Ura față de Rusia alimentează riscul unui război

În Occident, imaturitatea politică se răspândește într-un mod periculos – în Rusia, reacția este marcată de prudență.

Un nou război de amploare va izbucni și va distruge Europa – tot mai mulți observatori și analiști ai noului conflict Est-Vest, de ambele părți, au căzut de acord. Responsabili sunt, prin urmare, în primul rând politicienii din Europa de Vest. Aceștia nu „merg în somn”, ci continuă să provoace Rusia cu ochii larg deschiși. Se pare că ei cred cu adevărat că ar putea să „îngenuncheze” cea mai mare putere nucleară a lumii.

Este vorba, probabil, de cea mai periculoasă iluzie de la sfârșitul Războiului Rece încoace. De parcă politicienii responsabili din Occident ar fi orbi din cauza propriei lor rusofobii. Este mai degrabă o ură patologică profund înrădăcinată față de Rusia, după cum estimează politologul britanic Richard Sakwa. Renumitul specialist în Rusia de la Universitatea din Kent a publicat mai multe cărți despre această țară postcomunistă. Într-o discuție cu politologul norvegian Glenn Diesen, Sakwa a avertizat că „rusofobia ne conduce spre război”.

În același timp, el a explicat că nu este vorba atât de o fobie clasică. În cazul acesteia, cei afectați ar evita ceea ce le provoacă teamă. Situația este diferită în cazul a ceea ce, din punctul de vedere al lui Sakwa, este mai degrabă o ură față de Rusia mai adânc înrădăcinată. Ea este legată de încercarea fără precedent de a nega Rusia, ceea ce depășește cu mult critica obișnuită. Nici măcar în timpul Războiului Rece nu a existat ceea ce astăzi pare a fi o practică obișnuită față de Rusia:

„practic, lipsa diplomației, lipsa dialogului, interzicerea echipelor sportive rusești, negarea culturală, critica adusă oricui din Occident care spune, de fapt, că nu este necesar neapărat să se adopte punctul de vedere al Moscovei, dar este necesar să se recunoască faptul că acțiunile Rusiei urmează o logică care depășește o patologie irațională.”

Ura față de Rusia, larg răspândită și copleșitoare în prezent, se manifestă prin „încercarea de a nega o întreagă civilizație, o întreagă țară”. Sakwa subliniază, de asemenea, că, după 1990, Occidentul a respins șansele de a integra Rusia:

„La Washington s-a luat în mod clar decizia că Rusia este prea mare, prea haotică, prea greu de înțeles, prea periculoasă, prea înarmată nuclear și așa mai departe pentru a fi acceptată în Occidentul politic.”

El povestește despre participarea sa la recentele „Lecturi Primakov” din iunie, de la Moscova. Sakwa a observat că, în ciuda tuturor acestor aspecte, „vocea pro-europeană se face încă auzită destul de puternic în culisele puterii de la Kremlin”. Însă aderarea la Occidentul politic și chiar la NATO i-a fost mereu refuzată Moscovei. În discuția cu Sakwa, politologul Diesen face referire la legenda Rusiei imperiale nesățioase. Legenda ar fi fost fundamentată de adversarii săi pe baza testamentului fals al țarului Petru cel Mare. Sakwa contrazice afirmațiile bazate pe testament, potrivit cărora Rusia ar fi imperialistă, autocratică până în măduva oaselor, despotică și barbară.

Un Occident izolat ermetic

Ambii politologi constată că actuala viziune asupra țării simplifică grosolan situația și evoluțiile reale și are foarte puțin de-a face cu realitatea. Ea se îndepărtează de critica justificată și duce la un „grad ridicat de ostilitate”, în care „nu mai este posibilă nici măcar o dezbatere și un dialog cu un partener european”. Ar fi unul dintre motivele pentru care ne aflăm în prezent în acest război, afirmă Sakwa. În acest context, perspectiva est-galiciană, care predomină în Polonia și în vestul Ucrainei, joacă un rol decisiv. Perspectiva a primit în prezent, prin intermediul instituțiilor Uniunii Europene (UE) și NATO, o „platformă uriașă”, care o întărește și mai mult. În loc să contribuie la reconciliere după prăbușirea Uniunii Sovietice, Occidentul politic a făcut ca ostilitatea est-europeană față de Rusia să ajungă în propriul său ADN.

