Extinderea NATO și a UE, precum și competiția pentru state ca Republica Moldova și Georgia ar putea genera din nou tensiuni asemănătoare. Mearsheimer menționează, de asemenea, cu mare îngrijorare, aderarea Finlandei și a Suediei la NATO, presiunea exercitată de NATO asupra Kaliningradului și declarațiile venite din Finlanda despre posibile atacuri asupra Rusiei. Propunerile de a masa forțe militare împotriva Kaliningradului i se par extrem de periculoase. Moscova ar fi tot mai încolțită, iar puterea ei de descurajare nu ar fi luată suficient în serios.

Două interpretări cu urmări periculoase

Potrivit lui Mearsheimer, în spatele acestor strategii politice diferite se află explicații contradictorii ale războiului din Ucraina.

Interlocutorul său norvegian, prof. Glenn Diesen, și Mearsheimer văd drept cauze principale extinderea NATO și a UE, precum și așa-numitele „revoluții colorate” și răsturnările de guvern. Hotărâtor ar fi fost proiectul occidental de a transforma Ucraina într-un avanpost îndreptat împotriva Rusiei și de a se folosi de ea pentru un război prin interpuși.

Interpretarea dominantă în Occident îl vede, dimpotrivă, pe Putin ca pe un cuceritor imperialist care ar vrea să subjuge mai întâi întreaga Ucraină, apoi alte părți ale Europei de Est. Din această perspectivă, Rusia trebuie îngrădită pe termen lung.

Mearsheimer respinge această interpretare. Putin nu ar fi revendicat niciodată – și nici măcar nu ar fi pomenit vreodată – intenția de a cuceri întreaga Ucraină sau alte țări. În plus, relatările occidentale susțin că armata rusă este slabă și că a fost nevoie să lupte ani de zile numai pentru a ocupa o parte din Ucraina. Aceleași relatări vorbesc despre pierderi uriașe ale Rusiei. Cum se împacă toate acestea cu imaginea, zugrăvită simultan de politicienii și de presa din Occident, a unei forțe militare rusești colosale, în stare să invadeze întreaga Europă?

Și totuși, tocmai asemenea reprezentări contradictorii ar fi modelat gândirea multora dintre elitele europene. O victorie rusă asupra Ucrainei ar fi, prin urmare, prezentată ca o nouă confirmare a „intențiilor expansioniste ale lui Putin” în direcția Europei Occidentale, afirmă Mearsheimer. În schimb, cine explică temerile de securitate ale Rusiei în fața extinderii NATO este adesea înfierat ca propagandist rus. Mearsheimer a amintit în acest context chiar de demersurile din Marea Britanie de a-i urmări penal pe asemenea „simpatizanți ai Rusiei”.

Potrivit lui Mearsheimer, o ocupare de către Rusia a Poloniei sau a vestului Ucrainei s-ar lovi de rezistența înverșunată a populației, ceea ce nu este cazul în estul Ucrainei, locuit de o populație de origine rusă. În plus, în Rusia nu există practic niciun sprijin pentru un atac asupra Poloniei. Nici cei mai importanți parteneri ai Moscovei, China și India, nu ar aproba un asemenea proiect. Experiențele sovietice din Ungaria, Cehoslovacia și Polonia sunt un avertisment cu privire la costurile unui control impus cu forța. Afganistanul și Irakul le-au arătat ambelor mari puteri limitele unui asemenea demers.

Pentru Mearsheimer, de aici decurge o lecție care dă de gândit: puterea militară nu este de ajuns pentru a impune supunerea politică. În timp ce centrul de greutate al economiei mondiale se mută spre Asia, Statele Unite și Europa rămân prinse în conflicte a căror următoare escaladare abia dacă o mai pot controla. Încetarea luptelor ar fi un început. O ordine durabilă este însă încă departe.

Citiți și:
De ce nimeni nu poate pune capăt singur războiului din Iran
Stop retoricilor belicoase ale liderilor politici

 

yogaesoteric
12 octombrie 2026