Trump îl critică pe Papa Leon pentru că a denunțat războiul din Iran, dar nu a vorbit despre Jimmy Lai: „Cred că pune în pericol mulți catolici și mulți oameni”
Militantul catolic de 78 de ani a fost condamnat de China comunistă la 20 de ani de temniță
Președintele Donald Trump l-a acuzat pe Papa Leon al XIV-lea că „pune în pericol mulți catolici” prin criticile sale la adresa războiului împotriva Iranului, subliniind că Suveranul Pontif preferă să vorbească despre Iran, decât despre persecutarea, de către China, a susținătorului libertății catolice, Jimmy Lai.

În cadrul unui interviu cu prezentatorul radio conservator Hugh Hewitt de la Salem News Network, acesta l-a întrebat pe Trump despre recenta sa „discuție” cu Papa Leon, președintele SUA declarând că și-ar fi dorit ca Papa să vorbească despre Lai, scrie LifeSiteNews.
Papa Leon a afirmat recent că „nu poate comenta” condamnarea la închisoare a lui Jimmy Lai pentru criticile aduse comuniștilor chinezi.
Tăcerea Papei Leon face ecou tăcerii Papei Francisc atunci când Lai – un catolic convertit și apărător al libertății religioase – a fost arestat în 2020, tăcere care a fost atribuită acordului dintre Vatican și China.
Papa Leon al XIV-lea a declarat că „nu poate comenta” cazul lui Jimmy Lai, fondatorul catolic în vârstă de 78 de ani al ziarului pro-democrație Apple Daily, care a fost condamnat în februarie la 20 de ani de închisoare de un tribunal din Hong Kong. Având în vedere că acesta are 78 de ani, înseamnă că va muri în temniță.
Când EWTN News l-a întrebat pe Papa Leon dacă va comenta sentința lui Lai, Pontiful a răspuns: „Nu pot comenta acest aspect. Să ne rugăm pentru mai puțină ură și mai multă pace și să lucrăm pentru un dialog autentic.”
„Cred că pune în pericol mulți catolici și mulți oameni”, a adăugat președintele SUA. „Dar presupun că, dacă depinde de Papă, el consideră că este în regulă ca Iranul să aibă o armă nucleară. Papa ar prefera să vorbească despre faptul că este în regulă ca Iranul să aibă o armă nucleară decât despre Lai”, a spus Trump.
În ultimele săptămâni, Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Papa Leon pentru faptul că a denunțat războiul cu Iranul. Președintele și-a început criticile la adresa Suveranului Pontif cu un mesaj dur postat pe Truth Social, criticând ceea ce a descris ca fiind poziția Papei cu privire la criminalitate, politica externă și conducerea americană și pentru faptul că face declarații politice.
Donald Trump a scris că nu își dorește „un papă care crede că este în regulă ca Iranul să aibă o armă nucleară” și l-a criticat pentru întâlnirea cu democratul David Axelrod, despre care a spus că este „ostil libertății religioase”. De asemenea, a afirmat că Papa Leon ar fi necesar „să se concentreze pe a fi un mare Papă, nu un politician”, apreciind că un astfel de comportament este dăunător atât lui, cât și Bisericii Catolice.
Trump: Voi aborda situația lui Lai cu Xi
Președintele american Donald Trump a declarat că va aborda problema magnatului media din Hong Kong, Jimmy Lai, aflat în închisoare, în cadrul summitului cu președintele chinez Xi Jinping, care va avea loc la sfârșitul acestei luni, transmite The Independent citat de AOL (foto-captură).
Donald Trump urmează să se deplaseze la Beijing pentru un summit mult așteptat, în zilele de 14 și 15 mai, o întâlnire care a fost deja amânată o dată din cauza izbucnirii războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului.
Acest conflict se numără printre subiectele care se preconizează a fi discutate, alături de chestiuni mai ample legate de comerțul dintre SUA și China și de puncte sensibile, precum soarta insulei disputate Taiwan.
Președintele Trump a declarat că a adus în discuție cazul domnului Lai la ultima sa întâlnire cu președintele Xi, în octombrie, și, în cadrul unui interviu acordat pe 4 mai, rețelei conservatoare de știri creștine Salem News Channel, a promis că va face aceasta din nou.
Lai, cetățean britanic și catolic devotat, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru acuzații de „complicitate la răscoală” în februarie anul acesta, după un proces îndelungat, verdictul fiind întâmpinat cu critici internaționale pe scară largă. Fondatorul ziarului pro-democrație Apple Daily, care nu mai apare în prezent, se află în închisoare de când a fost arestat pentru prima dată în decembrie 2020.
Întrebat despre cazul lui Lai de comentatorul politic conservator Hugh Hewitt, Trump a spus: „Voi aduce acest subiect în discuție [în China]”.
„Îmi pare foarte rău”, a declarat președintele reporterilor în decembrie anul trecut, la scurt timp după condamnarea domnului Lai. „Am discutat cu președintele Xi despre acest aspect și i-am cerut să ia în considerare eliberarea lui.” „Este un om în vârstă și nu se simte bine. Așa că am formulat această cerere. Vom vedea ce se va petrece.”
Citiţi şi:
Papa Leon, pe urmele predecesorului: o „artistă” pro-LGBT cu expoziții obscene, numită în fruntea Academiei Pontificale
Papa american – un nou afront direct la Trump: Vaticanul refuză să intre în Consiliul pentru Pace
yogaesoteric
13 mai 2026