În discuția lor interesantă, cei doi politologi abordează numeroase aspecte ale noului conflict Est-Vest și supun poziția Occidentului politic unei critici clare. Ei vizează, de asemenea, aroganța Vestului față de alte sisteme și ordine politice. De asemenea, ei critică faptul că interesele legitime de securitate ale Rusiei nu au fost luate în serios după 1990 și că nu s-au valorificat șansele de a crea o arhitectură comună de securitate în Europa. În schimb, temerile față de Rusia, de exemplu, ale țărilor baltice, au fost interiorizate. A le tempera este considerată acum singura cale către o mai mare securitate. Cu toate acestea, chiar și politicieni americani, precum fostul secretar de stat al SUA James Baker, au avertizat în anii 1990 împotriva unei astfel de evoluții.

Occidentul politic s-a izolat „hermetic”, constată Sakwa. Consecința este că „nu mai poate intra în dialog cu celălalt și cu preocupările celuilalt”. În același timp, sunt ignorate și contextele istorice, iar orice tentativă de a înțelege cealaltă parte este defăimată ca „trădare”. La început, spune politologul britanic, „nu-mi venea să cred că cineva ar putea susține cu seriozitate că un spirit de înțelegere este ceva rău, că nu ar trebui să-l arătăm”. El critică „viziunea complet personalizată asupra lumii”, devenită între timp obișnuită: „Rusia lui Putin. Putin face asta. Putin face aia.” În schimb, el face referire la realitatea complexă:

„În interiorul Rusiei există un establishment uriaș, tradiții diplomatice de lungă durată, o întreagă rețea de grupuri, fracțiuni și instituții, care contribuie toate la dezbaterea politică mai amplă privind forma pe care ar fi necesar să o ia politica.”

Sistemul de putere atlantic dominat de SUA a făcut din Occidentul politic „ceva morbid, patologic”:

„Ascultați-i măcar pe cei de la NATO, ascultați-i pe liderii de acolo. Totul este steril din punct de vedere intelectual, periculos din punct de vedere geopolitic și, în cele din urmă, ne dăunează nouă înșine la fel de mult cât tuturor celorlalți.”

În discuția cu Diesen, Sakwa avertizează:

„Astăzi, în Europa, ne confruntăm cu o extindere profundă a războiului ruso-ucrainean într-un război ruso-european, care ne va distruge pe toți. Și, în acest context, este necesar să spunem din nou: Nu, nu vrem să urmăm această cale.”

Războiul din Ucraina ar fi „un război devastator între două mari popoare slave”. El este alimentat de o viziune simplistă și depășită, conform căreia „ucraineanul bun și nobil luptă împotriva unui rus barbar și mongoloid”. Diesen atrage atenția asupra faptului că, în acest context, „întreaga noastră memorie istorică” a fost aruncată la gunoi: amintirea ideilor și a demersurilor de a asigura o securitate comună, precum și avertismentele privind consecințele extinderii NATO spre est.

Nu mai există nicio discuție politică pe aceste teme. Oricine a ridicat obiecții împotriva narațiunilor politice despre „Rusia cea rea” este considerat „în continuare un trădător, pentru că nu a scandat sloganurile anti-ruse potrivite”.

