Îngerii miracolului iubirii
Idee-forţă: „Miracolul iubirii mă face să fiu cu adevărat viu.”
Simbolism
: aceşti îngeri sunt reprezentaţi între păsările care simbolizează miracolul iubirii. Roţile înaripate simbolizează Corul angelic al Tronurilor. Ochiul de deasupra simbolizează Cerul Paradisului. Inima din partea de jos, împreună cu braţele deschise simbolizează năzuinţa tuturor oamenilor către dragostea adevărată.
Funcţia angelică
: să aducă în viaţa noastră miracolul iubirii.
Darurile spirituale pe care ni le oferă
: ne pot ajuta să ne deschidem lăuntric pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă să apreciem şi să ne bucurăm de iubirea care există în viaţa noastră şi să devenim conştienţi de miracolul iubirii, a cărei sursă unică este Dumnezeu Tatăl.
Îngerii Minunii Iubirii ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a cunoaşte iubirea lui Dumnezeu într-o manieră profundă, plină de semnificaţii şi intimă. Pentru cineva acesta poate fi simţită prin intermediul iubirii părinteşti, pentru altcineva prin intermediul fraternităţii care există într-o comunitate spirituală, pentru alţii ea poate fi resimţită în relaţiile de cuplu armonioase. Fiecăruia dintre noi este dăruit acest miracol potenţial al iubirii, şi deoarece fiecare fiinţă umană este în felul ei unică, fiecăreia îi este oferită iubirea lui Dumnezeu într-o manieră unică, cea care este perfect potrivită pentru fiecare.
Aceasta este o infinită Graţie ce se manifestă în special în relaţiile interumane, în armonia vieţii cotidiene, în aspiraţia către Divinitate, şi ne rugăm îngerilor minunii iubirii să o coboare şi asupra noastră. Trebuie, de aceea, să fim mereu atenţi şi detaşaţi de toate elementele şi forţele negative, astfel încât să fim elevat receptivi şi pregătiţi să primim dragostea în viaţa noastră. Cu cât puritatea noastră este mai mare, cu atât mai mult vom conştientiza puterea de a iubi, îndepărtându-ne de forţele negative şi descoperind o comoară unică, divină.
Iubirea este o experienţă atât de înălţătoare, încât putem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest minunat dar. Atunci când ne păstrăm puritatea, când acţionăm transfigurator asupra propriei fiinţe, când avem puterea de a răspunde de faptele noastre şi de a rămâne orientaţi pozitiv, atunci suntem deschişi pentru cea mai minunată experienţă pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu.
Singurul lucru care ni se cere este să fim pregătiţi, adică să ne purificăm inimile şi să ne deschidem sufletul pentru a putea primi graţia iubirii. Iată de ce ne rugăm îngerilor minunii iubirii să ne călăuzească spre acest scop. În clipa în care vom simţi în inima noastră dragostea, o vom regăsi şi în tot ceea ce ne înconjoară. Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite sau încorsetări. Ea pătrunde în fiecare substanţă, în fiecare element al creaţiei, fiind energia cea mai rapidă care ne conduce către El.
Recitiţi aici modalitatea de contactare a entităţilor angelice….
yogaesoteric