Zoe Dantes: România ocupată sau România asimilată?

Cine mai conduce România azi? Când creditorii spun „nu alegeri anticipate”, iar Constituția spune altceva.

Poate că cea mai gravă întrebare pe care ne-o pune criza politică de astăzi nu este cine va fi următorul premier și nici ce partid va mai găsi formula magică pentru a ține România în picioare. Întrebarea adevărată este mult mai simplă și, tocmai de aceea, mult mai greu de suportat: cine mai decide pentru România?

Pentru că președintele României tocmai ne-a spus ceva ce nu poate fi trecut sub tăcere și nici îngropat sub zgomotul obișnuit al politicii. Nicușor Dan a explicat, după respingerea cabinetului propus de Siegfried Mureșan, că România „trăiește pe datorie” și că mesajul primit de la investitorii care împrumută România (bănci, fonduri de pensii și alte asemenea instituții) a fost unul foarte clar: „Nu alegeri anticipate”.

Nu este o metaforă. Nu este o interpretare a unui jurnalist. Este declarația președintelui României.

Și tocmai de aceea merită să ne oprim puțin din alergătura după următoarea criză și să privim ce se află în spatele acestor câteva cuvinte. România are datorii, România se împrumută, România depinde de piețele financiare și orice guvern responsabil este necesar să țină cont de costul finanțării statului. Nimic din toate acestea nu este discutabil. Discutabil devine momentul în care cei care finanțează statul transmit ce soluție politică preferă, iar președintele României invocă acel mesaj pentru a explica de ce o anumită opțiune politică nu este de dorit. Pentru că aici apare întrebarea pe care nu avem voie să o ocolim: când constrângerea financiară încetează să mai fie o realitate economică și începe să devină o limită politică?

Constituția stabilește mecanismul prin care Parlamentul poate fi dizolvat și prin care se poate ajunge la alegeri anticipate. Cetățenii aleg Parlamentul, cetățenii aleg președintele. Sunt instituții și proceduri care își trag legitimitatea din vot și funcționează în limitele Constituției. Investitorii nu sunt o instituție constituțională a statului român și nu au un mandat primit de la electorat.

Și totuși, astăzi îi auzim în discursul prezidențial.

Putem să afirmăm că investitorii conduc România. Declarația lui Nicușor Dan este dovada că președintele primește ordine de la bănci sau fonduri. Asta înseamnă că avem dovada că România este „ocupată” și că există o comandă externă asupra deciziei politice. Tocmai de aceea fac astfel de afirmații. O spune președintele, nu eu. Avem o declarație oficială și avem obligația de a pune întrebarea pe care declarația o ridică.

Dacă cei care împrumută România spun „nu alegeri anticipate”, iar acest mesaj este invocat de președinte ca argument împotriva anticipatelor, atunci cine stabilește limitele deciziei politice? Dacă o soluție prevăzută de Constituție devine prea scumpă pentru piețele financiare, mai este ea doar o decizie politică sau devine o decizie negociată cu cei care finanțează statul?

Și dacă mâine cetățenii ar considera că blocajul politic este necesar să fie rezolvat prin alegeri, însă creditorii statului ar considera că alegerile sunt prea riscante, cine ar fi normal să aibă ultimul cuvânt într-o democrație?

Aici nu mai vorbim despre Nicușor Dan. Nu mai vorbim despre un partid sau despre o alianță. Vorbim despre un principiu mult mai mare decât oamenii care ocupă astăzi funcțiile statului: cine este suveranul deciziei? Pentru că putem avea datorii fără să ne pierdem suveranitatea. Putem avea ratinguri, dobânzi, piețe, creditori și obligații internaționale fără să încetăm să fim o democrație. Dar este necesar să existe o limită clară între ceea ce piețele pot influența prin consecințele economice ale unei decizii și ceea ce pot determina asupra deciziei politice în sine.

Altfel, ajungem într-o situație absurdă: cetățeanului i se spune că este suveran, dar statului i se spune ce își poate permite de către cei care îi finanțează datoria.

Și poate că acesta este momentul în care ar fi necesar să ne sperie mai puțin întrebarea: cine ne conduce? Și mai mult întrebarea: cine poate spune că nu avem voie să alegem?

Pentru că într-o țară democratică există multe aspecte pe care un guvern nu și le poate permite. Nu își poate permite să ignore economia, nu își poate permite să falimenteze statul, nu își poate permite să trateze cu superficialitate securitatea financiară. Dar există și aspecte care nu ar fi cazul să ajungă niciodată să fie negociate în afara mandatului democratic.

Votul cetățeanului este unul dintre ele.

Pe cale de consecință, ne întrebăm dacă România este un stat ocupat. Sau dacă este un stat asimilat. În urma declarației nu mai avem niciun temei serios să nu afirmăm că băncile sau fondurile conduc România. Știm că România este un stat profund îndatorat, iar președintele său spune public că cei care îi finanțează datoria i-au transmis că nu vor alegeri anticipate.

Și atunci poate că întrebarea nu este aceea dacă investitorii au preluat puterea.

Poate că ar fi bine să ne întrebăm dacă noi am început să le cedăm puterea, de fiecare dată când ni se spune că o decizie democratică nu se poate pentru că „nu permite piața”. Pentru că o țară nu este neapărat necesar să fie cucerită pentru a începe să-și piardă libertatea de a decide. Uneori este suficient să ajungă atât de dependentă încât să nu mai întrebe cine îi poruncește. Să se întrebe doar cât costă să se supună.

Iar dacă am ajuns în punctul în care președintele României ne spune că cei care împrumută statul nu vor alegeri, atunci întrebarea nu mai poate fi ascunsă după cifre, ratinguri și dobânzi.

Cine mai conduce România? Cetățeanul care votează și plătește sau creditorul care finanțează?

Mai este România un stat suveran sau este o societate comercială cu investitori străini și sclavi români. Președintele actual, a fost impus de acești investitori sau grupurile de interese ale acestora? Întrebarea este legitimă, atât timp cât el cu gura lui, în creierii nopții a ținut să iasă să ne aducă la cunoștință că investitorii nu-i permit să-și pună în executare prerogativele cu care este investită funcția prin Constituția României.

Faptul că România prin cetățenii ei și taxele lor țin în spate o Ucraină de care se debarasează toți rând pe rând, ne face să ne întrebăm cine ne sunt investitorii și ce limbă vorbesc. Asta ca să nu mai intrăm în amănunte și să ne referim la religie.

Pentru că azi, în România singurul cuvânt care o poate caracteriza ca stare a națiunii este unul:

Fauda!

Lovitura de stat își arată consecințele și scoate la suprafață pe cei care sunt autorii morali.

Nicușor Dan ar fi necesar să fie suspendat doar și pentru declarația făcută. Nu mai punem la socoteală impotența.
Politică și decizională!
Demisie sau suspendare!

Restul e povestea sau basmul despre cum a existat cândva o țară.
Se numea România!

Autoare: Zoe Dantes

Citiți și:
Zoe Dantes: Când Statul bate la ușă!
Zoe Dantes: Presa a murit. Burtierele trăiesc. Propaganda „vă informează”

 

yogaesoteric
17 octombrie 2026