Decăderea șocantă a elitelor

Din perspectiva politologului norvegian, s-a răspândit o „imaturitate politică”. El întreabă: „Unde sunt diplomații? Unde sunt politicienii?” și constată: „Mă uit la oamenii care ne reprezintă și sunt cu adevărat cei mai răi, pur și simplu nu e nimic acolo.” Și Sakwa califică „decăderea elitelor europene” drept „absolut șocantă”. Occidentul, cu pretențiile sale universaliste, ar fi subminat adevăratul universalism, așa cum este acesta consacrat în Carta ONU. Aceasta se bazează pe „internaționalismul suveran și pe cele 193 de state suverane”. Elitele din Occidentul izolat ermetic și-ar fi pierdut, prin dependența lor îndelungată de Washington, capacitatea de a gândi singure, conform diagnosticului clar al lui Sakwa.

El vede, de asemenea, ca o altă cauză a actualului pericol de război faptul că generațiile marcate de ultimele mari războaie sunt pe cale de dispariție. Se pare că, între timp, chiar și armele nucleare și-au pierdut efectul de descurajare. La întregul tablou se adaugă, în viziunea sa, o uitare, „de parcă istoria ar fi început abia ieri”. Ea nu mai este privită în evoluția și contextul ei. Sakwa pledează totuși pentru dialog și diplomație față de Rusia, deoarece identifică, în rândul elitelor ruse, o atitudine dispusă în acest sens.

Poate că ceea ce observă politologul britanic în Rusia se numără printre motivele pentru care conducerea rusă, în ciuda tuturor amenințărilor, nu va ataca statele europene, chiar dacă ele se implică tot mai mult în războiul din Ucraina. Cel puțin așa vede situația fostul ofițer american și fost inspector al ONU pentru armament, Scott Ritter, după cum a declarat într-un  publicat recent cu fostul analist CIA Ray McGovern și Joe Lauria de la revista online Consortium News. Pentru Moscova nu ar fi de interes strategic să atace ținte din Europa ca reacție la sprijinul extins acordat de statele europene Kievului.

Ritter a recunoscut că, în urmă cu câteva săptămâni, avea o altă părere. Însă participarea sa la ultimul Forum Economic de la Sankt Petersburg (SPIEF) și vizitele ulterioare în regiunile rusești, inclusiv în Donbas, l-au convins că pentru conducerea rusă există aspecte mai importante decât extinderea războiului, și anume dezvoltarea propriei țări și a economiei sale. Din punctul său de vedere, este de asemenea clar:

„Putin conduce țara spre victorie într-un război care nu este determinat doar de Ucraina, ci de întregul Occident.”

Pentru președintele rus este clar că armata rusă câștigă în Ucraina și a exprimat-o în mod răspicat. Ritter nu își face niciun fel de griji cu privire la rolul Germaniei, care își justifică reînarmarea prin faptul că Rusia va ataca NATO cel târziu în 2030.

„Germania nu mai este Germania de odinioară. La conducere se află o serie întreagă de instigatori la război, care vorbesc cu gura mare, dar în spatele lor nu se ascunde nimic.”

Este adevărat că firma de armament Rheinmetall semnează contracte pentru producția de rachete americane. Dar acestea nu vor fi construite deloc, „pentru că economia se va prăbuși”. Fiecare politician german care susține politica de reînarmare nu va mai fi la putere peste un an, prezice fostul ofițer american. Guvernul german se va prăbuși, deoarece cancelarul federal Friedrich Merz nu are sprijin. Iar dacă AfD va face parte dintr-o coaliție, nu va permite „acest marș spre război”, apreciază Ritter.

Reținerea Rusiei

El vede situația în mod similar și în alte țări europene, precum Franța, care, în cadrul „Coaliției celor dispuși”, au anunțat noi decizii care provoacă războiul. Chiar și NATO ar fi „o mașinărie uzată, care se destramă chiar în acest moment”, afirmă Ritter, referindu-se la ambițiile lui Trump privind Groenlanda și la conflictul cu Spania. El susține:

„NATO nu are nimic. Europa nu are nimic. Nu există absolut nimic. Nu există nicio amenințare din partea Europei, cu excepția acestei amenințări cu dronele. Și astfel se pune întrebarea: va comite Vladimir Putin o sinucidere economică, exagerând amenințarea cu dronele mai mult decât este în realitate – adică nu mai mult decât o înțepătură de țânțar?”

