O interesantă comparație între ceea ce s-a petrecut în 1969 și situația din zilele noastre

Natura absurdă (preposterous) a „realității”: nebunia digitală, spionarea americanilor, consumul masiv de droguri, „nicio mișcare pentru pace în timp ce războiul face ravagii”

Nu este neobișnuit să faci ceva aparent inofensiv atunci când ești inundat de gânduri neașteptate, cugetări care par fără sens și care nu par să ducă nicăieri. Gânduri care ne gândesc. A le respinge însă, este o greșeală. Pe mine, acești oaspeți nepoftiți mă vizitează de obicei atunci când mă plimb sau când mă întind în pat înainte de a adormi.

Recent, în timp ce traversam din nou meandrele râului Housatonic pe podul de lemn acoperit din Sheffield, Massachusetts, m-am gândit la cuvântul „preposterous”, care înseamnă „absurd”, „foarte prostesc” sau „nebunesc”.

Fiind un fericit excentric și pasionat de limbă, m-am gândit la etimologia sa, care vine din latină și s-ar traduce prin „înainte-înapoi” sau „înainte-după”, ceea ce face ca „preposterous” să fie în sine un cuvânt absurd, fără sens, foarte potrivit cu gândurile care se apropiau de mine din sens opus, în timp ce mă îndreptam spre ele cu spatele meu în spate. Am vrut să văd în față pentru a mă asigura că nu sunt prins de ceva mai absurd decât un cuvânt.

Căci, atunci când am ieșit de pe pod, am trecut pe lângă o placă comemorativă a unui eveniment OZN, raportat de 40 de persoane, și a unei presupuse răpiri la 1 septembrie 1969 a lui Thomas Reed, care susține că atunci când avea nouă ani, el și familia sa au fost luați pentru scurt timp la bordul unui OZN zburător în formă de disc, în timp ce conduceau pe drumul de pământ dintre lanurile de porumb și mlaștinile de care mă apropiam. Deși această poveste ciudată și fascinantă nu este punctul central al reflecțiilor mele, dacă vă interesează, puteți citi despre ea aici.

Am menționat-o din cauza a ceea ce a evocat acea inscripție în mine, a naturii aparent absurde (preposterous) a afirmației lui Reed și a ciudățeniei acelor mulți oameni care au spus că au văzut același OZN. Nu îi judec, pentru că eu cred că cei 40 de oameni au văzut ceva, dar ce anume au văzut nu știu. Recunosc că mă bucur că nu am fost teleportat în timpul plimbării mele recente, deoarece nu eram îmbrăcat corespunzător pentru o astfel de întâlnire.

Ceea ce mă intrigă la poveștile lor este că s-au petrecut pe vremea când, la fel ca astăzi, lumea părea că scapă de sub control.

În 1969, magia neagră seculară plutea în aer în timp ce războiul Statelor Unite împotriva Vietnamului făcea ravagii, condus de „candidatul păcii” la alegerile prezidențiale din 1968, Richard Nixon.

Pe atunci prevala contracultura care implica consumul de droguri pe scară largă (introducerea LSD de către CIA etc.), orientarea către religiile estice și ezoterismul New Age, pe fondul unei crize a religiei tradiționale și al unei reînvieri a practicilor păgâne.

Tot în acea perioadă a avut loc uciderea lui Sharon Tate și a altor persoane de către banda lui Charles Manson (profund implicată în satanism, nazism și ocultism) la începutul lunii august, care a fost urmată la scurt timp de noroiosul festival de muzică Woodstock, ambele precedate de Apollo 11, ce a fost urmat de dezvăluirile lui Seymour Hersh despre masacrul de la My Lai.

Pe tot parcursul acelui an și al celor care l-au precedat și urmat, operațiunile COINTELPRO ale FBI și CHAOS și MKULTRA ale CIA au fost în plină desfășurare, spionând americanii, creând haos și dezordine în conștiințe și pe străzi, ca parte a unui vast efort de control politic al conștiințelor și de disociere a personalităților prin cele mai malefice mijloace.

Și „în mod ironic”, în decembrie 1969, Proiectul Blue Book al Forțelor Aeriene ale SUA – investigația sa de zeci de ani asupra OZN-urilor – s-a încheiat oficial cu concluzia că nu existau dovezi care să indice că aparițiile clasificate drept „neidentificate” erau vehicule extraterestre sau se aflau în vreun fel în afara domeniului de aplicare al științei tehnologice moderne.

În octombrie, ca și înainte și după, programul ARPANET al Departamentului american al Apărării – Advanced Research Projects Agency Network (acum DARPA) – predecesorul internetului, a realizat prima sa comunicare între două computere.

Apoi, ca o culme a unui deceniu de asasinate și absurdități, în ciuda unei mișcări pentru pace foarte vocale, în decembrie, festivalul de muzică Altamont a fost devastat de crime și haos, ca pentru a arăta că aceasta a fost de fapt „ziua în care muzica a murit”, contrazicând afirmația din melodia American Pie a lui Don McLean din 1971.

