Matrix e acum și aici. Vaccinurile covid-19, abia începutul supravegherii și controlului extins al populaţiei

Ne place sau nu să recunoaștem, pandemia, cu amenințarea voalată a vaccinărilor forțate, a urmăririi contactelor și a supravegherii oamenilor, propulsează umanitatea spre o nouă frontieră. Un Matrix al supravegherii populației, pe care îl regăseam doar în literatura SF, scrie un comentariu de pe ZeroHedge.

Cei care privesc aceste evoluții cu neîncredere au motive întemeiate să fie suspicioși: guvernele au avut de mult timp tendința de a dezlănțui orori nespuse asupra umanității în numele cuceririlor globale, al dobândirii unor bogății mai mari, al experimentelor științifice și progreselor tehnologice. Toate împachetate în ambalajul „binelui mai mare”.

Este o realitate: „noi, oamenii” suntem tratați ca niște șoareci de laborator de către agențiile guvernamentale, de zeci de ani: cu libertăți îngrădite, marcați, supuși experimentelor fără cunoștința sau consimțământul nostru, apoi abandonați și lăsați să suportăm efectele ulterioare.

Acum, același guvern care a adoptat fiecare bucată de tehnologie vândută nouă ca fiind în interesul nostru (dispozitive GPS, supraveghere, arme neletale) și a folosit-o împotriva noastră pentru a ne urmări, controla și prinde, vrea să ne alinieze pentru vaccinarea anti covid-19.

Ce este operațiunea Warp Speed?

Institutul Național al Sănătății din SUA a acordat 22,8 milioane de dolari unui număr de șapte corporații pentru a dezvolta inteligență artificială (AI), învățarea automată cu aplicații pentru telefoane inteligente, dispozitive portabile și soft-uri „care pot identifica și urmări contactele persoanelor infectate, pot urmări rezultatele verificate ale testului covid-19 și monitoriza starea de sănătate a persoanelor infectate și potențial infectate”. 

Toate acestea fac parte din Operațiunea Warp Speed, pe care președintele Trump a comparat-o cu Proiectul Manhattan, un efort guvernamental secret, condus de militari pentru a proiecta și construi prima bombă atomică din lume.

Iar aceste vaccinuri anti covid-19, care au la bază o metodologie cu totul nouă, folosind ARN mesager, care influențează totul, de la virusuri la memorie, sunt doar vârful aisbergului. Bazele stabilite cu aceste vaccinuri sunt prologul a ceea ce va deveni cucerirea, de către statul polițienesc, a unei noi frontiere, încă neexplorate: funcționarea interioară (genetică, biologică, biometrică, mentală, emoțională) a rasei umane.

Așadar, celebra Matrix (matrice) a lui Neo nu este departe de propriile noastre lumi, cu cabluri tehnologice de care suntem din ce în ce mai mult observați și stăpâniți și de giganți precum Google, care s-au insinuat în viețile noastre. Iar tot ceea ce facem azi este din ce în ce mai dependent și controlat de dispozitivele noastre electronice conectate la internet. Resursele Google includ seturi uriașe de date rezultate de la un miliard de oameni care folosesc Google în fiecare zi.

Scopul final? Crearea unei noi specii „umane”, ca să-i spunem așa. Și NSA, și Pentagonul și „Matrixul” de supraveghere al agențiilor de informații fac parte din plan. Așa cum spunea William Binney, fost angajat NSA, care a dezvăluit informații din interiorul agenției, „Scopul final al NSA este controlul total al populației”.

Să adăugăm și că Facebook și Departamentul Apărării lucrează de ani buni pentru a ne manipula comportamentul. Într-un studiu din 2012, Facebook a urmărit stările emoționale ale a peste 600.000 de utilizatori. Toate acestea indică o nouă cale de urmat pentru marile corporații și entitățile guvernamentale care vor să obțină un control social absolut. În loc să se bazeze exclusiv pe trupele SWAT și pe aparatele de supraveghere, toți acești giganți vor lucra pentru a ne manipula emoțiile și a ne face să ne supunem statului polițienesc.

Acum adăugați la cele de mai sus și acest vaccin descoperit în mare viteză, cu toate necunoscutele lui. Și cu posibilitatea modificării sau controlului geneticii umane. Veți vedea pericolele inerente în adoptarea, aproape orbește, a tehnologiilor emergente care nu vă pot proteja împotriva tiraniei și a abuzurilor tehnologiei care ne-a invadat viețile.

Citiţi şi:

Discuţiile din cadrul Event 201 sunt revelatoare pentru ce ne aşteaptă: centralizare, control, cenzură. Criza covid-19, doar un început

Epidemiile şi războaiele, metode criminale de control al populaţiei

Covid-19. Dreptul de împotrivire la aberațiile guvernului

yogaesoteric

25 ianuarie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More