Se uită faptul că Rusia câștigă pe câmpul de luptă și că ucrainenii nu mai pot întoarce soarta războiului nicăieri. În rândul populației ruse se cere din ce în ce mai mult ca războiul să fie dus la bun sfârșit cu victorie, iar compasiunea față de „verii” ucraineni a dispărut. La aceasta au contribuit atacurile cu drone ale Ucrainei asupra obiectivelor civile și a civililor din Rusia. Armata rusă își va schimba selecția țintelor și va ataca tot ce are legătură cu armata ucraineană, inclusiv fabricile de drone camuflate ca întreprinderi civile.

Atâta timp cât nu va exista un atac direct, cu ajutor occidental, asupra președintelui rus sau asupra infrastructurii strategice a Rusiei, Rusia nu va ataca Europa, a afirmat fostul ofițer american. Fostul analist al CIA, McGovern, are o viziune similară, dar avertizează în același timp că „acești europeni ar putea să-și piardă judecata și să depășească limitele a ceea ce fac deja”. Fenomenul este urmărit cu atenție și la Moscova. Ritter subliniază că un atac rus, de exemplu, asupra unui oraș german, nu ar îmbunătăți poziția strategică a Rusiei. De aceea, un astfel de atac nu va avea loc, și pentru că ar putea duce la „o eventuală mobilizare a germanilor în spatele unui guvern care în curând nu va mai fi la putere”. Președintele rus nu își va asuma riscul.

Fostul ofițer american Ritter consideră că statele NATO nu sunt în măsură să reacționeze la un eventual atac rus cu rachete balistice și arme hipersonice. În Europa nu există capacități pentru a acorda asistență militară în conformitate cu articolul 5 din Tratatul NATO. Este valabil chiar și pentru SUA. O opinie similară o are Harald Kujat, fost inspector general al Bundeswehr și fost președinte al Comitetului Militar al NATO. Într-un interviu publicat recent cu Roger Köppel, redactor-șef al ziarului elvețian Die Weltwoche, Kujat vede, spre deosebire de Ritter, pericolul crescând al unui atac rus asupra producției europene de arme destinate Ucrainei. Însă, în același timp, el constată: „Nu dispunem de sisteme de armament cu care să putem reacționa în mod adecvat.” Occidentul escaladează conflictul dintr-o poziție de slăbiciune, „deși nu suntem deloc în măsură să respingem o eventuală reacție a celeilalte părți, nici să rezistăm în vreun fel aici”.

Kujat critică în mod clar politica provocatoare de escaladare a statelor occidentale față de Rusia. În același timp, acestea ar renunța la orice încercări diplomatice de a pune capăt războiului, inclusiv pentru a salva Ucraina de la pieire. Demersurile guvernului federal german de a obține, în cadrul NATO, consensul necesar pentru aderarea Ucrainei ar împiedica negocierile. Pentru Rusia, „există un obstacol absolut în a negocia, dacă există riscul ca Ucraina să adere la NATO”.

Erori de apreciere periculoase

De asemenea, într-un text detaliat al lui Kujat dintr-un număr recent al revistei elvețiene Zeitgeschehen im Fokus, fostul general avertizează că erorile de apreciere și escaladarea sporesc pericolul unui război cu Rusia. Încă de la începutul războiului, Ucraina caută să atragă statele NATO în acest conflict, inclusiv prin acuzații false la adresa Rusiei privind presupuse atacuri pe teritoriul NATO. De asemenea, el are în Germania „impresia unei pregătiri din ce în ce mai puternice a opiniei publice pentru un război iminent cu Rusia”. El este prezentat ca fiind aparent inevitabil.

