Prof. univ. dr. Litarczek: «Toată imunitatea organismului ține de credință. Dumnezeu nu lucrează cu minuni, ci cu oportunități!» – Interviu

 

„Societatea de astăzi este un haos dominat de incompetență pentru că oamenii judecă în parametrii comunişti în care au fost formaţi. Comuniştii au construit cu oamenii educaţi în sistemul de învăţământ dinainte de război. Acum noi vrem să refacem societatea dinainte cu oameni educaţi în timpul comunismului”, spune prof. univ. dr. George Litaczek.

Prof. univ. George Litarczek, în vârstă de 91 de ani, s-a născut în 1925 în SUA, la Boston, dar a studiat şi lucrat în România, unde a întemeiat specialitatea anestezie – terapie intensivă. Prin mâna lui au trecut nu numai puternicii României, de la Elena Ceaușescu şi Gheorghe Gheorghiu Dej, ci şi străini, precum fratele lui Kim Ir-sen.

Prof. univ. Litarczek a vorbit, într-un interviu acordat Ziare.com, despre problemele societăţii româneşti, ale sistemului sanitar, despre intervenţia de la Colectiv, dar şi despre relaţia dintre medicină şi credinţă:

„Nu îl salvezi numai cu medicina, ci şi cu psihicul, este necesar să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credinţă. Când trăieşti extracorporalizarea, nu te mai poţi îndoi că eşti carcasa care ţine de materialitate şi eşti om prin starea de conştiență umană care nu poate fi definită în termenii actuali ai ştiinţei. (…) Dumnezeu nu lucrează cu minuni precum Hristos. Dumnezeu îţi creează oportunităţi.”

Reporter:
Trăim vremuri în care medicii pleacă pe capete din România, unde văd cu ochii. Dvs, deşi născut în SUA şi cetăţean american, aţi rămas în România în cea mai cruntă perioada din istoria noastră recentă, adică după 1945. De ce?

Prof. univ. George Litarczek: Da, am dublă cetăţenie. Pe deasupra sunt şi de origine germană. Şi, totuşi, chiar fără a fi membru de partid, la Elias le-am dat anestezie lui Gheorghiu Dej şi altor „capete încoronate”. Am intrat în partid abia în 1973, când mi s-a spus că altfel nu pot fi profesor universitar. Eram deja conferenţiar.

Toată lumea mă întreabă de ce nu am plecat din România. Pentru că în anii ’50 am făcut, ca găina, un ou, pe care conjunctura mi-a permis să-l dezvolt – specialitatea anestezie, care în 1972 a devenit anestezie – terapie intensivă.

Rep.:
Cum era înainte de apariţia acestei specialităţi?

G.L.: Anestezia o dădeau diverşi chirurgi, în general cei mai tineri, uneori şi surorile. Înainte de anii ’50, când bolnavul ajungea în stare gravă, murea. Era abandonat de medici. Până când medicina a învăţat că bolnavii pot fi scăpaţi din situaţiile primar grave.

Din anii ’50 la Colțea am început cu chirurgia cardiacă. Ea cerea terapie intensivă. Deci la Colțea s-a născut terapia intensivă cardiacă, iar la Floreasca, Zorel Filipescu a creat terapia intensivă de urgenţă, datorită ministrului adjunct al Sănătăţii, care era la Floreasca, şi ministrului Voinea Marinescu, care era la noi, la Colțea.

Specialitatea de anestezie a fost recunoscută în 1957, când Voinea a făcut marea curăţenie în reţeaua sanitară. După război, rămăsese un haos, erau în posturi de medici oameni fără diplomă, unii fără liceu, impostori de mâna întâi. Erau şi profesori universitari fără diplomă de medic. Specialitatea ATI a fost creată de ministrul Teodor Burghele în 1972, când s-a făcut o reorganizare sanitară.
Voinea Marinescu a fost cel mai bun ministru al Sănătăţii pe care l-a avut România postbelică până astăzi inclusiv.

Rep.:
Care e boala Sănătăţii de astăzi?

G.L.: Sănătatea de astăzi suferă de boala generală a sistemului – corupţia. Acolo unde ai un manager cât de cât cinstit, care cumpără ce-i este necesar spitalului, treaba merge de bine de rău. Eu am fost şef de clinică la Fundeni şi ştiu cum este. Dar e mai mult decât atât: oamenii nu ştiu să gândească, nu sunt profesionişti.

Comuniştii au avut o viziune organizatorică gândită de Lenin şi Stalin, bazată pe industrializare, ceea ce nu era neapărat greşit, pentru că numai ţările industriale îşi pot creşte standardul de viaţă. Şi au făcut asta cu generaţia mea, ingineri, medici educaţi în sistemul de învăţământ dinainte de război.

Acum noi vrem să refacem societatea dinainte cu oameni educaţi în timpul comunismului. Ceea ce ai învăţat în şcoală, ceea ce ai văzut în tinereţe îţi creează coordonatele după care faci toate judecăţile.