Lista poate continua la nesfârșit. Să spunem doar că acele vremuri erau psihedelice, ca și cum societatea ar fi fost într-o „călătorie rea non-stop cu acid” (bad acid trip – expresie consacrată pentru a descrie anumite stări malefice, de coșmar, resimțite de consumatorii de LSD) iar preluarea controlului asupra țării de către CIA era aproape completă.

Salt înainte cu o jumătate de secol până în prezent.

Acum avem Internetul planificat pe termen lung – odrasla lui ARPANET și a Pentagonului – și nebunia digitală cu narațiuni contradictorii generând efecte asemănătoare „călătoriilor” sub influența LSD. O disociere cognitivă la cel mai înalt nivel.

Nixon s-a dus demult, însă succesorii săi i-au continuat într-un mare stil tradițional politica nemiloasă pe care a dus-o în războiul din Vietnam, cu războaiele americane perpetue (El Salvador, Irak, Serbia, Afganistan, Libia, Siria etc.), cu războiul împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei, cu susținerea genocidului israelian al palestinienilor și cu războiul agresiv împotriva vecinilor săi, cu presiunile asupra Chinei – toate acestea conducând la cel mai mare risc de război nuclear de după 1962.

Rapoartele media reînnoite despre OZN-uri (numite acum „fenomene anormale neidentificate”) și negările Pentagonului sunt menținute în viață de experți în tehnologii precum Elon Musk, în recentul său schimb de replici cu Tucker Carlson. Știți, avem o mulțime de sateliți acolo sus, dar să nu discutăm despre controlul conștiinței de către Pentagon.

Acum avem inteligență artificială (IA) și un consum masiv de droguri, care-l depășește cu mult pe cel din anii 1960, și care este promovat oficial, în timp ce realitatea se evaporă în fața și în spatele ochilor a tot mai mulți oameni.

Pentru creșterea masivă a problemelor psihice, LSD-ul, acest generator de probleme aflat în standby, este acum promovat de mass-media ca fiind o terapie excelentă, în timp ce preschimbarea bolilor în arme cu ajutorul propagandei de tip covid ne dă târcoale, iar lumea așteaptă promulgarea „virusului frunzei căzătoare” și apelul de a tăia toți copacii.

Spionarea americanilor și cenzurarea libertății de exprimare este regula zilei, într-un mod mult mai profund și mai amplu decât ar putea concepe imaginația cea mai înflăcărată.

Există un sistem electoral distrus, care a devenit o glumă, cel puțin pentru cei care își dau seama.

Controlul conștiințelor de tip MKULTRA la scară largă înflorește, în ciuda tuturor negărilor, prin intermediul internetului și al dispozitivelor digitale menite să creeze confuzie, să promoveze îndoiala și speculațiile nebunești.

Mai există și leitmotivul care persistă de 60 de ani, și anume declinul și batjocorirea continuă a credințelor religioase tradiționale și promovarea „spiritualității” de tip New Age, legate de consumerism. Cumpărăturile sunt acum adevărata religie.

Și, să nu uit, avem promovarea mediatică și educațională a confuziei sexuale și identitare sub pretextul unor noi definiții, cum ar fi semnificația cuvântului „gen”.

În cele din urmă, nu există o mișcare masivă de pace în ciuda faptului că războaiele se întețesc, cu excepția studenților care protestează împotriva genocidului palestinienilor comis de Israel și a câtorva grupuri dispersate.

Puteți completa cu ușurință ceea ce am omis, deoarece nu există nicio îndoială că simțiți această „realitate” deranjantă de a trăi într-o societate a spectacolelor pe ecran și a conștiințelor răvășite.

Cu alte cuvinte, nebunia socială de „după” (post) la „înainte” (pre) de 1969 – absurditatea repetându-se, este regula zilei sau, mai exact, continuă de 55 de ani.

O scenă absurdă (preposterous)

Ciudățenia și haosul sunt cuplul celebru al zilelor noastre, pe măsură ce oamenii sunt supuși, și se supun ei înșiși manipulărilor și controlului conștiinței, prin dependența de telefoanele mobile, instrumentul perfect de propagandă. Este suficient doar să bagi mâna în buzunar, oriunde te-ai afla, și „ei” sunt cu tine, în mâna ta, în capul tău, partenerul tău constant, corupându-ți conștiința și sufletul.

Toată această poveste juxtapusă nu mi-a venit în gând în mod detaliat în timp ce mergeam pe frumosul drum de țară pe lângă placa OZN, ci în termeni mai generali și într-o clipă. Detaliile relatate aici provin din faptul că am trăit în anii 1960 și din cunoștințele mele de istorie, a căror predare a căzut în desuetudine, așa cum au căzut și universitățile. În cuvintele profesorului Rashid Khalidi, recent pensionat de la Universitatea Columbia:

„De ceva timp, sunt atât dezgustat cât și îngrozit de modul în care învățământul superior s-a preschimbat într-o casă de marcat – în esență, o operațiune care produce bani, un MBA, condus de avocați, un fond speculativ imobiliar, cu o activitate secundară în domeniul educației, unde banii determină totul, unde respectul pentru pedagogie este minim.”

