Organizaţiile mafiote de pe Bătrânul Continent

 

Crima organizată este foarte activă în Europa, grupările mafiote generând venituri de peste 100 de miliarde de euro anual. Iată o listă cu cele mai importante grupări criminale din Europa.

Potrivit Uniunii Europene, ar exista cam 5.000 de reţele de crimă organizată care ar opera în toate cele 28 de state membre – iar ele au un efect semnificativ asupra economiei blocului comunitar. Un raport din 2016 publicat de Joint Research Centre on Transnational Crime (Transcrime), cu sediul în Italia, a indicat că activităţile ilicite ale acestor grupări generează venituri anuale de 110 miliarde de euro, echivalentul a 1% din Produsul Intern Brut al UE.

Cea mai mare parte din această sumă (28 de miliarde de euro anual) vine din comerţul cu droguri, deşi fraudele fiscale, în special cu TVA, devin o sursă tot mai importantă de venit pentru organizaţiile criminale, susţine Transcrime. Alte activităţi ilegale majore sunt traficul cu fiinţe umane (pentru prostituţie şi alte genuri de exploatare), falsificările de produse şi traficul ilegal cu tutun şi arme. O mare parte din bani este spălată prin afaceri legale, mai ales în sudul Italiei, unde crima organizată are cele mai adânci rădăcini, dar şi în porturile-cheie ale Europei şi în zonele de frontieră.

Mafia italiană

Cele mai mari reţele mafiote italiene sunt ‘Ndrangheta, din regiunea Calabria; Camorra, din Campania; şi Cosa Nostra, din Sicilia. ‘Ndrangheta, una din cele mai bogate şi puternice organizaţii criminale din lume, a fost vizată de raiduri ale poliţiei desfăşurate pe 5 decembrie anul trecut în mai multe ţări: Italia, Germania, Olanda, Spania şi Belgia. Organizaţia este activă de asemenea în America de Nord şi în America de Sud.

Toate aceste reţele mafiote sunt formate din mai multe familii, care controlează surse vaste de venit: în 2007, agenţiile italiene responsabile cu combaterea crimei organizate au estimat că doar ‘Ndrangheta a generat venituri de până la 40 de miliarde de euro, deşi o mare parte din bani a venit din investiţii în afaceri legale, printre care construcţii şi restaurante. Mafia este bănuită că ar avea influenţă puternică asupra administraţiilor regionale din Italia. Urmărirea penală a mafioţilor s-a dovedit adesea dificilă, din cauza influenţei familiilor în tribunalele locale şi a faptului că judecătorii cei mai competenţi evită adesea să lucreze în zonele controlate de Mafia.

Grupările turceşti

Reţelele din Turcia sunt active în toată Europa, mai ales în ţările cu o diasporă turcă importantă, precum Germania, Olanda sau Marea Britanie. Grupările sunt implicate serios în traficul de droguri, mai ales de heroină, o zonă de interes care le leagă de reţelele criminale din Bulgaria. Alte afaceri mai sunt pariurile ilegale, prostituţia, traficul de persoane şi extorcările.

O familie turco-cipriotă cu implicare majoră în crima organizată este familia Arif, care s-a mutat în mediul infracţional din Londra, după dispariţia unor grupări ca The Firm, condusă de gemenii Kray, în anii ʼ60.

Clanurile din Germania

Mai multe grupări s-au format din rândul comunităţilor arabe din Germania, printre care unele create de refugiaţi palestinieni şi libanezi, veniţi în anii ʼ80. Cele mai cunoscute familii sunt în Berlin, Bremen, Renania de Nord-Vestfalia şi Saxonia Inferioară şi poartă următoarele nume: Abou-Chaker, Al-Zein, Remmo şi Miri. Poliţia germană spune că pe teritoriul Republicii Federale ar activa cam 50 de astfel de familii implicate în activităţi infracţionale.

Aceste clanuri ar avea mii de membri fiecare şi s-ar ocupa mai ales cu trafic de droguri, prostituţie, jafuri şi colectarea de taxe de protecţie. Unele jafuri sunt spectaculoase, cum a fost furtul unei mari monede canadiene de aur dintr-un muzeu. Un asasinat legat de aceste clanuri a avut loc recent la Berlin şi a fost amplu mediatizat. Unele din aceste clanuri au legături cu lumea divertismentului.

Bandele albaneze

Reţele criminale provenind din Albania se găsesc în Europa, America de Nord, America de Sud şi Australia, active în traficul de droguri, de arme şi de persoane – sau de organe. Se bănuieşte că ar exista 15 astfel de familii mafiote doar în Albania şi mai multe în comunităţile albaneze din străinătate.

Grupările albaneze sunt considerate foarte „tradiţionale“, bazate puternic pe familie, onoare şi loialitate. Ele sunt formate adesea din mii de persoane, răspândite în lumea întreagă.

Reţelele ruseşti

Grupările originare din Rusia ar fi mult mai descentralizate decât celelalte. Ele joacă un rol major în traficul cu heroină din Afganistan. Cam 12% din totalul mondial de heroină ar ajunge în Rusia.

Doar o astfel de grupare rusească ar fi activă în Germania: este vorba de Samarovskaya Gruppa, care operează mai ales la Berlin şi Köln. Ea ar fi organizată în celule, pe modelul grupărilor teroriste. Liderul ar fi Leonid Zamarov, arestat în Berlin în 2013. În timpul raidurilor efectuate de unităţile anti-tero germane, au fost găsite arme grele, grenade, pistoale şi inclusiv o mină Claymore.

Hells Angels, Bandidos

Grupările criminale ale motocicliştilor sau „rockerilor“, precum Hells Angels, sunt active în Germania cel puţin începând cu anii ʼ70. Ele nu se consideră oficial organizaţii criminale, dar mulţi dintre membrii lor sunt implicaţi în prostituţie şi traficul de droguri şi arme. Hells Angels şi Bandidos au fost de multe ori implicate în conflicte sângeroase unii împotriva celorlalţi.

Citiți și:

Adevărata mafie internaţională este cu totul alta

Economistul Adrian Câciu explică relația dintre multinaționale și Codul Fiscal

Un cartel mexican al drogurilor sub protecţia americană a CIA

 

yogaesoteric
23 februarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More