Harari recunoaște: Nimeni nu va scăpa! Cu supravegherea biometrică și Inteligența Artificială vom fi ca muștele în insectar

În contextul noii legi care se pregătește în Parlamentul European pentru supravegherea biometrică a populației Uniunii Europene, care anticipează și cardul unic biometric de identitate european, redăm un fragment din discursul pe care Yuval Noah Harari, aghiotantul homosexual al lui Klaus Schwab, l-a ținut la Forumul pentru Democrație de la Atena în octombrie 2020, desfășurat în parteneriat cu The New York Times.

Yuval Noah Harari, consilier principal al Forumului Economic Mondial, artizan al conceptului tehnocomunismului „brănduit” drept „Marea Resetare”, adeverea încă de atunci suspiciunile societății civile responsabile din țările în care a avut loc experimentul covid, adică aproape întreaga planetă.

Practic, Harari recunoștea cu seninătate exact fondul pentru care atâția oameni lucizi și inteligenți au fost acuzați că sunt „conspiraționiști”, și anume că recenta criză covid a fost creată pentru a impune la nivel mondial Dictatura Biometrică, prin intermediul Inteligenței Artificiale și al avansului tehnologic – „inclusiv sub pielea oamenilor”.

Covidul este esențial”, spunea el, deoarece este cel care îi convinge pe oameni să accepte supravegherea biometrică totală, care le va permite „Stalinilor secolului XXI” să monitorizeze și să analizeze „conștiința întregii populații, în permanență, astfel încât guvernele să știe ce gândești și ce simți în orice moment”, susține chiar promotorul acestor sisteme de control total.

Reamintim că în București și în alte orașe mari deja au fost introduse pe bulevarde și în intersecții camere de supraveghere cu identificare facială biometrică iar noul act de identitate electronic va cuprinde și biometrizarea automată a românilor. Tehnologia 5G introdusă inclusiv în stâlpii de iluminat nu va mai da nimănui vreo șansă de mișcare fără supraveghere, mai ales după ce actul de identitate electronic va trece la următorul nivel.

Nu va fi nevoie de agenți umani. Nu va fi nevoie de analizatori umani. Vor fi doar o mulțime de senzori și o Inteligență Artificială care analizează și gata, vom avea cel mai diabolic regim totalitar din istorie”, recunoaște micul împielițat al „Marii Resetări”.

Citiți și:
Yuval Noah Harari: Noi (vaccinații) suntem acum animale „hăcuibile” (hackable)
Ce este transumanismul (I) – Principiile pe care se bazează, scopurile și rădăcinile culturale. În ce cred Yuval Harari și Klaus Schwab
Atacul lui Harari asupra moralității

 

yogaesoteric
19 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More