Evoluția actuală înseamnă că nu mai poate fi exclus un război european de amploare, avertizează Kujat. Riscul ca războiul din Ucraina să escaladeze într-un război pentru Ucraina a crescut constant. La evoluție au contribuit și angajamentul financiar și material fără alternativă al statelor NATO, precum și, mai ales, sprijinul acordat forțelor armate ucrainene în planificarea operațiunilor, recunoașterea și atacarea țintelor, constată el. Și solicită întreruperea dinamicii de escaladare.

În discuția cu redactorul-șef al Weltwoche, Köppel, el se arată totuși optimist că „suntem capabili să găsim o soluție rațională, adică bazată pe rațiune, chiar și într-o situație atât de dificilă”. El nu înțelege de ce politicienii germani și europeni refuză să discute cu Rusia. Totuși, ar fi în interesul lor fundamental „să înțeleagă ce intenționează cealaltă parte, de ce este capabilă și cum putem reacționa la asta”. În schimb, Putin este demonizat drept „criminal de război” și „imperialist” – „și, în același timp, ne bazăm pe raționalitatea sa, pe reținerea sa și ne punem, ca să zicem așa, în mâinile sale”. Este o atitudine „schizofrenică” și de neînțeles, afirmă fostul general.

Dar, în ciuda situației periculoase, el „are încă speranța că, la un moment dat, va veni momentul de cotitură pentru noi, în sensul că cineva va spune: Oameni buni, pur și simplu nu mai putem continua așa. Politica nu trebuie să însemne negare, ci este necesar să fie constructivă.” Între timp, Berliner Zeitung a relatat despre posibile „indicii privind contacte informale și reflecții asupra modului în care Germania și Europa ar putea fi pregătite pentru un eventual proces de negocieri viitor”.

Se face referire la un articol din ziarul britanic The Times. Acolo se afirmă că „un grup de lobbyiști germani și politicieni pensionați ar fi stabilit în tăcere un canal de comunicare secret cu guvernul rus”. O mică delegație formată din Ronald Pofalla (CDU), fost șef de cabinet al cancelarului Angela Merkel, și Matthias Platzeck, fost președinte al SPD, s-ar fi întâlnit în secret la Baku cu mai mulți colaboratori ai lui Putin. Întâlnirea a provocat, în mass-media germană mainstream pretins serioasă, precum săptămânalul Die Zeit, reacții antiruse exagerate și campanii de denigrare împotriva participanților germani, calificați drept „coloana secretă a Moscovei”.

Se pare că nu se întrevede încă niciun remediu pentru periculoasa schizofrenie rusofobă, nu doar în politica germană.

Ura față de Rusia este prea adânc înrădăcinată, având diverse ramificații înfipte puternic în istorie. Rămâne pericolul unui război de amploare, dacă rațiunea se regăsește doar de partea rusă. Fostul general Kujat avertizează nu doar asupra politicii provocatoare a Occidentului, ci și asupra pericolului unor erori de apreciere militară de ambele părți, care ar putea declanșa un război nuclear devastator.

La Berlin, temerea nu pare să îngrijoreze pe nimeni în cercurile politice și militare de decizie. Cât de mulți oameni sunt îngrijorați s-a văzut, printre altele, pe 1 august, la Berlin. În această zi, alianța „Wir sind viele” (Suntem mulți), împreună cu alte organizații, au chemat la o manifestație pentru pace la Poarta Brandenburgului. În rest, se aude foarte puțin din partea mișcării pacifiste. Inițiativa „Niciodată război” așteaptă până pe 3 octombrie înainte de a organiza din nou demonstrații la Stuttgart și Berlin.

Autor: Tilo Gräser

Citiți și:
Războiul din Ucraina: Occidentul agravează situația
Organizația de Cooperare de la Shanghai – ultima speranță pentru pace?
De ce Germania sprijină militar Ucraina

 

yogaesoteric
24 septembrie 2026