Prof. Ilie Bădescu: Noul Iov. A doua interpretare „obscurantistă” la războiul din Orientul Mijlociu. Balamaua și sita lumii ‒ Strâmtoarea Ormuz

Balamaua lumii. Insecuritate civilizațională

Orientul Mijlociu a devenit din nou balamaua lumii și magnetul marilor puteri, fiecare antrenând în urzeala propriilor interese state mici și mijlocii, jocuri cu deznodământ amânat ori fără deznodământ, corporații și contoare comerciale etc. Acolo este cea mai mare concentrare de rezerve petroliere și totodată zona cu incidența unor strâmtori vitale pentru funcționarea sistemului mondial. Acesta este sensul pe care-l atribuim sintagmei „balamaua lumii”.

Ce înseamnă strâmtoarea Ormuz și canalul de Suez nu e nevoie să mai tâlcuim.

Particularitățile geo-economice și geostrategice ale zonei nu dezleagă, însă, înțelesul profund al războiul americano-israeliano-iranian. Ca să avem totuși o privire asupra „locului”, să prezentăm, mai întâi, cele două cartografii ale zonei strâmtorilor și a canalului Suez, așa cum le-a proiectat U.S. Energy:

Și, iată acum, o hartă edificatoare asupra rolului Canalului Suez care elimină ruta ocolitoare pe la Capul Bunei Speranțe, scurtând enorm traficul și deci sporind puterea contoarelor comerciale. Imperiul talasic (și deci puterea maritimă, cu termenul propus de geopoliticianul american Mahan) primește puteri sporite tocmai de la geografie.

Cu toate acestea, teoria opoziției celor două puteri, telurocrația (puterea uscatului) și talasocrația (puterea mărilor și oceanelor) este puternic relativizată, cum vom arăta, de alte două puteri de care depinde și înțelegerea conflictului și deznodământul lui.

Strict economic, problema nu este Israel versus Iran, ci un fel de lume împotriva altui fel de lume. Într-acolo gravitează China, America, Rusia, India, Turcia, state și uniuni de state apăsate de oboseală istorică, precum Europa etc.

Nucleul acelui pârjol exercită forțe de gravitație asupra tuturor celor circa 195 de popoare cu statalitate proprie, din totalul celor peste circa 5000-7000 de popoare și grupuri etnice (David Crystal) ale planetei fără statalitate (între care unul de maximă relevanță, kurzii, popor din aria nucleară a regiunii).

Dincolo de rama atacurilor cu rachete și drone teribile, cu arme atât de distructive încât pot decima colectivități întregi, pot ruina orașe, ba chiar popoare întregi etc., ceea ce se petrece acolo semnalează ceva mult mai înfricoșător: se mișcă faliile omenirii și această mișcare antrenează deopotrivă geografia, economia mondială, rețeaua civilizațiilor planetare, câte mai sunt vii din cele circa 23 care le includ și pe cele circa 16-17 civilizații decedate sau poate doar adormite.

Nu e locul să insistăm mai mult într-această direcție, este suficient să ne referim la geografia petrolului. Restricțiile pentru petrolul rusesc au provocat o reașezare a geo-economiei mondiale. Paradoxul e la el acasă: ceea ce părea o restaurare a vechiului aranjament al lumii, cu pre-eminențele ei geopolitice și geo-economice, s-a dovedit a fi o presiune spre reașezarea lumii, o teribilă deplasare a plăcilor geo-economice la scară planetară. Europa se scufundă într-o masivă depresiune civilizațională, în vreme ce India, Rusia, China se ridică.

Sub amenințare nu este un grup anume de popoare, ci însăși civilizația de tip european, cu fundamentele ei iudeo-creștine și greco-romane. Lumea de tipar european nu mai are tărie de credință, l-a pierdut pe Dumnezeu, dreptul păcii este obosit, puterile mari sunt dezorientate. „Dumnezeu Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput și să caute pe Dumnezeu” (Psalmul 53, 2), adică pacea și un fel de ordine restaurată în duhul unei păci noi și deci înnoitoare.

Insecuritate civilizațională. Războiul duhurilor

Toate se petrec de parcă duhurile puterilor lumești  o iau înaintea mișcării acestora, se înfruntă mai înaintea ciocnirii contoarelor comerciale, a mașinilor de război etc., și transmit celor din spate deopotrivă semnale informative dar și comenzi amăgitoare și multă închipuire.

