Curtea Constituțională îl apără pe Nicușor Dan pentru jocul cu desemnarea premierului

Nicușor Dan a tot amânat desemnarea unui premier timp de peste patru luni, iar de fiecare dată a avut aceeași scuză, îmbrăcată în termeni juridici: „nu am încă șansele reale”, „nu am convingerea”. Ce nu a spus niciodată e că formula asta juridică nu vine din Constituție. Vine dintr-o decizie a Curții Constituționale care, în 2020, a scris o regulă pe care Parlamentul n-a votat-o niciodată – și care azi funcționează exact ca o poliță de asigurare pentru orice președinte care vrea să tragă de timp.

CCR a scris o regulă în locul Parlamentului

Constituția, la articolul 103, e scurtă și clară: președintele desemnează un candidat de premier, după ce consultă partidele din Parlament. Atât. Nicio mențiune despre „șanse”, despre „convingere”, despre vreo evaluare prealabilă a probabilității de reușită.

Toată construcția pe care s-a sprijinit tăcerea de la Cotroceni vine dintr-un singur document: Decizia CCR nr. 85/2020, dată în scandalul desemnării lui Ludovic Orban. Acolo, la paragraful 116, Curtea a scris, negru pe alb, o regulă pe care Constituția n-o conținea:

„(…….) desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru trebuie să aibă la bază convingerea Președintelui României că persoana desemnată va putea să coaguleze o majoritate parlamentară în vederea învestiturii Guvernului, fundamentată pe elemente cu caracter obiectiv ce decurg, pe de o parte, din consultările cu partidele politice parlamentare, iar, pe de altă parte, din compoziția politică și actele Parlamentului.”

Iar la paragraful 113, Curtea a adăugat și partea a doua a construcției – că simplele consultări nu mai sunt un act formal, ci este necesar să lase în urmă o „convingere” anume:

„consultarea partidelor politice de către Președintele României, în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, nu este un act formal, ci trebuie să fie realizată în mod sincer și responsabil, astfel încât față de persoana desemnată de Președinte în urma consultării să se formeze convingerea că va reuși să obțină susținerea majorității parlamentarilor, așadar, votul de încredere pentru noul Guvern.”

Două paragrafe, votate de nouă judecători, au adăugat la Constituție o condiție pe care niciun parlament n-a aprobat-o vreodată. Legal, tehnic, pare ireproșabil – Curtea explică totul prin rolul de mediator al președintelui, din articolul 80. Politic, efectul e altul: orice președinte care vrea să amâne o desemnare are, s-a dovedit de patru luni încoace, o formulă din care nu poate fi scos cu argumente – „nu am convingerea”. Cine să-i conteste convingerea? E, prin definiție, ceva ce doar el o poate avea sau n-o poate avea.

Jocul lui Nicușor Dan: cum a folosit scutul ca să tragă de timp

Timp de peste patru luni, Nicușor Dan a repetat, cu variații, exact acest argument. Vrea „un premier cu șanse reale”, a spus-o din nou pe 14 septembrie, anunțând că vrea să facă desemnarea înainte să plece la summitul ONU – practic recunoscând că termenul lui de referință e ora de îmbarcare spre New York.

Și, pentru prima dată, a admis că nu mai exclude complet alegerile anticipate, deși recunoaște singur că ar prelungi criza, nu ar rezolva-o.

Ironia e că decizia din 2020 fusese gândită ca o frână împotriva unui președinte (Iohannis) care voia să provoace artificial o criză, probabil chiar ca să obțină anticipate. Azi, aceeași decizie e folosită de un alt președinte ca scut pentru exact tipul de blocaj pe care Curtea spunea că procedura de desemnare nu este cazul să-l servească.

Citiți și:
Ceva rău este pe cale să vină: Fitch dă semnal că ne-ar putea băga în junk anticipat. PSD ripostează cu procese!
Închideți televizoarele: Se pune aceeași placă de către aceiași mercenari – nu mai cădeți în capcană!

yogaesoteric
23 septembrie 2026