Mă uit la cei de acum, nu găsesc soluţii decât în stil centralizat. Vă dau un exemplu. Nu are ce căuta Ministerul Sănătăţii să impună preţul medicamentelor, iar asta deranjează tot echilibrul. Apoi, de ce se dau citostaticele numai în spitale, ar fi bine să se găsească la orice farmacie sau măcar la câteva în fiecare oraş şi un medic oncolog să poate pune perfuziile şi la el la cabinet.

Soluţia lor este ca Guvernul să dirijeze tot. În lumea capitalistă, Guvernul nu dirijează, ci creează mediul, legislaţia, restul este concurența liberă.

Rep.:
Cum a fost intervenţia de la Colectiv?

G.L.: A fost prost interpretată. Eu zic că medicina românească s-a descurcat foarte bine. La o oră după incendiu în spitale erau 70 de bolnavi protezaţi respirator. Se leagă unii că au fost resuscitaţi pe trotuar. Aşa se face. Întâi îl resuscitezi unde e şi apoi îl mişti. Prinţesa Diana a fost resuscitată în maşină, intubată în maşină şi abia apoi descarcerată şi a ajuns vie în sala de operaţie.

Şi nu a fost doar arsură. Fumul conţine cianuri. Era deci şi intoxicaţie foarte gravă, letală. Arsură de piele, arsură de căi respiratorii şi plămân, plus intoxicaţie cu cianuri. Nu se poate mai grav.

Povestea cu infecţiile este veche şi eu am trăit-o de la începuturile ei. Odată cu apariţia intervenţiilor chirurgicale şi administrarea antibioticelor de rutină. Penicilina strepto primea toată lumea în post-operator şi imediat s-au creat specii rezistente.

Stafilococul auriu dă un sepsis cu un şoc de o gravitate extraordinară, ucide în mai puţin de o oră uneori. Primul caz major a fost la noi la Colțea în ’54. Şi de atunci a început colaborarea cu Matei Balş, cel după care a fost botezat Spitalul.

Continuu am avut morţi şi am făcut dezinfecţii. Când îi aud la televizor că întreabă cine e de vină pentru infecţia intraspitalicească, îmi vine să îi strâng de gât. E de vină o atitudine generală a medicinei, care a produs germenii rezistenţi la antibiotice prin utilizarea aiurea a acestora.

Se vorbeşte mult despre cei care au murit în spital, dar foarte puţin despre faptul că 4 dintre cei trimişi în străinătate au murit pe durata transportului. Bolnavii aceştia nu se transportă. Îi tratezi in situ pentru că atunci când începi să tragi de ei… După accidentul de la schi, Michael Schumacher a fost internat în cel mai apropiat spital care nu e cel mai formidabil din Franţa şi a stat acolo săptămâni întregi, nu l-au mutat.

Rep.:
Aţi fost şi pacient în sistemul sanitar din România?

G.L.: Da. Acum 10 ani şi mai recent. Fiul meu a suferit o operaţie mare, e adevărat după chimioterapie făcută la Viena. Dar chirurgia aici a fost făcută.

Rep.:
Care era statutul medicului pe vremea când dvs. eraţi în sistem?

G.L.: Să vă spun o poveste. Am fost şi profesor asistent la Universitatea din Dusseldorf să ţin cursuri de anestezie de conducere. Şi, ca să mă angajeze la universitate, a fost nevoie să scot cazierul judiciar. M-am dus, era coadă. M-am aşezat la rând, am ajuns la ghişeu. Am ajuns după jumătate de oră la ghişeu, când am dat actele funcţionarului, m-am trezit că închide ghişeul şi mă întreabă ce caut eu la coada aceea, când ar fi fost cazul să mă duc direct la el. Acum totul este o propagandă contra medicilor.

Rep.:
Nu au şi ei o vină?

G.L.: Unii sunt complet neruşinaţi şi condiţionează. Dar problema remunerării medicului este necesar să fie reglată. Dacă nu îi poţi da leafă mare, atunci dă-i voie pacientului să-i dea ceva în plus. Dacă la spital vrei alt medic decât cel de salon, atunci să plăteşti, dar oficial, la casierie, cu un tarif făcut pe categorii şi gradaţii ale medicilor. Se produce aşa şi o filtrare a doctorilor.

În ’65 am fost în Olanda, la Amsterdam, cu bursa OMS şi am picat de Paşte de gardă ca medic primar. În trei zile, am dat numeroase anestezii, unele unor pacienţi privaţi, cei care refuză medicul de salon şi doresc unul cu grad mai mare, cum eram eu. Eu nu ştiam care sunt pacienţi privaţi şi care nu, am luat anesteziile la grămadă. La sfârşitul lunii am fost chemat la casierie să primesc 3.000 de guldeni de la pacienţii privaţi din acele zile.

Deci când ai modele care funcţionează perfect, de ce nu te iei după ele?

Rep.:
Cum de reuşeaţi să ieşiţi din ţară înainte de ’89?

