Cristela Georgescu a destructurat la Mario Nawfal și Alex Jones sistemul care a anulat alegerile prezidențiale din 2024

În interviul pe care Cristela Georgescu i l-a acordat lui Mario Nawfal, putem observa foarte clar toate trimiterile pe care le face către zona internațională. Acest sistem va începe să se macine din interior, pentru că, la un moment dat, cei care îl compun vor fi nevoiți să aleagă cum să se poziționeze și nu vor mai putea face jocuri duplicitare. Iar apelul lansat de ea și către americani va avea, la un moment dat, un efect. Sunt sigur.

Lupta ei este una dreaptă. Și când un om credincios știe că adevărul este de partea lui, este de neoprit. O femeie credincioasă și dedicată casei ei este de neoprit atunci când vede că familia ei este în pericol.

Toate aceste interviuri pe care le-a acordat lui Alex Jones și lui Mario Nawfal, și cu siguranță vor mai urma și altele, lasă o amprentă uriașă asupra situației interne din România, pentru că sunt văzute de către partenerii internaționali și de către oamenii politici din întreaga lume, care analizează aceste subiecte și ceea ce se petrece aici. Jurnaliștii cărora le-a acordat interviurile au un public internațional uriaș și sunt urmăriți de numeroși oameni influenți din lumea politică.

Probabil că unii au ignorat aceste aspecte sau se fac că le trec cu vederea, dar ele vor cântări foarte greu în anumite decizii. Pentru că nu poți avea încredere în politicienii din România care fac asemenea mârșăvii și anulează alegerile doar ca să își păstreze în continuare puterea. Ce bază poți să îți pui în asemenea oameni? Nu poți să fii un jucător pe plan internațional dacă faci asemenea măgării.

Interviul acordat de Cristela Georgescu lui Mario Nawfal este necesar să fie analizat, pentru că prea ne-am obișnuit să trecem mai departe, să mai vedem o imagine și doar atât. În acest interviu s-au punctat unele informații extrem de importante legate de situația internațională.

A invocat parteneriatul strategic România-SUA, despre care a spus că ar fi necesar să includă apărarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale. Și a cerut implicarea Statelor Unite în cazul soțului ei. Treaba asta nu este de trecut cu vederea.

A precizat foarte bine că dosarul lui Călin Georgescu este motivat politic și că, pe bună dreptate, acum este un deținut politic în adevăratul sens al cuvântului. A atras atenția și asupra faptului că această comunitate internațională ignoră cazul. Totuși, vorbim despre libertatea, viața și drepturile fundamentale ale unei persoane.

Iar una dintre cele mai dure și mai adevărate declarații pe care le-a făcut este că avem aparența unei țări democratice, dar ceea ce înfruntăm este o tiranie. Perfect adevărat. Nu mai poți să miști nimic în țara asta, să candidezi sau să câștigi alegeri, că imediat ți se fură victoria.

Așa ceva nu s-a mai întâlnit într-o democrație. Și chiar organizațiile internaționale ne-au trecut la o formă de stat hibrid.

Foarte bine punctează și faptul că ancheta s-a schimbat într-un spectacol mediatic. Adică toată joaca asta: cătușe, intrări cu forța, un circ mediatic doar pentru a distrage atenția populației de la adevăratele probleme ale țării.

Dar intervenția autorităților și felul în care copiii au fost îngroziți de aceste situații sunt ceva îngrozitor. Cine le mai garantează lor acum siguranța? Să stai ore întregi cu o armă în față, să-ți vezi părinții umiliți, încătușați, ridicați din trafic, să vezi intrări cu forța, cu hoarde de polițiști……. Nici la clanurile mafiote nu prea mai vezi asemenea desfășurări de forță.

Plus penibilitatea aia: să spargi ușa, poarta, știind că oamenii sunt acasă și îți pot deschide foarte lejer, fără să faci tot acel circ, pentru că nu era nimeni înarmat. Mai ales că îl ridicaseră deja pe Călin Georgescu din trafic.

Aici, pe bună dreptate, spune Cristela Georgescu că a crezut că vor fi omorâți. Dacă intri într-un asemenea hal peste cineva în casă, normal că omul se așteaptă la ce este mai rău.

Cristela Georgescu a punctat foarte bine și aspectul legat de anularea alegerilor și de amenzile de 40.000 de euro pe care le-au primit doar pentru că cineva rău intenționat a transferat cinci lei în contul de campanie al lui Călin Georgescu. Asta după ce se încheiase campania. Deci cineva a vrut să facă rău cu intenție, pentru că până atunci nu donase nimeni. Dacă era un doritor, putea să doneze în contul de campanie în timpul campaniei.

