„Replacing Europe”: Un film realizat sub acoperire urmărește fluxul de bani din spatele migrației în masă către Europa, finanțată din banii contribuabililor

Un nou documentar realizat de publicația de investigație Muckraker urmărește ruta migrației din Africa de Vest, prin Spania și Franța, până în Marea Britanie și analizează ceea ce publicația descrie ca fiind o rețea susținută de programe de ajutor finanțate din banii contribuabililor, ONG-uri și chiar guverne occidentale.

Filmul de 47 de minute, intitulat „Replacing Europe” (Înlocuirea Europei), se bazează pe luni de cercetare și imagini filmate sub acoperire pentru a investiga logistica și actorii-cheie din rândul ONG-urilor care se află în spatele migrației în masă către Europa, care distruge națiunile.

„Întregul proces de migrație este un joc”, afirmă Sheikh M. Kromah, pe care Muckraker îl identifică drept angajat al Organizației Internaționale pentru Migrație a ONU. El susține că Spania are un stimulent financiar pentru a menține sosirile de migranți, deoarece o reducere a acestora ar putea pune în pericol finanțarea din partea UE.

Muckraker susține că instituțiile finanțate din fonduri publice contribuie la menținerea fluxurilor migratorii pe care guvernele europene promit public că le vor controla. Interviurile ridică întrebări cu privire la supraveghere, stimulentele financiare și linia de demarcație dintre ajutorul umanitar și facilitarea trecerii ilegale a frontierei în Europa de către străini.

O altă preocupare este dacă migrația în masă, asimilarea defectuoasă și costurile publice în creștere explozivă ale statului social european, de care beneficiază migranții, ar putea spori presiunea fiscală și instabilitatea politică.

Iată raportul Muckraker:

Un angajat al agenției ONU pentru migrație recunoaște că Spania nu va opri ambarcațiunile deoarece fondurile primite de la UE sunt prea tentante. O organizație non-guvernamentală catolică, care încasează anual 225 de milioane de euro, îi aduce pe migranți pe continent și îi plătește pentru a rămâne acolo. Activiștii marchează un traseu către granița cu Franța. Iar jurnaliștii care au filmat aceste scene au fost atacați și aproape arestați.

Publicația de jurnalism de investigație Muckraker a petrecut două luni urmărind ruta migrației din Africa de Vest de la un capăt la altul: de la centrul de trafic de persoane din Nouadhibou, în Mauritania, trecând prin Insulele Canare ale Spaniei și prin teritoriul continental spaniol și francez, până la Canalul Mânecii și Regatul Unit. Rezultatul este un nou documentar: „Replacing Europe”.

Ideea centrală a filmului este că mișcarea a zeci de mii de imigranți ilegali către Europa nu este haotică. Este un sistem controlat, gestionat de traficanți, ONG-uri finanțate din fonduri publice, rețele de activiști și guverne, dintre care câteva recunosc în fața camerei că profită de pe urma acestuia.

Printre concluziile documentarului se numără:

• Un angajat al Organizației Internaționale pentru Migrație a ONU afirmă că Spania permite în mod deliberat ca bărcile să continue să sosească, pentru a putea primi în continuare fonduri din partea UE.
• ACCEM, o ONG catolică care a primit aproximativ 225 de milioane de euro în 2024, în mare parte de la statul spaniol, transportă imigranții sosiți din Insulele Canare pe continent, îi cazează în tabere și le plătește o alocație lunară.
• Sute de migranți sunt transportați cu avionul din Gran Canaria la Madrid.
• În orașul spaniol de frontieră Irun, un grup de activiști a pictat o dâră de urme de pași care îi ghidează pe migranți pe lângă poliție spre Franța, unde un adăpost administrat de municipalitate găzduiește persoanele fără documente.
• Propria agenție a ONU pentru migrație afirmă că prioritatea ar trebui să fie „facilitarea, nu restricționarea” migrației.

De unde începe totul: Mauritania

Majoritatea ambarcațiunilor de pe ruta Africii de Vest pleacă din Senegal, Maroc, Sahara Occidentală și, în special, din Mauritania. Zeci de mii dintre imigranții ilegali care au ajuns în Insulele Canare au plecat de pe coasta Mauritaniei.

