BICI, PLEASE. O oază a imbecilizării: când prostia devine spectacol

Ați crezut, dragi iubitori ai evaziunii morale, că dacă vă vârâți capul în nisipul cald al ignoranței, veți scăpa de colții realității? Ați confundat lașitatea cu înțelepciunea și pasivitatea cu diplomația. Ați preferat să trăiți ca struțul, cu capul înfipt în nisipul iluziei, convinși că orbirea e un mod de viață. Dar iată reversul medaliei: sufletele v-au fost mutilate, iar țara – strivită de un sistem ticălos, pe care voi l-ați susținut prin aplauze și indiferență.

Câțiva scriitori adevărați, marginalizați și denigrați, v-au arătat din timp hăul care vi se pregătește. Dar voi v-ați zgâit fascinați la hologramele literare ale imposturii. Ați aplaudat niște premii cumpărate și ambalate strălucitor, niște diplome lustruite cu cremă mediatică, oferite unor călăi ai culturii și ai spiritului. Ați fost hipnotizați de „manelele literare”, acele grohăituri metaforice pe care le-ați luat drept poezie, roman sau eseu. Ați îmbrățișat fără discernământ și fără cea mai mică remușcare „geniile oficiale” și i-ați scuipat, cu aplombul gloatei, pe cei care vă arătau prăpastia. Vă scandalizați astăzi că un individ a spus pe o scenă, într-o „țară europeană”, că „își bagă aia”? Dar cine i-a fost model? Nu o mediocritate literară, oficializată, care a declarat cu nonșalanță că și-a „băgat aia” în Regina Angliei? Când mediocrul devine idol, nu vă mirați că viermii și limbricii sunt ridicați la rang de figuri de stil.

Priviți-vă oglinzile de acasă: se numesc televizoare. Canale de dejecții, pompos botezate „posturi de televiziune”, unde cretinismul este omagiat zilnic. Generația Protâmpiți: „Te uiți și câștigi!”. Și iată ce-ați câștigat! Festivaluri ale prostiei, unde copiii voștri nu învață decât cum să se îndobitocească și să-și testeze toleranța la droguri. Nu, nu e metaforă. În licee se vinde moartea la plic, iar voi – părinții – mormăiți ceva despre „libertate” și „modernitate”, ca niște spectatori abulici ai propriei tragedii. Aceasta nu este libertate. Este abandon. Este sinucidere culturală. Este moarte lentă, cu zâmbetul pe buze și telefonul în mână. Tinerii nu sunt vinovați. Ei sorb extaziați din troaca care li se oferă, fiindcă nu au avut niciodată altceva în față. Adevăratele valori au fost arse pe rugul corectitudinii politice, al conformismului academic, al minciunii culturale.

Nu vă mai plângeți de direcția în care merge societatea. Voi ați tras de volan. Voi ați accelerat. Voi ați aruncat harta pe geam și ați râs de cel care vă striga din margine: „Acolo e prăpastia!”.

Nu, nu este sfârșitul. Este doar începutul sfârșitului. Și deșertul realității nu iartă pe nimeni. Nici pe cei care l-au creat. Nici pe cei care l-au ignorat.

Autor: Lucian Ciuchiță

Citiți și:
Dacă citez din Corneliu Codreanu, „cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată”, e posibil să iau pușcărie. Dar dacă strig „îmi bag p*la în România, mă p*ș pe ea”, primesc aplauze!”
Între păcănele, pariuri și droguri

yogaesoteric
23 iulie 2025