În general, momentele cheie ale istoriei ca și acesta antrenează toate sferele și puterile nu doar pe cele politice, militare și economice, ci, mai ales pe cele spirituale. Acolo se văd tăriile lumii și marile ei slăbiciuni spirituale.

Toate seamănă unui adevărat război al duhurilor, evocând parcă momentul relatat în Sfânta Scriptură, Cartea lui Iov, al convocării îngerilor la sfat cu Dumnezeu. Cartea Sfântă îi menționează pe toți „îngerii care au participat la consiliul sau sfatul dumnezeiesc, între ei fiind prezent și Ha Satan ‒ termen ebraic ce s-ar traduce prin «cel care se opune, cel care obstrucționează» – căruia Dumnezeu i-a permis să-l pună la încercare pe dreptul Iov”[1].

Iar acesta îi batjocorește pe toți, mari și mici, puternici și slabi, chemați și nechemați. Iată pasajul din Cartea lui Iov: „Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfățișat înaintea Domnului și Satan a venit și el printre ei. Atunci Domnul a zis către Satan: «De unde vii?» Iar satan a răspuns Domnului și a zis: «Am dat târcoale pe pământ și m-am plimbat în sus și în jos»” (Iov, 1, 6-7).

Ar fi cumva lămuritor dacă am distinge în această vânzoleală a duhurilor, în felul acesta de ciocnire, cine este Ha Satan ca să înțelegem ceea ce nu li se descoperă pe deplin nici politicienilor, nici economiștilor, nici strategilor. Să observăm cele două planuri, poate trei: planul dumnezeiesc, cu desăvârșire tainic și absolut indeterminat derivând din Voia lui Dumnezeu de a-i convoca la sfat cu Sine pe îngerii Săi; planul puterilor care poartă scaunul, adică odihna și neodihna dumnezeiască, în toată înfricoșătoarea Sa glorie și atotputernicie, în fine, planul puterilor căzute, ale răscolitorilor care obstrucționează, se opun planului dumnezeiesc și deci care intră în ciocniri cu îngerii armoniei, ai păcii și ai ordinii dumnezeiești.

Subînțelegem, iată, că ori de câte ori survine decizia lui Dumnezeu pentru cele pământești, denumită intervenție dumnezeiască în lume, sunt coprezente acolo toate duhurile care susțin puterile, inclusiv cele potrivnice, a căror neodihnă energizează răul lumii.

„Am dat târcoale pe pământ și m-am plimbat în sus și în jos”, îi spune Satan lui Dumnezeu. Ca să ne dăm seama că acum, în Orientul Mijlociu, în arealul celor circa 15 popoare ale regiunii, se petrece un fenomen de care atârnă destinul lumii, este suficient să cercetăm ce fel de împuterniciri are locul acela, el însuși, încât toate cele ce se petrec acolo nu sunt fără de știința și de îngăduința lui Dumnezeu. Nu rânduite de Dumnezeu ci îngăduite de Dumnezeu, multe decurgând din nesocotința omului.

Ceea ce ni se arată în regiune, când privim dincolo de rama conflictului, este războiul lumii cu ea însăși. Acolo, în locul acela sunt toate puterile lumii, acel loc este epicentrul marii zguduiri planetare, care va provoca, repet, mișcarea de mare proporție a faliilor omenirii ajunsă la pragul unei cumpene mondiale. Să cercetăm, mai întâi, ceea ce ni se arată la „suprafața” lumii, mai ales că la acest nivel se desenează tabloul geopoliticii oficiale, cu puteri analitice totuși scăzute, precum vom înțelege mai încolo. La acest nivel privirea ne descoperă rostul și rolul imperiului talasic (sea power, cu noțiunea lui Mahan) de care, însă, în ciuda aparențelor, nu depinde deznodământul acelui conflict.

Puterea maritimă și puterea continentalistă. Imperiul talasic

La un prim nivel de lectură geopolitică putem spune cam cât poate spune un anume limbaj geopolitic, și planul acesta de lectură are suportul și relevanța sa dar nu epuizează toate înțelesurile, fiindcă lumea nu este plată, ci complexă și multi-stratificată.