Dar este clar că totul a fost o treabă pusă foarte bine la punct, ca să se folosească de acel transfer ca dovadă privind finanțarea, că nu se justifică și treburi de-astea.

Nu este deloc în regulă ceea ce se petrece. Este foarte bine că doamna Cristela Georgescu a punctat acest aspect și a atras atenția că pentru cinci lei s-a făcut toată această mizerie. Un euro, cum s-a exprimat, pentru ca publicul internațional să înțeleagă foarte bine situația, să vadă cât de grav este ceea ce se petrece în România și cum autoritățile încearcă să găsească tot felul de tertipuri ca să te reducă la tăcere atunci când nu au dovezi.

Este bine că doamna Cristela Georgescu a punctat și faptul că membrii familiei au primit amenințări cu moartea și că se cerea eliminarea lor fizică, pentru ca aceste aspecte să ajungă și la oamenii de la nivel înalt care îi urmăresc pe jurnaliștii respectivi.

Am văzut, de-a lungul timpului, persoane publice care au publicat imagini ce trimiteau la eliminarea lor fizică. Și nimeni nu a luat absolut nicio măsură. Nu am văzut nicio reacție din partea autorităților noastre.

Asta pentru toți deștepții ăștia care se întreabă de ce Georgescu și doamna Cristela au atâția bodyguarzi și de ce sunt mereu oameni pe lângă ei. Din acest motiv: pentru că se poate găsi un dement din ăsta, stângist extremist, care să vină înarmat și să te omoare. Acum poate vor înțelege unii de ce este importantă prezența acelor oameni lângă ei.

Cristela Georgescu a mai susținut că și oamenii care îi sprijină sunt intimidați, amendați sau hărțuiți. Aceasta este una dintre cele mai grave acuzații din interviu, pentru că, atunci când un cetățean ajunge să se teamă că va avea probleme pentru o opinie, pentru participarea la un protest sau pentru susținerea unui politician, libertatea lui începe să existe doar pe hârtie.

Și despre asta se impune să se vorbească foarte apăsat. Despre frica aceea care te face să spui: „Mai bine nu mă bag. Mai bine nu scriu. Mai bine nu mă vede nimeni acolo.” Cât de convenabil este pentru orice putere să aibă o populație care se autocenzurează!

Ani de zile ni s-a propagat în spațiul public ideea că este necesar să fim o societate deschisă, iar acum vedem contradicția care merită pusă în fața tuturor celor care ne țin lecții despre libertate.

Cât de deschisă mai este societatea dacă oamenii se tem de consecințele propriilor opinii? Cât valorează discursurile despre pluralism dacă toleranța se termină exact când apare cineva care contestă puterea? Cât mai putem să vorbim despre alegeri libere? Cât mai putem spera să candidăm pentru anumite funcții?

Iar comparația cu perioada comunistă ar fi necesar să ne pună pe gânduri: atunci știai că nu ai voie să vorbești, astăzi ți se spune că ești liber. Fiindcă reflexul de a izola un om, de a-i speria apropiații și de a-i face pe ceilalți să se ferească de el amintește de practicile unui stat autoritar. De România aceea a anilor ’50, în care puterea intra în viața ta și îți cerea să pleci capul.

Am ieșit prea greu din acea lume ca să acceptăm astăzi asemenea reflexe, împachetate în limbaj european și în comunicate despre statul de drept.

Eu îi iau apărarea acestei familii în fața tratamentelor pe care le reclamă și cer ca autoritățile să răspundă concret. M-am săturat de aroganța cu care orice întrebare este respinsă și orice critică este împinsă în zona dezinformării. Funcția publică nu vă face intangibili. Legitimația nu vă scutește de răspundere. Iar prestigiul unei instituții se apără lămurind acuzațiile de abuz.

Călin Georgescu are dreptul să se apere. Cristela Georgescu are dreptul să vorbească. Copiii lor au dreptul să fie protejați. Susținătorii au dreptul să protesteze pașnic și să-și exprime opiniile.

Aceste drepturi nu sunt la dispoziția voastră, să le acordați după simpatii politice. România nu vă aparține, iar cetățenii ei nu sunt niște supuși cărora le permiteți să vorbească doar cât timp nu vă deranjează!

Autor: Ion Motea

Citiți și:
Milioane de români bat la ușa lui Trump. Acțiune: Scrieți Ambasadei SUA de la București și Departamentului de Stat al SUA despre încălcările flagrante ale drepturilor omului din România
Francesca Donato pentru Călin Georgescu: „În tăcerea totală a Occidentului, un om nevinovat este supus unor abuzuri continue de putere într-o țară europeană. O lovitură de stat continuă și sfidătoare, la care întreaga UE asistă cu o complicitate pasivă”

 

yogaesoteric
30 octombrie 2026

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More