Putin: Ucraina s-a format doar în perioada Uniunii Sovietice

Nu a existat nicio Ucraină în componența Imperiului rus, ea s-a format doar sub puterea sovietică, inclusiv pe seama pământurilor din sudul Rusiei, a declarat președintele Vladimir Putin la întâlnirea cu membrii noii Camere Civice a Rusiei (în imagine), relatează agențiile Rambler și RIA Novosti.

Știm cu toții că acestea sunt datele istoriei, că, în perioada în care s-a creat URSS, toate pământurile din sudul Rusiei au fost transferate pentru formarea Ucrainei sovietice. Nu a existat nicio Ucraină în componența Imperiului (rus)”, a precizat șeful statului.

Au început să formeze Uniunea Sovietică și au format o Ucraina uriașă, în primul rând și în mare măsură pe seama pământurilor din sudul Rusiei”, a adăugat Putin.

Așa s-a petrecut, iar Rusia modernă s-a împăcat cu asta după destrămarea Uniunii Sovietice. Dar când au început să extermine tot ce este rusesc, a fost, desigur, ceva peste orice limite. Iar când, într-un final, au anunțat că rușii nu sunt o națiune indigenă pe aceste pământuri, a fost ceva peste măsură, înțelegeți, iar în paralel începuseră să-i extermine pe rușii din Donbass în aplauzele Occidentului”, a spus el.

Pe de altă parte, liderul de la Kremlin a precizat că Rusia nici nu s-ar fi gândit să readucă înapoi Crimeea dacă în Ucraina limba rusă ar fi fost tratată normal, dacă nu ar fi avut loc lovituri de stat.

Dacă între noi, Rusia, și Ucraina frățească, și o spun din nou ‒ cu Ucraina frățească, pentru că din punct de vedere etnic, componența noastră este frățească în sensul direct al cuvântului ‒ relațiile s-ar fi stabilit în mod normal, în mod modern, cu bunăvoință, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să întreprindă acțiuni în ceea ce privește Crimeea. Dacă acolo totul ar fi fost bine, dacă ar fi existat o atitudine normală față de ruși, față de limba, de cultura rusă, dacă nu ar fi fost nicio lovitură de stat, oare i-ar fi trecut cuiva din Rusia prin cap să acționeze în Crimeea așa cum am acționat noi? Firește că nu”, a spus Putin.

Președintele a explicat că în situația creată era necesar ca oamenii să fie apărați „de această mizerie nazistă”. „Ce era necesar să facem? Am fost puși, pur și simplu, în fața unei alegeri, în cadrul căreia nu am avut altă variantă decât să ne ridicăm în apărarea oamenilor care trăiesc acolo. La fel a fost, apoi, și cu Donbassul, și cu Novorossia”, a menționat el.

Citiți și:
Putin: Eurasia face parte din procesul de formare a unei noi ordini mondiale
Putin: Șase principii ale noii ordini mondiale

 

yogaesoteric
8 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More