Acolo, ar zice expertul grăbit, se ciocnesc cele două puteri geopolitice, ca două stihii: puterea terestră sau continentalistă și puterea maritimă, reprezentate, prima, de China și Rusia și, a doua, de America și, subsecvent, de statele aliate (până la statul danubiano-pontic, atras fără voia poporului în această extraordinară urzeală, precum se știe deja). Și enunțul geopoliticii celor două puteri are pragul ei de relevanță doar că, precum o să arătăm, această ciocnire nu epuizează cauza ciclonului stârnit acolo.

„Însă, ca să înțelegem ce înseamnă puterea maritimă, cu termenul lui Alfred Mahan[2], și deci rolul popoarelor situate la intersecția dintre vectorii puterilor maritime (și oceanice) și ai puterilor uscatului este nevoie să aruncăm o privire asupra dimensiunii reale a imperiului talasic. Zăbovim asupra rolului acestei puteri, așa de pregnant invocată în lectura geopolitică a conflictului, ca să înțelegem cât de irelevantă este totuși forța sa în raport cu încleștarea energiilor care nu se văd și care provoacă marea mișcare a faliilor omenirii la ceasul acesta.

Însă, e nevoie să dăm Cezarului ce este al Cezarului. Căci, iată, doar prin strâmtoarea Ormuz trec zilnic circa 21 milioane de barili de petrol valorizând 1,2 miliarde dolari[3]. Dacă ținem seama că 1/3 din petrolul mondial trece prin acea zonă, putem spune că la scara unui an, valoarea imperiului maritim petrolier (în întregul său nu doar cel legat anume de strâmtoarea Ormuz) în echilibrul economic al planetei este de 1,2 miliarde x 365 zile x 3 = 1.314 miliarde dolari. Si asta doar în privința petrodolarilor.

Pe de altă parte, este necesar să observăm  că talasocrația este, în realitate, slujnica altei puteri mai mari și anume, puterea îndatorării, controlată de stăpânii banilor, putere bizară care reprezintă circa 98 trilioane de dolari, o sumă astronomică față de care puterea subimperiului petrodolarizat reprezintă cât fracțiunea de 1/90. După mărime, imperiul talasic nu pare mult, dar, în arhitectura strategică a întregului, acest subimperiu al petrodolarilor reprezintă una dintre rotițele esențiale de care depinde buna funcționare a sistemului mondial.

Problema este, însă, că aceste puteri, și imperiul talasic și imperiul datoriei, apasă asupra bios-ului planetar, coborând identitățile etnospirituale denumite popoare spre condiția de simple populații. Cazul concret al poporului carpato-danubiano-pontic în contextul ultimelor evoluții este tragic lămuritor. Într-o noapte și o zi a fost deja atras în cele două mari scene ale conflictului lumilor (al lumilor nu al puterilor) fără consultare, fără consimțământ. În atingerea scopurilor sale, lucrarea acestui imperiu al banilor își aliază puterile spațiale pentru a suprima duhul de neam în cuprinsul omenirii. Una dintre tehnicile cu care operează noile imperii, bazate pe sisteme comerciale, pe corporații și pe puterea banilor, este regionalizarea ca instrument de eclipsare a naționalității, care este totuși formula teritorializată organică a identităților etnospirituale.”[4]

Conflictul imperiilor de felurite configurații, formale și informale (cu termenii lui Giovani Arrighi), cu identitățile etno-spirituale și civilizaționale a devenit vizibil grație efectului revelator al conflictului din zona strâmtorilor cheie, cum ar putea fi definită în lumina evoluțiilor zilei.

A patra putere planetară. Imperiul datoriei

Imperiul cu adevărat mondializat, pe care îl intuim contemplând măsura poverii de rază planetară denumită îndatorare, este, de fapt, o a patra putere, aceea a stăpânilor datoriei. Duhul acestei puteri denumită îndatorare planetară e pretutindeni, dă „târcoale pe tot pământul, se plimbă în sus și în jos”, răscolind omenirea și dezputernicind mai toate popoarele. Ceea ce duhul acesta nu cunoaște și nici nu recunoaște este puterea de Dumnezeu pusă în neputernicul lumii, în nepieritorul Iov, pe care-l știe Dumnezeu și îl alege la ceasul „sfatului cel de taină” ca să-l înfrunte pe marele răscolitor și potrivnic. Deja piciorul imperiului îndatorării își vădește handicapul. Ceea ce ieri se înfățișa drept picior de oțel se vădește a fi picior de lemn atins de putreziciune. Iată:

„Fondul privat de credit al Black Rock, în valoare de 26 de miliarde de dolari, a primit cereri de retragere în valoare de 1,2 miliarde de dolari în acest trimestru. Investitorii au dorit înapoi 9,3% din bani. Black Rock a spus nu. A fost limitat baremul la doar 5%. A plătit 620 de milioane de dolari și a blocat restul. Asta înseamnă că aproape JUMĂTATE dintre cei care voiau să retragă și să-și recupereze banii nu îi puteau retrage.”[5].

Nu acesta este favoritul lui Dumnezeu. Între imperiul dogorind de trufie, pe de o parte, și smeritul forțat să poarte pe umeri faima amăgitoare a bogatului cu jitnițele pline, pe de alta, Dumnezeu a ales. L-a ales pe cel ce poartă în suflet lumina credinței și smerita nădejde, pe omul Său, precum ni se tâlcuiește în dumnezeiasca erminie: „Domnul a zis Satanei: «Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău»” (Iov, 1, 8).

Cum îl recunoaștem pe noul Iov în vârtejul planetar al cărui epicentru este acolo la strâmtoarea Ormuz? Uneori îl zărim ca prin ceață prin chipul popoarelor, alteori, chiar sub fața de grijă a preaputernicilor lumii, când sunt apăsați de cumplita grijă în care se zămislesc frici și friguri planetare, îndoieli de a căror presiune trestia lui Pascal s-ar rupe cu siguranță. Pe noul Iov îl recunoaștem după două trăsături: grija de lume și credința neclintită în Dumnezeul păcii, al milei și al vindecării.

Strâmtoarea lumilor. Noul Iov

Strâmtoarea Ormuz este chiar strâmtoarea lumii și toate își vădesc acolo și acum zădărnicia: și contoarele economice cu războaiele lor, și mașinile de război cu marea lor putere de distrugere planetară, deopotrivă faima și furia și toate formațiunile în care se depozitează ceea ce adună veacurile. Dacă noul Iov n-ar avea puterea triumfului prin și din preaplinul credinței, averea lumii pierdută ar fi pe vecie și ceasul sfârșitului ar suna ora de la miezul nopții și cine să mai strige ca nefericitul din Evanghelie: „cred. Doamne, ajută necredinței mele”?!

Fiindcă, ce se vede în zona lovită de războiul provocat de impasul marilor puteri? Ce văd puternicii planetei? Ce vedem noi toți, neputincioșii contemplatori? Acolo se vede, subliniem, o imensă neputință a unui sistem care poate etala cele mai strălucitoare arme și mașini de război dintre cele care s-ar putea închipui. Să te vezi așa de nevolnic atunci când îți contempli puterile este de natură să te înfricoșeze.

Căci ce pace și ce fel de ordine aduc armele acestea așa de extraordinare că pot preschimba în pulbere orașe mari, ba pot arunca într-un exod fără întoarcere popoare întregi?!

Acolo la strâmtoarea Ormuz putem contempla și războaiele suprapuse, și deopotrivă actul final al eșecului unei precedente alianțe nefericite dintre imperiul eurasiatic al uscatului și imperiul informal occidental, globalist-neoliberal. Acest imperiu este menit să apere interesele banilor și deci ale oligarhiei financiar-bancare mondiale, care, în perioada Gorbaciov, a încheiat celebra alianță cu celălalt fel de imperiu, cu imperiul formal, de variantă sovietică, ușor reformat la vremea aceea, dar netransformat, al oligarhiei sovietice de la Moscova.

Această alianță, de mult spulberată, n-a suspendat finalmente ciocnirea polilor doar că, între timp, bipolaritatea a devenit tripolaritate. Mondializarea imperiului informal neoliberal nu are nevoie, precum s-a precizat și se știe, de state identitare, fiindcă acestea se pot opune victoriei planetare a imperiului datoriei, unei ordini ticăloase bazate pe societăți îndatorate. Strategia digitalizării universale este acceptată deopotrivă la Washington, la Beijing și la Moscova sau la New Delhi ori în Dubai astfel încât societățile sunt expuse unui proces de „brainwashing”[6].