În Nouadhibou, o sursă locală a declarat pentru Muckraker că tinerele migrante erau violate și ținute „ca niște sclave”, iar răpitorii lor sunau familiile acestora pentru a cere răscumpărare. Când a fost întrebat dacă responsabilitatea aparține infractorilor sau poliției, el a răspuns „ambilor”: „Poliția face asta……. pentru că de fapt colaborează cu infractorii care se ocupă cu traficul de persoane.” El a adăugat că traficanți de arme și de droguri se aflau printre migranți pentru a ajunge în Europa.

Muckraker a vizitat, de asemenea, un centru de sprijin pentru migranți din Nouadhibou, condus de OAMR (Organisation d’Appui et d’Assistance aux Migrants et Réfugiés), care colaborează cu Organizația Internațională pentru Migrație a Națiunilor Unite. Un banner de pe perete afișează inscripția „Projet Julia Taft – Faza II”: un proiect de consolidare a capacităților care oferă formare, activități de sensibilizare și sprijin pentru refugiați, solicitanți de azil și migranți din Nouadhibou. Ambasada SUA în Mauritania figurează printre finanțatori. La întrebarea dacă Statele Unite finanțează și brutăria și laboratorul de informatică ale centrului, personalul a răspuns afirmativ.

Fondul Julia Taft pentru Refugiați este un program al Departamentului de Stat administrat de Biroul pentru Populație, Refugiați și Migrație. Înființat în 2000 și numit după Julia Taft, care a condus Biroul în timpul mandatului președintelui Clinton, acesta permite ambasadelor SUA să acorde subvenții direct ONG-urilor locale mici. Apelul la propuneri din 2022 al Ambasadei SUA din Nouakchott oferea până la 50.000 de dolari pe proiect și îi menționa pe migranți, alături de refugiați și repatriați, ca potențiali beneficiari.

Sosirea: Insulele Canare

În largul coastei insulei El Hierro, echipa Muckraker a filmat o barcă plină de migranți, aproape toți fiind bărbați de vârsta serviciului militar. Aceasta fusese remorcată de serviciul spaniol de salvare maritimă. Un bărbat era transportat pe o targă, aparent fără suflare.

Cei sosiți sunt duși în tabere improvizate. Locuitorii au relatat că treceau zile întregi fără muncă („doar mâncau și dormeau”) și că bărbații ieșeau să bea și încercau să se întoarcă cu cuțite. Un migrant din Senegal a descris o practică și mai sinistră în timpul traversării: pasagerii acuzați de vrăjitorie sunt legați și aruncați în mare.

O sursă din interiorul ONU: „Migrația este un joc”

În Insulele Canare, echipa Muckraker l-a întâlnit pe Sheikh M. Kromah, care la acea vreme lucra pentru Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a ONU și avea peste un deceniu de experiență în domeniul asistenței acordate migranților. Kromah a fost fotografiat pe insula El Hierro alături de Elma Saiz, ministrul spaniol pentru Incluziune, Securitate Socială și Migrație, și de reprezentanți ai administrației locale.

„Întregul proces de migrație este un joc”, a declarat Kromah pentru Muckraker. „Toată lumea vrea partea sa.” El a afirmat că rețelele de traficanți percepeau între 50.000 și 60.000 de euro pe barcă.

Când a fost întrebat de ce Spania nu oprește sosirile de migranți, el a răspuns că guvernul nu dorește aceasta. Spania primește în fiecare an o sumă uriașă de bani de la Uniunea Europeană pentru gestionarea migrației, a spus el, iar dacă bărcile nu ar mai veni, banii s-ar epuiza. Potrivit lui, strategia era „de a reduce la minimum amploarea fenomenului, dar nu de a-l opri complet, astfel încât să poată continua să primească banii”.

Kromah a mers chiar mai departe, susținând că o parte din bani era înmânată în numerar și adusă în sălile de negociere în valize. El a spus că până și ofițerii de poliție specială detașați pe insule, care primeau un salariu de aproximativ trei ori mai mare decât cel al unui ofițer obișnuit, „vor ca bărcile să sosească în fiecare zi”.

„Toată lumea de aici vrea doar să câștige bani pe seama celorlalți”, a spus el. „Așadar, dacă privești situația îndeaproape, este un joc.”

Zborul spre continent

Urmează apoi transferul. La aeroportul din Gran Canaria, Muckraker a găsit câteva sute de bărbați africani care așteptau să fie transportați cu avionul la Madrid. Acest proces are loc de câteva ori pe săptămână și este organizat de ACCEM.

