Sub masca bunelor intenții, rânjește dictatura

„Egalitate, fraternitate. Dreptate socială pentru toți…” Așa s-a implementat comunismul pe valul simpatiei populare. Tancurile nu l-ar fi putut impune dacă, la nivel global, clasa muncitoare a țărilor care contau, Franța, Germania, Italia, Rusia, China etc., dar și România, nu ar fi privit cu simpatie Internaționala Comunistă care propunea binele general printr-o democrație comunistă. A urmat delațiunea, învrăjbirea populației, încălcarea legii, arestări nelegale și crime comise în numele binelui general. 

În numele acestui bine general ni se încalcă astăzi drepturile constituționale. În numele aceluiași bine general, delațiunea a devenit o obligație cetățenească. Refuzul poate fi sancționat în anumite cazuri penal. Limitarea drepturilor cetățenești a devenit o obișnuință a puterii politice și doar intervențiile firave și blamate ale Curții Constituționale mai mențin un timid echilibru și aparența unei democrații ștrangulate pas cu pas. 

Mai nou Poliţia Capitalei a pus la dispoziţia bucureştenilor şi un număr de WhatsApp unde turnătorii de ocazie pot trimite fotografii sau capturi video privind încălcarea normelor referitoare la purtarea măștii. De la operaţionalizarea acestei linii telefonice, cetăţenii şi-au arătat disponibilitatea de a-și turna, evident cu bune intenții, așa cum se petrecea și în anii 1945, concetățenii. În urma acestor telefoane, Poliția a construit „… o hartă a punctelor fierbinţi, a zonelor unde se încalcă cel mai des regulile de protecţie, zone care vor face obiectul unor verificări amănunţite”, se arăta într-un comunicat recent al acestei instituții. 

Polițiști în civil urmăresc dușmanii poporului care refuză masca. În ciuda oricărei rațiuni medicale ori juridice, portul măștii în spațiul public a fost impus tot prin hotărâre a autorităților locale, deși rezultatul acestei obligații este nociv pentru sănătatea purtătorului. 

Dacă aveți curiozitatea, verificați informațiile privind diferența dintre nivelul dioxidului de carbon inspirat din mediu, fără mască (0,04%) și cel expirat care este de 100 de ori mai mare (4%) și pe care dacă îl expirăm în mască, la următoarea inspirație devine deja un factor toxic. O concentrație mărită a dioxidului de carbon în sânge este numită hipercapnie sau hypercarbia. 

Simptomele de toxicitate a dioxidului de carbon includ hipertensiunea arterială, dureri de cap și de mușchi. La un nivel mai ridicat, ai putea experimenta panică, bătăi neregulate ale inimii, halucinații, vomă și, potențial, inconștiență sau chiar moartea.

„Masca se poartă de către profesionişti … şi numai urmând strict bunele practici profesionale, altfel devine un adevărat pericol pentru sănătate. Dacă în acest moment o echipă de profesionişti serioşi ar face teste de sanitație la persoane alese aleator pe stradă, sau în instituţii fără profil medical, s-ar vedea încărcătura de germeni de pe măşti, care depăşeşte orice tip de normativ admis pentru suprafeţele care intră în contact direct cu mucoasele şi cavităţile organismului… Măştile purtate în comunitate sunt o ridicolă imitaţie a unei măsuri de protecţie (strict pentru anumite împrejurări şi medii profesionale). 

Orice obiect contaminat (şi măştile purtate în prezent în comunitate sunt intens contaminate prin atingere şi purtare incorectă şi repetată) purtat la nivelul cavitaţii bucale şi nazale reprezintă nu numai o sursă de contaminare, dar şi o garanţie a contaminării încrucişate. Manevrele medicale efectuate asupra pacienţilor justifică portul măştii în instituţiile cu profil medical, farmaceutic şi, respectiv, în medii profesionale conexe cu aceste activităţi, numai dacă asepsia şi antisepsia se impun.

Masca purtată în mediul şcolar, evident incorect, un timp atât de îndelungat (cât durează programul şcolar), zi de zi, 5 zile pe săptămână, NU va proteja!, dimpotrivă ea va favoriza o serie de îmbolnăviri prin contaminări încrucişate, mai ales la copii. Argumentul conform căruia copiii, prin mască, protejează adulţii vulnerabili de acasă, nu este valid. Preţul plătit de copil este incomparabil față de rezultate. Adultul oricum va lua contact cu virusul, având în vedere nivelul actual al răspândirii în comunitate, în cel mult 2-3 luni. Copilul însă va suferi atât din punct de vedere al sănătăţii, psihologic, pedagogic şi din punct de vedere al calităţii vieţii în general. Consecinţele asupra psihicului copilului, care nu va mai interacţiona corect nici cu dascălul, nici cu prietenii, nici cu colegii, vor fi incalculabile…” (Opiniile de mai sus sunt exprimate de medici specialiști.) 

Și pentru că am ajuns la specialiști din punctul de vedere al legalității obligației de a purta mască, fostul judecător și membru al CSM, Adrian Toni Neacșu, spunea că introducerea obligativității de a purta mască în spațiul liber este instituită nelegal. Acesta susține că însăși legea care face posibilă măsura este nelegală. Iată sintetic explicațiile domnului avocat:

OBLIGATIVITATEA PORTULUI MĂȘTII ÎN SPAȚII DESCHISE, pe faleze, în piețe publice, târguri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice precum și în orice alt spațiu deschis aglomerat ESTE INSTITUITĂ ÎN MOD NELEGAL. 

HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel de măsuri este vădit nelegală, fiind contrară Legii nr. 55/2020. Această lege stabilește, limitativ, măsurile ce pot fi luate în timpul stării de alertă. Guvernul nu poate inventa alte măsuri pentru prevenirea răspândirii epidemiei decât cele la care are dreptul potrivit acestui act normativ, iar niciodată prin hotărâri locale ale nu știu căror comitete… „În ciuda argumentelor, aparatul coercitiv continuă presiunea. Iar absurdul, în lipsa unei opoziţii sociale coerente, începe să devină un element comun pe care nu ni-l puteam imagina în urmă cu un an.” 

„Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”, se arăta într-un comunicat al Patriarhului Daniel. Decizia limitării drepturilor credincioșilor a fost luată de autoritățile locale cu încălcarea normelor constituționale art. 29 pct. (3) „Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii”. 

Tot conform Constituției, art. 53:
„(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege…

(2) Restrângerea poate fi dispusă … fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii…”

În cazul sărbătorii de la Iași, restrângerea drepturilor a fost dispusă de autoritatea locală și nu prin lege. Astfel, autoritatea locală a reușit performanța să încalce și Carta fundamentală a drepturilor UE, care la art. 10 prevede: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept implică libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea personal sau colectiv, în public sau în particular.” 

În fapt, semnalul a fost dat atunci când a fost interzisă manifestarea sărbătorii Învierii. Lipsa de reacției a populației a fost un semnal pentru putere (de oriunde s-ar afla ea) că poate orice… Evident, în numele siguranței cetățeanului…

Citiți și:

Și dacă măștile nu doar că nu ajută, dar chiar dăunează? Ce spun unele studii și unii medici despre purtarea măștilor pentru combaterea epidemiei

Măștile faciale au un scop: simbol al obedienței vizibile public

Ţara care nu a închis bisericile, iar parlamentarii și membrii guvernului au avut salariile suspendate pe toată perioada stării de urgenţă

yogaesoteric

22 noiembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More