Cazul avocatului Rapcea – granița dintre propagandă și libertatea gândirii
A devenit un obicei, încă de pe vremea protocoalelor SRI-PÎCCJ, ca anumiţi procurori să folosească oportunităţi pentru a promova în carieră pe aşa-zise dosare răsunătoare. Nu mai contează principiile dreptului, tragem de lege cum vrem, tragem şi de probe, înfierăm şi ne remarcăm. Aşa promovăm ameţitor, într-un an cât altii-n zece.

Am citit minunea de act de acuzare la adresa avocatului Mihai Rapcea, din Baroul Bucureşti, opera procurorului Bogdan Rocsin, de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, care l-a înfierat pe avocat pentru pretinsa „propagandă legionară”. Procurorul Rocsin nu e prost, ştie carte, se vede după cum şi-a compus opera. Clar a citit mult despre materia penală referitoare la încadrările făcute. S-a şi grăbit cu ancheta de nu se poate, de parcă îl număra cineva cu cronometrul. Sunt atâtea dosare care nu sunt mişcate cu anii, cu infracţiuni deosebit de grave, dar iată cum se prioritizează dosarele la marile parchete când e să prindem un avocat. Chestiune de alegere…….
Consider că în cazul avocatului Mihai Rapcea procurorul de caz a făcut paradă de interpretare a legii. Aşa e cu legile astea neclare făcute de nişte parlamentari habarnişti. Îţi permit să croşetezi cum vrei tu acuzarea. Şi dacă nu ai acte de propagandă explicite (adică ceva de felul că s-a suit omul pe gard în cămaşă verde şi a strigat în piaţa publică „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!”), coborâm acuzarea la nivel de deţinere de cărţi şi evocarea unor citate dintr-o carte sau deţinerea de cărţi ale unor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe sau icoane, precum şi la vina de a fi dat „share” pe Tik Tok la un material făcut de altcineva.
Aici consider că procurorul Bogdan Rocsin a derapat, altminteri actul său de acuzare e abil redactat, în conformitate cu o lege care i-a permis să facă încadrări dure pe interpretări care până la proba judecăţii rămân pur subiective.
Să nu vă mire dacă peste un an doi, vreun român care a trăit pe vremea lui Ceauşescu să fie trimis în judecată pentru că a spus că era mai bine pe vremea comunismului şi că Ceauşescu a fost un erou. Chiar dacă omul chiar aşa a trăit şi simţit pe atunci şi, pe orice gândire logică, de bun-simţ, când vezi ce fac hoţii ăştia de la guvernare de peste 30 de ani, realizezi că Nicolae Ceauşescu a fost un patriot, pentru că el, cu toate păcatele lui, nu şi-a vândut ţara şi nu a renunţat niciodată la suveranitate.
Aşa ne putem trezi că nu mai avem voie să gândim liber, că dacă Ceauşescu a fost ucis prin împuşcare pentru „genocid” în 25 decembrie 1989 gata, e cult pentru un criminal comunist, şi nu ai voie să zici de bine de vreun comunist. Ce contează că ştie toată naţiunea că Ceauşescu a fost asasinat într-o mascaradă judiciară, că Justiţia nu a revizuit niciodată ruşinoasa sentinţă de la Târgovişte……. putem trage de lege cum vrem, luăm numai ce ne convine şi pe urmă să se descurce acuzatul, să-şi dovedească el la instanţă nevinovăţia.
Cam aşa e şi cu mişcarea legionară, care nu a fost niciodată condamnată de vreun tribunal internaţional, dar ai căror lideri au fost condamnaţi pentru crime de război şi apoi înfieraţi peste jumătate de veac de comunişti. Lumea nu mai are voie să gândească din punct de vedere istoric, ca o credinţă personală, pentru că prin prin OUG 31/2002, modificată prin Legea 217/2015, Mişcarea legionară a fost definită oficial drept „organizaţie fascistă”, în consecinţă, promovarea ideologiei legionare, utilizarea simbolurilor sale şi negarea crimelor acesteia sunt interzise prin lege. Deci este necesar să ne supunem legii, care a fost emisă de o clasă politica anume, la un moment dat. O lege foarte neclară, cum am mai zis, care nu defineşte ce înseamnă propaganda şi care este graniţa între gândirea liberă şi propagandă. Astfel de legi au dat şi comuniştii, care au interzis să vorbeşti de bine capitalismul, că te încadrau imediat la „manifestări duşmănoase” şi te băgau la canal. Astfel de legi s-au dat mereu în istorie, începând chiar cu uciderea creştinilor, care în primele secole după Învierea Mântuitorului Iisus Hristos făceau propaganda Bisericii şi lui Dumnezeu.
Ce mai contează că onor Constituţia statuează la Art. 29 – Libertatea conștiinței faptul că „(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc.”
Să fiu bine înţeles. Nu fac propaganda mişcării legionare. Chiar dacă iniţial mişcarea aceasta a prins masiv la popor şi a generat un partid parlamentar în perioada interbelică, mulţi lideri ai acestei mişcări au deviat şi au comis crime atroce.
Mă refer doar la diferenţa dintre propagandă şi gândire / conştiinţă / credinţă. Sigur, este necesar să respectăm legile, dar oare asistăm la acte de propagandă sadea ale mişcării legionare în cazul avocatului Mihai Rapcea?