Acolo, la strâmtoarea Ormuz, strâmtoarea lumii, putem citi și secretul zonelor tampon, situate între imperiul mărilor (talasocrația) și imperiul uscatului (telurocrația).

Bătălia pentru controlul strâmtorilor, a Canalului Suez și a strâmtorii Ormuz, în particular, arată cât de relevantă este chestiunea acestor zone tampon între puterea maritimă și puterea uscatului și cât de complicată și delicată este condiția statelor aflate în aceste zone tampon.

Precum a devenit peste noapte situația statului român, rupt aproape complet de soarta și destinul acestui popor situat el însuși la cea de-a doua balama a lumii, care cuprinde spațiu celor trei repere, Golful Aden, Caspica și Marea Neagră.

Ca să ne dăm seama ce înseamnă puterea maritimă, cu termenul lui Mahan, și deci rolul popoarelor situate la intersecția dintre aceasta și puterile uscatului, este suficient să aruncăm o privire asupra dimensiunii reale a imperiului talasic, a cărui greutate am evaluat-o mai sus.

Dar chiar și acesta, în imensitatea puterii sale, nu este, repetăm, mai mult decât 1/90 din masa unei puteri și mai mari, imperiul banilor-datorie, al îndatorării la scară planetară (singura țară din lume care s-a ridicat împotriva acestui imperiu planetar a fost România și pentru aceasta a fost pedepsită nemilos, precum se știe, încât din toată economia sa industrială s-a ales pulberea, locul unor mari platforme industriale a fost pur și simplu șters, arat, ca în vremurile distrugerii din temelii ale marilor cetăți medievale de apărare).

Acestea sunt, iată, puterile încleștate acolo și oricât de colosală este scara lor planetară, puterea lor cumulată nu cântărește mai mult decât un punct față de infinita putere a celui ce-a creat toate, și marea și pământul, și cerul și oceanul tăriilor. Pentru destinul lumii și pentru jocul sorții omenirii, Dumnezeu n-a așezat în cei puternici ai pământului cifra în care s-ar putea citi secretul raportului dintre tăriile de pe cer și cele de sub cer, ci într-o făptură fragilă. Într-o asemenea făptură a pus Dumnezeu puterea lui Iov, al noului Iov.

Sita care cerne omenirea și popoarele este deja pregătită să le cearnă. Acolo la strâmtoarea Ormuz a început operația de cernere a sorților omenirii cu popoarele sale.

Putere renăscătoare nu este în cei preaputernici ai pământului, ci în cele slabe, în făptura prea umilă a popoarelor care primesc suferințe teribile dar nu se leapădă de Dumnezeu. Acolo în aceste făpturi a așezat Dumnezeu în formă nouă duhul lui Iov. Al noului Iov prin care va birui odată cu credința și o nouă speranță.

În popoarele credincioase a așezat Dumnezeu secretul puterii lui Iov, cel ce-a pierdut totul dar nu și credința. Acesta va fi speranța omenirii care, în puternicii lumii, își etalează șubreda palpitație la strâmtoarea Ormuz, strâmtoarea lumii întregi.

Autor: Ilie Bădescu

Note:
[1] Pr. Marius Daniel Profir, Fiii lui Dumnezeu în Vechiul Testament, în https://doxologia.ro/fiii-lui-dumnezeu -vechiul-testament, descărcat pe 06/03/2026
[2] Mahan, Alfred Thayer (1918), The influence of sea power upon history, 1660–1783 (12th ed.). Boston: Little, Brown, and company
[3]https://www.dacianpalladi.ro/stramtorile-maritime-care-conteaza/
[4] Cf Bădescu, I, Demopolitica României, Revista română de sociologie, nr 1, 2024
[5]https://finance.yahoo.com/news/blackrock-26-billion-private-credit-195527199.html
[6] Campbell, Robert Jean (2004). Campbell’s Psychiatric Dictionary. USA: Oxford University Press. p. 403, apud Wikipedia

Citiți și:
Implicațiile blocării traficului prin strâmtoarea Ormuz trec cu mult dincolo de simpla penurie de petrol și gaze
„Vestul și Estul. Războiul nevăzut.” Un dialog online între Ilie Bădescu și Bogdan Hertzog

 

yogaesoteric
23 martie 2026