Președintele Academiei Române: Pentru unii, democrația înseamnă libertatea de a fi analfabet, prost, tupeist, arogant, dar aflat la putere

O afirmație veche din 2020, făcută de șeful Academiei Române, Ioan Aurel Pop, revine tare în mediul online, acolo unde e distribuită masiv pe rețelele de comunicare virtuală. „Pentru unii, democrația înseamnă libertatea de a fi analfabet, prost, tupeist, arogant, dar aflat la putere”, este citatul pe care internauții îl postează în contextul actualei crize politice, dar și a interviurilor cu elevi care spun că viața e la fel cu sau fără examen de Bacalaureat.

Afirmația este de fapt titlul unui editorial scris de Ioan Aurel Pop, din care vom reda câteva pasaje relevante pentru zilele noastre, mai jos:

„În societatea românească există un cadru favorabil manifestării urii de toate felurile

Românii plecaţi în afara Ţării au fost demonizaţi pe vremea comunismului, ca fiind „transfugi trădători”, iar această percepție nu a dispărut încă, chiar dacă nu mai mâncăm în țară salam cu soia (mâncăm E-uri pe pâine – n.r.). Ni se repetă zilnic că România este una dintre cele mai corupte țări din lume. Pe fondul acesta, este normal ca românul de rând, bugetar și sărac, să creadă că privații s-au îmbogățit prin fraudă, că au supt sângele poporului……. Dincolo de aceste constatări ale mele, în societatea românească există un cadru favorabil manifestării urii de toate felurile. Dacă, însă, comparăm scenele publice din alte societăți, atunci nu este cazul să ne turnăm de pomană cenușă în cap. Nu suntem noi campionii urii! Ceea ce nu înseamnă că nu se cuvine să devenim mai maturi și mai responsabili, mai generoși și mai buni.

Momentul 1989 ne-a oferit șansa să fim liberi, dar libertatea venită prea brusc ne-a amețit și nu am știut ce să facem cu ea

Ministerul Educației Naționale este contestat, iar educația, în general un domeniu neglijat de statul român postdecembrist indiferent cine a fost la putere. Noi am avut în țară, vreme de peste patru decenii, un regim comunist care a controlat totul, inclusiv educația. Deranja mult mai ales controlul acesta de partid și ideologizarea unora dintre discipline. Eram setoși de libertate, iar momentul 1989 ne-a oferit șansa de a fi liberi. Libertatea aceasta, venită prea brusc, ne-a amețit și nu am știut ce să facem cu ea. Am vrut să restructurăm repede totul, și pe cele rele și pe cele bune. Ministerul Educației nu are cum să fie simpatizat, fiindcă el a fost – în conștiința publicului – cauza schimbărilor rapide și, în mare parte, fără noimă. S-au schimbat și miniștrii la fiecare câteva luni, ducând funcția de ministru în derizoriu. Reformarea, cel puțin cu numele, a devenit continuă.

De mic mi s-a inoculat ideea că singura condiție pentru succesul în viață este munca onestă

Oricât de rău ar fi fost comunismul, a ridicat o pătură de intelectuali care erau convinși de mici, din familie și din școală, că nu poți reuși în viață fără carte. Pentru mine, învățătura (organizată sau personală) a fost o preocupare asiduă. De mic mi s-a inoculat ideea că singura condiție pentru succesul în viață este munca onestă. Cu excepția unor lideri de partid semianalfabeți și aroganți (care erau câteva sute, poate două-trei mii), atunci erau promovați în funcții administrative oameni cu rezultate foarte bune la învățătură, care se bucurau de respect în grupul lor și care înfăptuiseră ceva în viață, în meseriile lor. Evident, nu erau cu toții savanți, dar erau oameni de valoare mulți dintre ei. De aceea, o societate strâmbă, adusă la noi pe tancurile sovietice, a și putut dura așa de mult. După 1989, democrația a însemnat, pentru unii, și libertatea de a fi analfabet, prost, tupeist, agramat, dar aflat la putere.

Oamenii este necesar să trăiască toți pe lumea asta, indiferent de nivelul de inteligență și de pregătire, dar dacă lăsăm să ne conducă cei cu 3,60 la bacalaureat, vom ajunge cu toții o societate de nota 3,60. Necazul este altul și este grav: conducerea politică și-a pierdut în asemenea măsură încrederea românilor, încât cei buni nu se mai avântă în luptă, nu mai vor să conducă, nu se mai înscriu în partide și nu mai participă la alegeri. Și nu vorbesc de generația mea, care și-a cam trăit traiul, ci de tineri, de tinerii talentați și blazați, care nu mai cred că se pot realiza în România. Aici, generația „bătrânilor” are, totuși, un rol important, anume acela de a-i convinge pe tineri să nu dispere, să aibă încredere în virtuți și în valori, să lupte, în ciuda descurajării, pentru poporul acesta și pentru România.”

Citiți și:
Acad. Ioan Aurel Pop: Putem condamna politicienii, inamicii externi, instituțiile statului, dar n-avem dreptul să condamnăm țara și poporul român
Magistrală lecție de istorie a președintelui Academiei, Ioan Aurel Pop: „Ne amăgim dacă credem că cineva poate să conducă o țară fără Dumnezeu și fără Carte”

yogaesoteric
14 iulie 2026