Aceste alimente te ajută să ai abdomenul plat

Pentru mulți oameni care doresc să slăbească, motivația principală este să arate mai bine, dar medicii subliniază că eliminarea grăsimii abdominale are beneficii semnificative asupra sănătății, depășind aspectul estetic.

Grăsimea abdominală se împarte în grăsime subcutanată, care se află imediat sub piele și poate fi „ciupită”, fiindcă poate forma pliuri, și grăsimea viscerală, situată în spatele peretelui abdominal și în jurul organelor interne, cum ar fi stomacul, ficatul și intestinul. Cea viscerală este deosebit de periculoasă și generează probleme grave de sănătate, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare și accidentele vasculare cerebrale.

În plus, poate afecta metabolismul, deoarece grăsimea abdominală excesivă poate deregla echilibrul hormonal, cauzând probleme metabolice pe termen lung.

Mişcarea şi reducerea aportului caloric sunt importante pentru a reduce acest tip de grăsime. Este bine să incluzi în dietă alimente „prietenoase” cu silueta, cum sunt următoarele:

Legume cu frunze verzi

Spanacul, varza, salata şi ceapa verde sunt bogate în fibre și sărace în calorii, ajutând la menținerea senzației de sațietate. Include zilnic în meniu cel puţin un astfel de aliment pentru a sprijini sănătatea generală și controlul greutății.

Brânza cottage

Fiind o sursă excelentă de proteină cu eliberare lentă, cunoscută sub numele de cazeină, brânza cottage este un aliment ideal pentru gustările de seară. Aceasta contribuie la reducerea apetitului și sprijină sănătatea oaselor datorită conținutului ridicat de calciu.

Leguminoase

Fasolea, lintea și năutul sunt bogate în proteine și fibre, ajutând la stabilizarea glicemiei și prevenirea senzației de foame. Se recomandă includerea a cel puțin jumătate de cană (aproximativ 100 g) de leguminoase gătite în fiecare masă.

Ouă

Ouăle sunt o sursă excelentă de proteine și susțin metabolismul. Consumul de ouă la micul dejun ajută la menținerea energiei și previne poftele de gustări nesănătoase.

Cereale integrale

Orezul brun și ovăzul au un indice glicemic scăzut, ceea ce contribuie la reglarea glicemiei și la reducerea poftei de mâncare.

Nuci și semințe

Migdalele, semințele de chia și semințele de in sunt surse bogate de grăsimi sănătoase și proteine, reducând inflamația asociată cu acumularea de grăsime abdominală. O porție ideală este de aproximativ 30 g pe zi.

Unt de arahide

Untul de arahide natural, fără adaosuri de zahăr sau uleiuri nesănătoase, oferă o combinație echilibrată de proteine și grăsimi sănătoase. O porţie de 2-3 linguri sunt suficiente pentru a potoli foamea între mese.

Fructe de pădure

Bogate în antioxidanți și fibre, fructele de pădure ajută la reducerea inflamației și îmbunătățirea digestiei, contribuind astfel la un abdomen plat.

Avocado

Avocado este o sursă excelentă de grăsimi mononesaturate, fibre și potasiu, fiind benefic pentru sănătatea inimii și pentru reducerea grăsimii viscerale.

Alimente cu probiotice

Iaurtul, chefirul și varza murată contribuie la menținerea unui microbiom intestinal sănătos, reducând balonarea și susținând pierderea în greutate.

Ceaiul verde

Datorită conținutului ridicat de antioxidanți, ceaiul verde stimulează metabolismul și favorizează arderea grăsimilor.

Citiți și:
Cum să abordăm în mod corect practica individuală pentru a ajunge să ne modelăm în mod armonios trupul şi să avem un admirabil «abdomen plat»
5 alimente naturale care te ajută să arzi grăsimile din jurul abdomenului

 

yogaesoteric
2 octombrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More