Un ceas în iad (o pildă din care putem trage multe învățăminte)

 

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne dă o minunată pildă din care putem trage multe învăţăminte. Aceasta lămureşte adevărul cu privire la faptul că suferințele pe care le îndurăm cu smerenie pe pământ ne purifică sufletul și ne izbăvesc de consecințele cumplite ale acțiunilor noastre rele, pe care altfel le-am fi avut de suportat atunci când am fi părăsit această lume și am fi ajuns într-unul dintre tărâmurile infernale ce există în Lumea de Dincolo.

Un pătimitor zăcea grav bolnav şi răbda toate cu bărbăţie. Când trupul începuse aproape să-i putrezească, el nu a mai putut să suporte durerile cele cumplite şi nici mirosul cel greu. A strigat atunci:
„Doamne! Nu pot să rabd mai mult! Ia-mi sufletul!”

În aceeaşi clipă, lui i s-a arătat Îngerul Domnului şi i-a spus:
„Domnul a auzit rugăciunea ta, însă după judecata Lui cea dreaptă te mai lasă să suferi încă un an pe pământ, ca să te curăţeşti pe deplin de păcatele tale. El îţi dă totuşi să alegi: ori un an să te chinui bolnav pe pământ, ori vreme de doar trei ceasuri sufletul tău să fie dus în iad”.

Cel suferind s-a gândit: „Încă un an întreg de chinuri în acest pat? E de nesuportat! Nu, mai bine în iad pentru trei ceasuri!”…

Îngerul i-a luat sufletul şi l-a închis în iad, lăsându-l singur în acel loc cumplit.

De cum a plecat îngerul, ultima rază de lumină s-a stins în înfricoşătorul loc al chinurilor. Cel aflat în suferinţă auzea doar vaietele pline de deznădejde ale păcătoşilor ce se munceau în focul iadului și vedea înaintea lui doar fețele demonilor. Simţindu-se deci părăsit de toţi, a început să strige deznădăjduit. La vaietele lui însă îi răspundea doar ecoul înăbuşit al hăului iadului. Nimeni nu i-a venit în ajutor, pentru că în iad toți păcătoșii era prinși în propriile lor chinuri. Astfel, acest sărman pătimitor a început să sufere într-un chip de neîndurat.

Minutele se scurgeau în iad precum ceasurile, ceasurile precum zilele, iar zilele precum anii. Lui îi părea că trecuseră veacuri de chinuri în temniţa iadului. Plin de deznădejde, credea că niciodată nu se va mai izbăvi din acest loc cumplit al chinurilor. Şi a început din toate puterile sale să urle, să geamă…

Într-un sfârşit, deasupra lui a răsărit o lumină liniştită şi i s-a arătat îngerul ce îl adusese: „Cum te simţi, frate, aici?” – a întrebat acesta.
Pătimitorul, în chinurile sale, i-a răspuns plin de amărăciune: „Nu credeam ca un înger să mintă!”.
„Cum aşa?” – a întrebat îngerul.
Şi bolnavul a continuat: „Tu mi-ai făgăduit că după trei ceasuri mă vei lua de aici. Şi, iată, s-au scurs veacuri întregi în aceste chinuri ale mele!”…
„Ce veacuri? – a răspuns îngerul zâmbind plin de blândeţe. Doar un singur ceas s-a scurs, ţi-au mai rămas încă două ceasuri de stat aici.”
„Încă două ceasuri? – a strigat bolnavul plin de groază. Doar un singur ceas a trecut? O, nu pot să rabd mai mult! Nu mai sunt în stare! Dacă are milă Dumnezeu de mine, te rog, ia-mă de aici! Mai bine pe pământ să sufăr ani şi veacuri… Sunt gata să pătimesc acolo chiar până la a Doua Venire, numai ia-mă de aici!”
Îngerul i-a spus atunci: „Bine. Dumnezeu a îngăduit să te chinui în iad, ca să vezi din ce suferinţă vrea El, în iubirea Sa, să te mântuieşti prin pătimirile tale vremelnice; ca ştiind aceasta, să nu mai cârteşti în suferinţe.”

Imediat după aceste cuvinte, bolnavul a deschis ochii larg şi s-a trezit iarăşi în trupul lui. Din acea zi, a început să rabde cu bucurie boala cea grea. Ea i se părea o nimica toată şi prea uşoară în comparaţie cu chinurile iadului.

Citiți și:

Revelaţii esoterice fundamentale despre cele şapte tărâmuri ale infernului

Crede, așadar, că niciodată suferinţa ta nu poate întrece măsura. Dumnezeu veghează asupra fiecărui om

 

yogaesoteric
13 iunie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More