Un studiu oficial concluzionează că statul prea mult timp pe scaun crește riscul de boli cardiace
Un nou studiu oficial a confirmat că statul prelungit pe scaun crește semnificativ riscul de boli de inimă și diabet la adulții de peste 60 de ani – chiar și pentru cei care fac mișcare.

Publicat in Journal of Physical activity and Health (Jurnalul de Activitate Fizică și Sănătate), studiul a analizat datele din 28 de studii internaționale care au implicat 82.000 de persoane în vârstă și a descoperit legături puternice între comportamentul sedentar și agravarea indicatorilor bolilor cronice, inclusiv glicemia ridicată, colesterolul, circumferința taliei și tensiunea arterială. Rezultatele ridică întrebări urgente cu privire la stilul de viață modern și dacă sfaturile convenționale privind sănătatea – care se concentrează exclusiv pe exerciții fizice – sunt suficiente pentru a proteja populațiile în vârstă.
Studiul, condus de cercetători de la Universitatea Brunel din Londra, Universitatea din Lincoln, Universitatea Federation din Australia și Universitatea din Bedfordshire, a arătat că adulții în vârstă care stau așezați perioade lungi de timp – fie că se uită la televizor, citesc sau utilizează dispozitive digitale – se confruntă cu riscuri mai mari de boli de inimă, accident vascular cerebral și diabet de tip 2. În mod alarmant, aceste riscuri au persistat chiar și în rândul participanților care au desfășurat în mod regulat activități fizice moderate până la viguroase.
„Poți atinge obiectivul săptămânal de exerciții fizice, dar dacă îți petreci restul zilei stând jos, sănătatea ta este în continuare în pericol”, a spus dr. Daniel Bailey, lector în Comportament Sedentar și Sănătate la Universitatea Brunel. Cercetările evidențiază măsurătorile taliei ca fiind cel mai consistent predictor al declinului sănătății legat de obiceiurile sedentare, sugerând că daunele metabolice se acumulează independent de exercițiile fizice.
În Regatul Unit, unde peste 12 milioane de persoane au vârsta de 65 de ani sau mai mult, seniorii petrec până la 80% din orele de veghe așezați – o cifră care crește în timpul iernii sau pentru cei cu probleme de mobilitate.
„Observăm acest impact la persoanele care încă nu se simt rău”, a remarcat Bailey. „Asta înseamnă că avem șansa de a interveni din timp și de a proteja sănătatea înainte ca problemele să înceapă.”
Exercițiile singure nu sunt îndeajuns
Una dintre cele mai surprinzătoare concluzii ale studiului este că exercițiile fizice structurate, deși benefice, nu contracarează pe deplin efectele nefaste ale statului prelungit pe scaun. Acest fapt contrazice mesajele tradiționale de sănătate publică, care adesea acordă prioritate sesiunilor de gimnastică sau plimbărilor rapide în vederea reducerii timpului petrecut în poziție sedentară.
„Dovezile sunt clare. Avem nevoie urgentă de strategii care nu doar să încurajeze exercițiile fizice, ci și să ajute oamenii să stea mai puțin pe scaun pe parcursul zilei”, a subliniat Bailey. Modificări simple de comportament – cum ar fi a te ridica și a rămâne în picioare în timpul convorbirilor telefonice, înlocuirea timpului petrecut în fața televizorului cu grădinăritul ușor sau plimbări scurte – ar putea reduce semnificativ riscurile.
Contextul istoric subliniază de ce acest fapt este important: stilul de viață sedentar a crescut în ultimele decenii din cauza locurilor de muncă la birou, divertismentului digital și designului urban centrat pe mașini. Astăzi, bolile cronice domină sistemele de sănătate la nivel global.
Diabetul și afecțiunile cardiace costă anual sute de miliarde de dolari la nivel mondial. Numai diabetul a consumat peste 250 de miliarde de dolari în China, 225 de miliarde de dolari în Rusia și 210 miliarde de dolari în India – fără a menționa costurile umane devastatoare ale suferinței, dizabilității și decesului prematur cauzate de aceste boli cronice care pot fi în mare parte prevenite.
Un apel la modificare sistemică
Autorii studiului susțin că pentru a combate comportamentul sedentar este necesară colaborarea între sectoare – de la furnizorii de servicii medicale la factorii de decizie și organizațiile comunitare. În Marea Britanie, unde Serviciul Național de Sănătate (NHS) se confruntă cu o creștere a cazurilor de diabet și boli cardiovasculare, concluziile studiului subliniază necesitatea unor campanii de sănătate publică care să promoveze mișcarea pe tot parcursul zilei, nu doar în timpul antrenamentelor.
„De la sfaturile medicilor de familie la consiliile locale și organizațiile caritabile, fiecare are un rol în modificarea mesajului”, a spus Bailey.
Intervențiile potențiale ar putea include reproiectarea locurilor de muncă, programe de exerciții fizice accesibile comunității și mementouri tehnologice pentru a te ridica în picioare și a face întinderi.
Pe măsură ce populația îmbătrânește și bolile cronice pun presiune pe sistemele de sănătate, acest studiu transmite un avertisment crucial: statul prea mult pe scaun este o amenințare independentă la adresa sănătății. Deși exercițiile fizice rămân vitale, soluția constă în remodelarea obiceiurilor zilnice pentru a include mai multă mișcare. Pentru persoanele în vârstă – și, de fapt, pentru toți adulții – calea către o sănătate mai bună poate fi la fel de simplă ca ridicarea în picioare mai des.
„Legătura pe care nu o putem ignora”, a reiterat Bailey, „este că mișcarea, nu doar exercițiile fizice, ne menține sănătoși”.
Având în vedere că actualmente comportamentul sedentar este o epidemie silențioasă, este timpul să acționăm – cu pași mici, unul câte unul.
Citiţi şi:
Știai că durerile de spate pot fi cauzate de emoții reprimate, nu doar de postură?
Declinul sănătății ‒ ce anume n-o fi mers bine cu stilul de viață modern?
yogaesoteric
15 ianuarie 2026
Also available in:
English