ACCEM: ONG-ul care administrează taberele de migranți din Spania

Una dintre principalele organizații responsabile de transportul imigranților ilegali din Insulele Canare către Spania continentală și de cazarea acestora în tabere la sosire este ACCEM.

Denumirea completă a ACCEM este Asociación Comisión Católica Española de Migración, Comisia Catolică Spaniolă pentru Migrație. Conform propriului raport anual din 2024, așa cum a relatat publicația spaniolă Infovaticana, ACCEM a încasat aproximativ 225 de milioane de euro în 2024, din care 88% au provenit de la guvernul central spaniol. În acel an, organizația avea 3.839 de angajați și gestiona 9.812 locuri de cazare.

ACCEM nu își ascunde obiectivele. În 2023, președinta sa, Pilar Samanes Ara, a semnat o scrisoare prin care se solicitau mai multe „căi sigure și legale” pentru migranții care se îndreaptă spre Uniunea Europeană și Spania. Scrisoarea lega direct această cerere de Agenda 2030 a ONU și descria migrația ca o „forță transformatoare pentru creștere și dezvoltare”.

În fața unui centru al ACCEM, Muckraker a întâlnit un bărbat din Senegal care locuia acolo de aproape un an, fără să aibă un loc de muncă. El a spus că rezidenții primeau aproximativ 75 de euro pe lună de la ACCEM, precum și bilete de autobuz sau de metrou. Chiar și cei care părăseau centrul fără documente continuau să primească banii și un bilet, a spus el. Cunoștea un prieten care se mutase într-un alt oraș spaniol și care a continuat să primească bani.

Planul ONU

Ceea ce a descris Kromah este în concordanță cu cadrul publicat chiar de ONU. În septembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a adoptat Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, care se bazează pe 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă.

Într-un document pe aceeași temă, intitulat „Migrația și Agenda 2030”, OIM afirmă că Agenda recunoaște migrația ca fiind o „problemă centrală de dezvoltare” – pentru prima dată, migrația a fost inclusă în mod explicit în agenda globală de dezvoltare. Documentul descrie migranții și copiii ca „agenți ai dezvoltării” și explică faptul că migrația poate fi corelată cu oricare dintre obiectivele Agendei 2030. Concluzia: eforturile nu ar trebui să se concentreze pe oprirea migrației. Prioritatea ar trebui să fie facilitarea acesteia, mai degrabă decât restricționarea ei.

Este același cadru pe care l-a invocat președinta ACCEM atunci când a cerut noi căi de acces către Europa. ONU stabilește agenda, ONG-urile precum ACCEM o pun în aplicare, iar contribuabilii europeni o finanțează.

Un traseu marcat cu vopsea către Franța

În Irun, ultimul oraș spaniol înainte de granița cu Franța, migranții sosesc zilnic la stația de autobuz. De la stația de autobuz, un traseu marcat cu urme de pași vopsite duce la Crucea Roșie și mai departe la primărie, unde un grup de activiști numit Irungo Harrera Sarea se întâlnește zilnic cu migranții. Membrii grupului de activiști au declarat pentru Muckraker că grupul a ajutat aproximativ 40.000 de migranți să treacă granița spaniolă spre Franța.

Bărbatul care a pictat urmele de pași a spus pentru Muckraker că traseul a fost conceput pentru a le permite migranților să treacă granița fără a fi prinși de poliție; el intenționa să picteze mai multe urme „pentru că se rătăcesc”. Activiștii au confirmat că le spun migranților ce autobuze să ia pentru a evita să fie prinși. Un panou publicitar lângă gară prezintă întregul traseu.

Traseul duce la Pausa, un adăpost din Bayonne, Franța, care a primit milioane de euro din fonduri publice. Directorul acestuia a declarat pentru Muckraker că centrul este administrat de consiliul local din Bayonne și că „nu se fac fotografii și nu se înregistrează nume”. Migranții rămân câteva zile, a spus el, apoi se urcă într-un autobuz și „călătoresc prin toată Europa” – cu sau fără documente.

Atacați la Paris

La intrarea în Turnul Eiffel, echipa Muckraker a găsit piața plină de vânzători ambulanți migranți. Când echipa a început să filmeze, vânzătorii i-au înconjurat. Josh Rubin, cofondator al Muckraker, a fost atacat și a suferit o hemoragie severă la cap în timp ce regla o cameră video.

