Bătălia pentru pământul fermierilor, ultimul tun al Guvernului Bolojan. Ordonanța care ar putea îngropa definitiv „grânarul Europei”. Hectare întregi de culturi viabile vor ajunge lanuri de eoliene și panouri fotovoltaice

UG 38. Aceasta e ordonanța care ar putea îngropa definitiv „grânarul Europei” și pe care Guvernul Bolojan a dat-o cu puțin timp înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură. OUG 38 reglementează transferul terenurilor agricole către proiectele de energie regenerabilă, sub pretextul condiționării unor jaloane din PNRR. Potrivit surselor Gândul, în Ministerul Agriculturii se fac presiuni uriașe pentru ca hectare întregi de culturi viabile să devină lanuri de eoliene și panouri fotovoltaice.

Ordonanța pare să vină ca o ultimă lovitură în actuala criză a terenurilor agricole. Statul se luptă să eticheteze rapid terenurile părăsite de fermieri ca fiind degradate și le pune în zestrea energiei verzi.

Circuitul prin care fermierii își pot pierde terenurile agricole

  1. Statul crește taxele și impozitele;
  2. Fermierii se văd nevoiți să împrumute sume uriașe din bănci pentru a-și menține business-ul pe linia de plutire;
  3. Băncile îi execută silit (cu tot cu terenurile agricole) pe fermierii care nu își mai pot achita datoriile;
  4. Statul preia terenurile executate de la bănci prin intermediul concesionării prin licitație publică;
  5. Terenurile sunt reclasificate ca fiind „degradate” și devin eligibile pentru parcurile fotovoltaice.

Potrivit surselor Gândul, în Ministerul Agriculturii se pune o presiune enormă, miza fiind uriașă: retrogradarea terenurilor agricole de calitate la categoria degradate.

OUG 38, contestată la CCR și aviz negativ de la Consiliul Legislativ

Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, prin utilizarea terenurilor agricole considerate degradate aflate în proprietatea statului se creează premisele valorificării unor suprafețe care, în prezent, nu sunt utilizate cu întrebuințare agricolă, contribuind totodată la atragerea de investiții și la dezvoltarea zonelor rurale.

Demersul face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta RePowerEU. Potrivit decidenților, noua lege vizează crearea unui cadru juridic pentru utilizarea terenurilor aflate în proprietatea statului ca zone de accelerare pentru investițiile în surse regenerabile de energie.

Decidenții au pus ochii de cel puțin 14 ani pe terenuri bune, deși unii miniștri ai Agriculturii s-au opus

Războiul între agricultori și stat durează de cel puțin 14 ani, amintește Jurnalul, menționând că acest valoros capital este râvnit de guvernanți, dornici să le transforme în suprafețe pentru eoliene și panouri fotovoltaice.

Astfel, foști miniștri ai Agriculturii, de la Daniel Constantin (2012-2015) până la Florin Barbu (PSD, care a demisionat înainte de inițierea moțiunii de cenzură), au refuzat să transfere suprafețe mari de teren agricol către producerea de energie regenerabilă. Însă, a recuperat guvernul Bolojan chiar pe ultima sută de metri înainte de a fi demis.

Raiul fotovoltaicelor, iadul culturilor agricole, jalon în PNRR

După amplasarea de panouri solare, terenul agricol se degradează în mod irecuperabil, conform specialiștilor.

În același timp, transferul terenurilor este inclus într-un jalon din celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – componenta pompos intitulată RePowerEU.

Cum se vinde la licitație un teren agricol confiscat?

Demersul statului e ajutat substanțial și de bănci. La terenuri se vor adăuga terenurile nelucrate de mai mulți ani de producătorii agricoli și executate silit de către bănci.

Autoritatea Națională pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit și Acvacultură va concesiona, prin licitație publică cu strigare, terenurile degradate care se află în proprietate publică, dar și pe cele care constituie proprietatea privată a statului, în scopul producerii de energie electrică, prin amplasarea unor panouri solare pe suprafețe extinse, prin ordonanța reclamată de Avocatul Poporului.

Fermierii își pierd terenurile pe bandă rulantă

Un astfel de caz de pierdere a terenurilor de către fermierii români este relatat de publicația de specialitate Agrointeligenta. Astfel, la finalul anului 2025, zeci de hectare de teren agricol ale unui fermier din județul Botoșani (comuna Mihălășeni) au fost scoase la vânzare în contul unor datorii la o bancă. Este vorba de aproape 50 de hectare de teren care au fost scoase la licitație de un executor judecătoresc din Suceava.

Citiți și:
Dedesubturile Acordului Mercosur. Agricultura UE, sacrificată de dragul eolienelor și fotovoltaicelor
Dosarul turbinelor eoliene

 

yogaesoteric
24 mai 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More