Mihai Rapcea este acuzat în esenţă că:
- a dat „share” la un clip pe Tik Tok, cu un salut legionar, care nu-i aparţinea;
- a utilizat într-o postare un citat dintr-o carte din 1933 a lui Zelea Codreanu (fost deputat, asasinat în 1938 la ordinul Regelui, în timp ce era deţinut sub acuzaţia de ultraj, trădare şi deţinere de documente secrete) citatul folosit fiind „Bacşişul, mita şi hoţia au desfiinţat sănătatea morală a naţiunii române”;
- a evocat favorabil numele a două persoane condamnate în trecut pentru crime de război şi a comparat public viteza cu care se mişcă în justiţie dosarele unei etnii, în raport de dosarele cetăţenilor obişnuiţi;
- avea în casă icoane, cărţi cu sfinţi şi ale unor persoane care au avut legătură cu Mişcarea legionară.
Mihai Rapcea s-a apărat spunând că nu a făcut nicio propagandă legionară şi nici acte de antisemitism, susţinând că manifestările lui s-au exercitat în virtutea dreptului la libera exprimare, a preocupărilor artistice şi spirituale.
Frapează modul în care procurorul Rocsin a calificat apărarea avocatului: „Se profilează concluzia că suspectul Rapcea Mihai nu manifestă o atitudine de regret sau de conştientizare a implicaţiilor juridice şi sociale ale faptelor reţinute în sarcina sa….… suspectul neagă comiterea actelor de propagandă……. această repoziţionare subversivă confirmă absenţa unei minime atitudini critice faţă de diseminarea publică a unor simboluri şi doctrine cu caracter radical”.
Deci devine o crimă şi faptul că nu recunoşti şi nu te căieşti. Jur că după astfel de formulări, am crezut că citesc un act de inculpare de pe vremea justiţiei comuniste.
S-a murit la Revoluţia din Decembrie 1989 ca să putem să gândim, să vorbim liber. Consider că, indiferent de lege, bună sau proastă, una este propagandă, şi alta este gândirea şi exprimarea credinţelor tale. Conform DEX, propaganda înseamnă „Acţiune desfăşurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute şi acceptate, pentru a câştiga adepţi.”
Din ce am constatat eu, lipseşte în întregul act de acuzare esenţa pretinsei propagande: SCOPUL. Ce adepţi urmărea să facă avocatul Rapcea? Avea în spate o mişcare politică, socială, vroia să înfiinţeze ceva de felul ăsta? Ce urmărea? Căci propaganda este necesar să aibă un scop bine determinat. Cui folosea „propaganda”?
Procurorul de caz nu explică asta, cum nu explică nici de ce era necesar să facă o percheziție în casa avocatului şi să incrimineze găsirea în locuinţă, atenţie: a „două volume semnate de Radu Gyr, o icoană şi o relicvă provenind din veşmintele preotului Ilie Lăcătușu”, precum şi „volumul intitulat Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie”……., „cărţi din perioada interbelică, printre care titluri precum Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib de Corneliu Zelea Codreanu”…
Deci a devenit o crimă să ţii în bibliotecă şi simple cărţi, ori icoane ale unor sfinţi?!? Parcă revăd celebrul film „Fahrenheit 451”…
Mare greşeală a procurorului Rocsin să evoce drept „probe” cărţi şi icoane ale unor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe cu ocazia percheziţiei. Reacţia critică a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române a venit prompt……. Într-o Românie în care peste 95% dintre cetăţeni sunt creştini ortodocși, unde există o biserică la fiecare colţ de stradă, unde cu toţi am fost botezaţi de mici, iar la căsătorii şi decese avem parte de slujbe, unde cu toţii sărbătorim Paștele şi Crăciunul an de an……. să ne fie frică să mai credem în Dumnezeu?
E corect să acuzi oameni pe procese de intenţie învelite în raţionamente juridice, în lipsa unor fapte concrete, mai presus de orice dubiu? Din punctul meu de vedere ca jurist şi jurnalist, NU, oricât de proastă ar fi o lege. Eu am învăţat că o probă este necesar să fie mai presus de orice îndoială rezonabilă, şi că o faptă penală, ca să existe, este necesar să îndeplinească nişte elemente constitutive! Dar iată că, plecând de la o lege neclară şi interpretabila – care permite acuzatorului să-ţi califice o manifestare verbală, o credinţă personală drept „propagandă legionară” sau cine mai ştie ce – iată că există deplină acoperire profesională. Mai departe, să îşi dovedească acuzatul nevinovăţia la instanţă.
Să ne fie frică pe viitor să mai spunem ce gândim, ca să nu fim acuzaţi că facem „propagandă”? Am trăit personal asemenea vremuri pe vremea lui Ceauşescu şi am ieşit la baricada de la Inter în 21 decembrie 1989 pentru dărâmarea regimului comunist. Ar fi groaznic să ne întoarcem iarăşi la acele vremuri.
Închei cu un citat cât se poate de real al unei distinse doamne procuror, care (ne)întâmplător a fost pe vremuri chiar şefa Parchetului Curţii de Apel Bucureşti şi care, pe când preda studenţilor la Drept, îi povăţuia: „Legea e ca pielea de pe p…a, puteţi să o trageţi în sus, puteţi să o trageţi în jos, aveţi grijă doar să nu se rupă”!
Autor: Răzvan Savaliuc
Citiți și:
Stat milițienesc peste Kafka și Orwell! Avocatul Mihai Rapcea percheziționat cu 20 de mascați pe baza „Legii Vexler” și reținut de Parchet pentru „Opinii online”, operele lui Eminescu și Goga și icoane cu Sfinții Ilie Lăcătușu și Arsenie Boca
Silvian-Emanuel Man: V-am zis că vor veni cu procurori, mascați și polițiști să cotrobăie prin case după cărți. Mulți nu m-au crezut și unii au spus că exagerez. Iată că s-a petrecut. Și au început cu Eminescu
yogaesoteric
10 iulie 2026