La câțiva kilometri distanță, Muckraker a vizitat ARDHIS, o organizație neguvernamentală care ajută migranții să solicite azil ca refugiați LGBT. Un migrant familiarizat cu comunitatea a spus că mulți dintre cei care solicită azil nu sunt homosexuali: „Ei spun că doar vor să pună mâna pe ajutor…….”

Calais și canalul Mânecii

Pentru cei care doresc să ajungă în Marea Britanie, Calais este ultima oprire din Franța, unde taberele improvizate servesc drept puncte de plecare pentru traversarea Canalului Mânecii. Un agent de securitate privat din zonă a descris cum migranții fură din magazine și au ucis o capră a unui fermier pentru a se hrăni. Traficanții de persoane se amestecă printre locuitorii acestor tabere, unde au avut loc schimburi de focuri mortale în ultimii ani.

Reporterii Muckraker s-au dat drept voluntari și au filmat cu camere ascunse. Acest fapt a permis echipei să aibă acces într-o tabără amenajată într-un depozit abandonat. Bărbații de acolo au spus că sunt din Sudan, Maroc și Egipt. Echipa a numărat aproximativ 100 de corturi sub un singur acoperiș, un spațiu de rugăciune acoperit cu mochetă, cu teancuri de Coran, și bărbați mascați care supravegheau vizitatorii. Când camera a fost observată, atmosfera s-a schimbat. „Nu accept să faceți poze aici”, a spus un bărbat. Un grup de bărbați s-a apropiat și a împins echipa afară.

Rețelele internaționale de traficanți organizează ele însele traversările. Mulți dintre traficanți sunt ei înșiși migranți ilegali, adesea din Irak, Albania și regiunile kurde. În seara dinaintea plecării, sute de migranți părăsesc taberele și se îndreaptă către puncte de întâlnire stabilite în prealabil de-a lungul coastei. Muckraker a petrecut săptămâni întregi în Calais, observând aceste mișcări și adunând informații.

Partea dificilă a fost să se ajungă la un punct de plecare. Un migrant afgan, care își planifica singur traversarea, le-a spus membrilor echipei că traficanții nu aveau încredere în nimeni care vorbea engleză sau franceză, presupunând că aceștia erau spioni sau polițiști. El i-a avertizat că ar putea fi bătuți, răniți sau chiar uciși. Într-o noapte, a trimis echipei coordonatele locului de unde urma să plece o barcă, urmate de un avertisment să fie atenți, deoarece traficanții erau înarmați.

Echipa s-a deplasat cu mașina până la coastă și a așteptat. În întuneric, au observat cum o barcă gonflabilă se îndrepta spre larg, în timp ce grupuri de bărbați, pe care îi bănuiau că ar putea fi traficanți, se deplasau de-a lungul țărmului. Barca urma să se întoarcă și să-și ia pasagerii de pe plajă.

În jurul orei 5 dimineața, peste 50 de persoane au alergat din dune spre apă, printre ei aflându-se și un bărbat care purta un copil mic în brațe. Timp de mai bine de 15 minute, nu s-a văzut niciun polițist pe plajă. Când a sosit poliția, barca era în curs de încărcare. Polițiștii au renunțat curând și s-au întors pe plajă. Barca pe care încercaseră să o oprească a plecat cu succes și a ajuns ulterior în Marea Britanie.

Regatul Unit

În Anglia, solicitanții de azil care locuiesc într-un hotel finanțat de stat au declarat pentru Muckraker că acolo cazarea și masa erau gratuite, că primeau aproximativ 300 de lire sterline pe lună și că studiile universitare erau, de asemenea, gratuite. Unul dintre ei a spus că locuia în hotel de trei ani.

Mai jos puteți urmări filmul integral (pentru subtitrare, alegeți de la setări traducere automată în limba română):

Citiți și:
Guvernul de la Londra vrea să ascundă în instanță statisticile privind infracțiunile comise de migranți. Partidul lui Nigel Farage acuză o mușamalizare a actelor criminale comise de cetățenii străini
Din nou despre „Planul Kalergi”
Îngrijorarea SRI: Viitorul demografic al României este sumbru, crește numărul imigranților asiatici

 

yogaesoteric
30 octombrie 2026

 

Also available in: