Donald Trump, interviu istoric pentru revista Time. Ce va face dacă va ajunge președinte
Donald Trump și-a prezentat liniile unui posibil al doilea mandat într-un articol consistent publicat la data de 30 aprilie de Time, între care se numără asigurarea libertății de acțiune pentru statele care interzic avortul, desfășurarea armatei pentru a-i expulza pe imigranții ilegali, condiționarea susținerii militare pentru aliații SUA, relatează AFP, citat de Știripesurse.
Fostul președinte republican, candidat în alegerile din noiembrie împotriva lui Joe Biden, a fost intervievat în două rânduri, o dată în persoană și a doua oară telefonic, despre ceea ce va face în caz de victorie în noiembrie, inclusiv în materie de avorturi, o temă importantă a campaniei.
Magnatul de 77 de ani, care este angrenat într-un proces la New York în urma uneia dintre numeroasele anchete care îl vizează, evită răspunsul atunci când jurnalistul îl întreabă dacă se va folosi de dreptul său de veto pentru a bloca o lege federală care ar restrânge foarte sever dreptul la întrerupere voluntară de sarcină. „Nu aș avea de ce să mă folosesc de veto pentru că acum totul ține de state”, a spus el, referindu-se la o decizie a Curții supreme din 2022, care a pus capăt protecției federale a dreptului la avort și a trimis această competență la nivelul statelor.
Despre avort
Donald Trump a mai indicat că va lăsa cale liberă pentru state dacă acestea decid să urmărească în justiție femei care au avortat dincolo de data limită. „Nu ține de mine să mă simt confortabil sau nu” cu această perspectivă, a spus Trump. „Statele vor lua această decizie”, a explicat el.
Imigrația și economia
În ceea ce privește imigrația, alt subiect central al alegerilor, republicanul a repetat că va recurge la expulzări masive. „Garda națională ar fi firesc să fie capabilă să se ocupe de asta. Dacă nu este așa, voi utiliza armata”, deci trupele federale, a declarat el pentru Time.
În materie de economie, el a spus că ia în calcul taxe vamale de „peste 10%” pentru toate importurile.
Ajutorul pentru Ucraina și indirect către România
În ceea ce privește ajutorul pentru Ucraina, Donald Trump afirmă: „Nu voi mai furniza asistență dacă Europa nu începe să facă la fel de mult” ca SUA.
În plus, fostul președinte consideră că dacă Coreea de Sud vrea ca miile de soldați americani aflați pe teritoriul său să rămână, va fi necesar să plătească mai mult: „De ce ar fi normal ca noi să apărăm pe oricine? Și vorbim despre o țară foarte bogată”.
„Cred că dușmanul din interior este, în numeroase cazuri, mult mai periculos pentru țara noastră decât dușmanii externi ‒ China, Rusia și alții”, a afirmat Donald Trump, care a elogiat de mai multe ori în trecut liderii autoritari.
De asemenea, el se declară „absolut” pregătit să grațieze toate persoanele condamnate pentru invadarea Capitoliului pe 6 ianuarie 2021, într-o tentativă de a împiedica Congresul să certifice victoria adversarului său Joe Biden.
Întrebat despre posibilitatea unor violențe politice după scrutinul din noiembrie, Donald Trump, cercetat între altele pentru rolul său în asaltul de la 6 ianuarie și pentru fraudă electorală în statul Georgia, a răspuns: „Știți, dacă nu câștigăm, depinde”.
Republicanul, care nu a recunoscut niciodată victoria adversarului său democrat în 2020, apreciază de altfel că dacă Curtea supremă nu îi consacră imunitatea prezidențială, cum a solicitat, atunci Joe Biden „va fi urmărit pentru toate infracțiunile sale”.
In exclusive interviews with TIME, Donald Trump lays out a second-term agenda that would reshape America and its role in the world https://t.co/TRdKsK5fGh pic.twitter.com/bn9sTqzMaS
— TIME (@TIME) April 30, 2024
Citiți și:
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Trump: „Ziua alegerilor va fi Ziua Vizibilității Creștine”
yogaesoteric
11 mai 2024