În cartea sa, Scorched Earth Beyond the Digital Age to a Post-Capitalist World (Pământul pârjolit: dincolo de era digitală către o lume post-capitalistă), Jonathan Crary rezumă foarte bine situația:

„Una dintre cele mai importante realizări ale așa-numitei economii bazate pe cunoaștere este producerea în masă a ignoranței, a prostiei și a urii……. a ininteligibilității programate și a duplicității.”

O rudă apropiată a mea, un om strălucit, foarte sceptic, cu înclinații științifice și foarte logic, un tip care ia în derâdere afirmațiile nebunești și le supune unor analize atente, se afla recent într-un zbor spre aeroportul LAX. Avea un loc la fereastră și, în timp ce avionul efectua o coborâre lungă, la aproximativ 4.500 de metri înălțime, a văzut un obiect tremurător în formă de disc la aproximativ 150 de metri depărtare de aripa avionului. Speriat peste măsură, a regretat că nu l-a fotografiat înainte să dispară. Cu toate acestea, imediat ce a aterizat, l-a întrebat pe pilot dacă l-a văzut. Pilotul a spus că nu, dar că probabil a fost o dronă, ceea ce ar însemna că a fost o dronă care putea zbura foarte sus. Ruda mea m-a sunat imediat pentru a-mi spune. Mi-a spus că era de mărimea unei mașini mici și că tremura ca o monedă aruncată pe un blat. A spus că nu semăna cu nicio dronă pe care o văzuse vreodată și, deși uimit, a concluzionat în mod caracteristic că nu avea habar ce anume era.

Am menționat acest fapt pentru că astfel de apariții nu sunt doar imaginațiile nebunești ale unor oameni predispuși să creadă orice. Acestea fac parte din „realitatea” noastră actuală, sunt văzute de mulți oameni, dar rămân învăluite în mister. Autoritățile guvernamentale resping aceste apariții ca fiind produse ale imaginației oamenilor sau baloane meteorologice, drone etc. Orice dovadă contrară este respinsă, la fel ca multe altele, ca fiind gândirea conspirativă a unor oameni nebuni. Cu alte cuvinte – „preposterous”, adică ceva absurd. Asta face parte din jocul de control al conștiințelor care se desfășoară de zeci de ani, un efort de a crea o nevroză socială și confuzie în întreaga societate.

V-am împărtășit aceste gânduri doar pentru că am fost incitat de un cuvânt – preposterous – care mi s-a urcat la cap. Dacă nu m-am ținut de subiect, oricare ar fi acesta sau orice v-ați fi așteptat, este pentru că, după cum spune psihologul Adam Philips, „în acest tablou, digresiunea este o revelație seculară, a rămâne la subiect este cea mai bună modalitate de a nu mai vorbi despre subiect”.

Așadar, voi încheia cu câteva cuvinte ale marelui poet mistic și politic, Czeslaw Milosz, fost diplomat polonez, care ridică o întrebare ce atinge inima dilemei noastre actuale.

Majoritatea oamenilor se rușinează, a scris Milosz, să își pună anumite întrebări pe care vastitatea clocotitoare a relativității moderne ni le-a lăsat moștenire. Această relativitate se află în centrul crizei noastre spirituale moderne, care este totodată și cea politică. Spațiul și timpul și-au pierdut dimensiunile; experimentarea colapsului spațiului și timpului ierarhic este generalizată. Pentru cei care încă se mai numesc credincioși religioși, „atunci când își împreunează mâinile și își ridică ochii în sus, sus nu mai există”, spune pe bună dreptate Milosz. Harta și teritoriul sunt acum una, deoarece aproape orice metafizică s-a pierdut. Și, odată cu pierderea ei, dispare și capacitatea noastră de a vedea steagul care înaintează al regelui iadului, de a înțelege natura bătăliei pentru sufletul lumii, care este acum în curs. Sau, dacă preferați, lupta pentru controlul politic.

Ceea ce este înainte este în spate sau ceea ce este înainte este după. Este absurd (preposterous), dar adevărat.

Autor: Edward Curtin

(Edward Curtin este un scriitor, cercetător și sociolog proeminent cu sediul în Western Massachusetts. Este cercetător asociat al Centrului de Cercetare asupra Globalizării).

Citiți și:
Operațiunile PSI nu sunt ceva nou, dar astăzi sunt mult mai periculoase: scurt istoric – de la tacticile lui Edward Bernays la Operațiunea Covid
În SUA, experienţele medicale pe oameni, inclusiv pe copii, au luat deja proporţii alarmante!

 

yogaesoteric
23 octombrie 2024