Să spunem adevărul. Toți!

Să spunem puțin adevărul. Măcar puțin. Pentru că de dimineață [16 septembrie, n.n.] am citit mai multe articole despre ce s-a petrecut pe 15 septembrie în București și, după o oră de citit aceeași presă pe care eu o consider mincinoasă, aceeași presă care vă freacă frumos pe creștet și vă lustruiește imaginea până nu se mai vede realitatea de sub ea, m-a luat o scârbă îngrozitor de mare. O scârbă din aia care nu mai trece cu încă o cafea. Hai, să vă punem oglinda în față. Pentru că meritați.

Am fost ieri [15 septembrie, n.n.] în București și am văzut cu ochii mei disperarea fermierilor. Dar am văzut și altceva: un București împânzit de poliție, mașini de poliție, filtre și străzi blocate. Zeci de străzi. Poate sute. Am fost blocată aproape opt ore în mașină pentru că, efectiv, nu mai puteai ajunge dintr-o parte în alta a Bucureștiului.

Și NU, acesta nu este un amănunt. Acesta este unul dintre subiectele principale ale zilei de ieri [15 septembrie, n.n.].
O desfășurare impresionantă de forțe în jurul unui protest al unor fermieri ajunși la disperare. Iar mie imaginea aceea mi-a transmis un singur sentiment: v-a fost frică să nu se extindă protestul. V-a fost îngrozitor de frică să nu li se alăture și alții. V-a fost frică să nu plece furia dintr-o piață și să ajungă pe alte străzi. V-a fost frică să nu descopere fermierul că nu este singurul căruia i-a ajuns cuțitul la os.

Și apoi?
Repede cu „huliganii”. Repede cu „agitatorii”. Repede cu „provocatorii”. Repede cu jandarmii, cordoanele și gazele lacrimogene. Dacă au existat agitatori infiltrați printre fermieri, aflați cine au fost și cine i-a trimis. Asta este necesar să fie demonstrat, nu povestit. Aveți un telefon cu număr scurt pe birou. Întrebați. Sau nu aveți ce să întrebați, deoarece știți adevărul.

Indiferent ce s-a petrecut ieri [15 septembrie, n.n.] acolo, există un adevăr pe care nu-l puteți gaza, ascunde sau împinge după gardurile Jandarmeriei: oamenii aceia sunt disperați. Și nu sunt singurii.

Hai să vă spun ceva ce oamenii care mănâncă la masă cu voi nu vă spun: sunteți profund disprețuiți de toți românii! Cei care nu vă disprețuiesc sunt cei care mănâncă la masă cu voi.

Da. Disprețuiți. Cei care vă iubesc, vă aplaudă și vă explică zilnic cât de extraordinar conduceți țara sunt acolo, lângă voi. Restul plătesc nota.

Mergeți, mă, printre oameni!
Într-o cafenea. Într-un restaurant. Într-o firmă privată. Într-un aeroport. Oriunde. Eu nu mai merg nicăieri fără să aud aceeași întrebare: „În ce groapă au băgat ăștia România?”.

Asta ați ajuns.
Pentru români sunteți cea mai incompetentă clasă politică pe care România a văzut-o în ultimii 35 de ani. Și nici măcar incompetența nu mai este problema întreagă. Este combinația toxică dintre incompetență, aroganță, impostură și convingerea bolnavă că țara asta vă aparține.

Nu!
România nu este moșia voastră. Nu este masa voastră. Nu este partidul vostru. Nu este rezerva voastră de funcții. Nu este pușculița voastră. Și românii nu sunt animalele de povară ale unui stat care mai inventează o taxă de fiecare dată când voi mai faceți o gaură.

Ați îngropat economia reală sub taxe, birocrație, experimente și „reforme”, iar după aceea vă mirați că oamenii urlă.
Voi sunteți groparii României – asta este acuzația care se aude astăzi printre oameni. Peste tot!

Și, pentru cei ajunși la capătul răbdării, ați depășit inclusiv metafora „ciumei”. Ați devenit imaginea unei boli politice cronice, incurabile, care se hrănește din România și apoi îi explică pacientului că tratamentul merge extraordinar.

Strigătele fermierilor de ieri [15 septembrie, n.n.] au fost strigătul unei Românii pe care refuzați s-o auziți.
Fermierul. Antreprenorul. Angajatul. Pensionarul. Omul care produce. Omul care plătește. Omul care muncește. Oamenii care țin România în picioare în timp ce voi îi mai puneți câte un sac în spate.

Și aici ne întoarcem la Bucureștiul de ieri. La zecile de străzi blocate. La mașinile de poliție. La filtre. La forțele desfășurate peste tot. Pentru că problema voastră adevărată nu este un tractor. Nu este un fermier. Nu este omul care strigă.

Vă sperie posibilitatea ca toate disperările românilor să se întâlnească în aceeași stradă.
Fermierul cu antreprenorul.
Antreprenorul cu angajatul.
Angajatul cu pensionarul.
Omul căruia îi moare afacerea cu omul căruia nu-i mai ajunge salariul.

Știți câtă furie s-a strâns. Știți câtă scârbă politică există. Știți câți oameni spun că nu vă mai cred absolut nimic. Și știți foarte bine că multora le-a ajuns cuțitul la os. Asta ar fi cazul să vă sperie politic. Pentru că puteți trimite jandarmi. Puteți pune garduri. Puteți bloca zeci sau sute de străzi. Puteți umple Bucureștiul de mașini de poliție. Puteți da gaze lacrimogene. Puteți dispersa o piață. Dar nu puteți da cu gaze lacrimogene într-o țară întreagă!

Nu există baston pentru deficit.
Nu există scut pentru faliment.
Nu există dubă pentru taxe.
Nu există gard pentru sărăcie.
Și nu există suficienți jandarmi în România ca să vă apere politic de consecințele propriilor voastre decizii.

Așa că priviți-vă bine în oglindă!
Fermierii de ieri [15 septembrie, n.n.] nu sunt problema voastră. Sunt oglinda voastră!.
Oglinda unei puteri care a ajuns atât de ruptă de oamenii pe care îi conduce, încât atunci când oamenii strigă de disperare, ea discută despre zgomot.

Vă detestă mulți români?
DA!
Vă disprețuiesc?
DA!
Mergeți printre ei și aflați singuri răspunsul. Și nu mai confundați tăcerea celor care încă nu au ieșit în stradă cu mulțumirea lor! Toți vă disprețuim!

Iar dacă ieri [15 septembrie, n.n.] au strigat fermierii, întrebarea care ar fi necesar să vă țină treji nu este cum opriți următorul protest.
Este alta: Câți români mai sunt la un singur pas de a spune: ajunge? Vreți să știți adevărul? Toți!

Autoare: Cristina Isabela Lăpădătoni 

Citiți și:
(B)oieri și slugi
Revolta fermierilor: Cum a ajuns regatul mioarelor să nu mai vândă nicio oaie. Bruxelles dixit!

yogaesoteric
22 septembrie 2026