G.L.: Lucram la Elias, aveam relaţiile necesare, dar eram cuminte, plecam la congrese o dată la doi ani. Elena Ceauşescu nu ne lăsa decât în vacanţele oficiale la UMF. La Elias eram cu securistul lângă mine. Nu mi-a cerut însă niciodată să torn pe nimeni. M-au respectat pentru că era pielea lor în joc. Ei nu se puteau duce în străinătate. Jumătate din CPEx, ei sau nevestele lor, au trecut pe la mine.

Eu i-am dat anestezie şi fratelui lui Kim Ir-sen, când l-a operat mai întâi Arseni pe creier, tumora benignă, iar apoi Setlacec.

Rep.:
V-a chemat vreodată cineva după 1989 să vă ceară părerea?

G.L.: Până la Revoluţie am colaborat cu toţi miniştrii Sănătăţii. După Revoluţie, nu m-a mai întrebat nimeni nimic. În 1993 am ieşit la pensie de la Facultatea de Medicină, în 1995 de la Fundeni, după care am mai făcut învăţământ în reţele particulare. 10 ani am fost profesor la Politehnică, am predat un curs de aparatură medicală la catedra de electronică. Profesorul Tulbure, succesorul meu la Fundeni, băiat destoinic, le-a acoperit necesităţile, eu m-am făcut inginer.

Rep.:
V-a părut rău că n-aţi plecat din ţară?

G.L.: Nu, deşi am avut oferte.

Rep.:
Cum vedeţi societatea de azi?

G.L.: Un haos dominat de incompetență pentru că oamenii judecă în parametrii comunişti în care au fost formaţi. Copiii de azi este necesar să se formeze în străinătate. Degeaba ajungi comandantul unei grupe care nu ascultă de comenzi şi face numai ce vrea ea. De asta guvernanţii nici nu pot să transforme ceva. Şi este indicat să se plece de la educaţie, tocmai aceea care nu se modifică.

Gândeşte vreunul din pătura conducătoare ca un american? În SUA, legea e forul suprem. Constituţia americană defineşte perfect care este dreptul tău şi până unde se întinde el: până la drepturile celuilalt. Iar cea care-ţi îngrădeşte drepturile este legea.

Rep.:
Deci supremaţia legii, educaţie…

G.L.: … şi disciplina. Ea este secretul societăţii germane. Este nevoie de solidaritate şi ea vine din respect reciproc. Când mă uit la televiziuni, mă apucă groaza: e o lipsă de respect faţă de orice. Iar televiziunile sunt oribile, nu fac decât să creeze isterie. Cum ajunge unul ceva, dă în el, găseşte-i că are 7 case, trei papuci etc! Acum văd că au o problemă şi cu Catedrala Mântuirii. Nu neapărat cu ea, ci cu faptul că e făcută şi din banii publici cu care ar putea fi construite spitale.

Religia este şi ea o doctorie. Se ocupă de suflete. Când credincioşii se roagă, în lobii lor frontali a fost identificată o activitate intensă, care nu există la necredincioşi.

Bolnavul care spune că moare, chiar moare. Pentru că el crede că moare. Nu îl salvezi numai cu medicina, ci şi cu psihicul, este necesar să-l faci să lupte. Iar psihicul are nevoie de credinţă. Eu sunt credincios şi în toată viaţa mea am fost ajutat pentru ceea ce m-am rugat.

Rep.:
Depinde de rugăciunea medicului sau a pacientului?

G.L.: Depinde de Dumnezeul bolnavului, de cât crede el. Toată imunitatea organismului ține de credinţă. Universul funcţionează fără Dumnezeu. El există numai în creierul omului.

Eu am avut trăire de despărţire în două (dedublare, n.n.). La două săptămâni după operaţia de acum 10 ani, am făcut o hemoragie secundară cu trei litri de sânge pierdut, şi în sala de operaţie mă vedeam pe mine şi întreaga intervenţie din tavan. Le-am descris apoi exact ce făceau fiecare. Carcasa mea era pe masă.

Şi când trăieşti extracorporalizarea, nu te mai poţi îndoi că eşti carcasa care ţine de materialitate şi eşti om prin starea de conştiență umană care nu poate fi definită în termenii actuali ai ştiinţei. Adică sufletul şi memoria din el. Creierul este doar interfaţa.

Rep.:
Şi amnezia?

G.L.: Nu sufletul uită, ci mecanismul material, interfaţa nu mai funcţionează.

Rep.:
Aţi experimentat miracole în carieră?

G.L.: Dumnezeu nu lucrează cu minuni precum Hristos. Dumnezeu îţi creează oportunităţi. Îţi vine ajutorul de lângă tine. Trece o ocazie şi este necesar doar să întinzi mâna.

Citiți și:

Profesorul Dulcan: «Să ne controlăm gândirea şi emoţiile, pentru că altfel ne putem îmbolnăvi»

LEON DĂNĂILĂ – MEDICUL ASCET


 

yogaesoteric
13 iunie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More