Extraordinarele experienţe ale fiinţelor umane care au comunicat cu îngerii

Numărul celor care comunică cu îngerii sau a celor care sunt inspiraţi de Iisus, Fecioara Maria sau chiar de Dumnezeu Tatăl este foarte mare. Padre Pio, Ana Katharina Emmerich, Emanuel Swedenborg, Gemma Galgani, Abatele Eduard Lamy, Sfântul Bernard, Jacob Lorber sunt oameni care, prin puritatea sufletului lor şi credinţa deosebită în puterile cereşti, au făcut posibilă apropierea de lumea îngerilor.

Padre Pio

Padre Pio de Pietrelcina (1887-1968) avea o cu totul deosebită, delicată şi respectuoasă devoţiune pentru îngerul păzitor. „Micul său tovarăş din copilărie”, „bunul îngeraş” i-a fost întotdeauna de ajutor. A fost un prieten ascultător, prompt, punctual, care, ca un mare maestru de sfinţenie, a exercitat asupra lui o continuă impulsionare de a progresa în exersarea tuturor virtuţilor. Acţiunea lui asiduă şi discretă i-a fost călăuză, sfat şi ajutor.

Când primea o scrisoare scrisă în franceză, îngerul păzitor era cel care-i servea drept interpret: „Dacă misiunea îngerului nostru păzitor este mare, cea a îngerului meu este cu siguranţă mai mare, fiind nevoie să facă şi pe traducătorul din alte limbi”. Îngerul păzitor era prietenul său intim care, dimineaţa după ce-l trezea, Îl lăuda împreună cu el pe Domnul: „Chiar noaptea, când închid ochii, văd cum se ridică vălul şi mi se deschide în faţă Paradisul; legănat de această viziune adorm cu un surâs de dulce beatitudine pe buze şi cu fruntea deschisă într-o linişte perfectă, aşteptând ca micul meu tovarăş din copilărie să vină să mă trezească şi astfel să înălţăm împreună laudele de dimineaţă, spre desfătarea inimilor noastre”.

În atacurile infernale, îngerul păzitor, prietenul invizibil, era acela care îi alina durerile: „Prietenul meu din copilărie caută să potolească durerile pe care mi le produc acei necuraţi apostaţi, legănându-mi spiritul pe valurile speranţei”. Când îngerul nu intervenea cu destulă solicitudine, Padre Pio, în mod confidenţial, ştia să-l mişte chiar printr-o dojană fraternă: „Nu vă mai spun cum mă lovesc nenorociţii aceia. Uneori simt că sunt gata să mor. Sâmbătă mi s-a părut chiar că vor să mă termine şi nu ştiam ce sfinţi să chem în ajutor. M-am adresat îngerului meu. După ce s-a lăsat un pic aşteptat, iată-l în sfârşit zburând în jurul meu şi cu vocea sa îngerească cântând imnuri maiestăţii dumnezeiești. Am strigat cu asprime la el că s-a lăsat atât de mult aşteptat, în timp ce eu nu încetam să-l chem în ajutorul meu. Ca să-l pedepsesc, nu voiam să mă mai uit la el, voiam să mă îndepărtez, să fug de el, dar el sărmanul m-a ajuns aproape plângând până când, ridicând privirea, l-am privit în ochi şi am văzut că-i părea foarte rău… «Îţi sunt mereu alături – mi-a spus – voi acţiona întotdeauna în jurul tău, afecţiunea mea pentru tine nu se va stinge nici cu viaţa.»”

Ana Katharina Emmerich

Născută la Flanske în 1774, într-o familie de ţărani, a intrat la mănăstirea Augustinienilor în 1802, iar mai apoi, după ce mănăstirea a fost desfiinţată de Napoleon, a trăit în casa unei văduve. Chiar de la început a fost condusă de îngerul ei păzitor, fiind pe deplin conştientă de continua lui prezenţă; acesta îi dădea zilnic indicaţii necesare pentru viaţa sa. Ana Katharina spunea:

„Îngerul mă cheamă şi mă conduce în diferite locuri. Călătoresc deseori cu el… M-a condus odată la regina Franţei (Maria Antoaneta) în închisoare. Când mă rog pentru alţii şi el nu este lângă mine, îl chem ca să meargă la îngerul acestora. Adesea, când este lângă mine, îl rog să meargă într-un anume loc şi îl văd cum se duce. Îngerul mă îndeamnă să mă rog pentru sufletele celor care suferă şi îl trimit de multe ori la îngerul păzitor al acestor persoane. Îngerul mă pregăteşte prin anumite viziuni simbolice pentru suferinţele apropiate sau îndepărtate, pentru a avea timp să mă rog pentru alinarea lor. Primesc sfaturi precise despre cum anume este necesar să mă comport cu persoanele cu care intru în contact. Astfel ştiu dacă este nevoie să vorbesc cu ele sau să rămân la distanţă. Dacă împrejurările o cer, îngerul îmi sugerează chiar şi cuvintele cu care este bine să mă exprim. Îngerul meu păzitor merge mereu alături de mine şi, chiar dacă forţele răului mă asediază câteodată şi mă atacă şi în cămăruţa mea, n-au putut să mă rănească grav pentru că întotdeauna primeam ajutor.”

Gemma Galgani

S-a născut în 1878, în apropiere de Lucca. Prezenţa îngerilor în viaţa ei era aproape continuă, înconjurând-o cu atenţii, uneori manifestându-se în mod vizibil.

Iată câteva din însemnările făcute de ea în jurnalul său spiritual:
„Îngerul meu păzitor nu mă părăseşte niciodată… nicio clipă nu se dezlipeşte de mine; dacă este nevoie să vorbesc, să mă rog, să fac ceva, el îmi arată.”
„Îngerul păzitor nu m-a părăsit nicio secundă, şi totuşi, câte lipsuri am, câte defecte, chiar şi în prezenţa sa!”
„Îngerul păzitor nu încetează să mă ocrotească, să mă înveţe şi să-mi dea sfaturi înţelepte. De mai multe ori pe zi mi se arată şi îmi vorbeşte. (…) Îngerul meu păzitor nu mă abandonează, îmi dă putere şi vă spun că duminică nu-mi era foame, dar el m-a obligat să mănânc şi la fel a făcut şi azi dimineaţă. În fiecare seară nu uită să mă binecuvânteze, dar nici să mă pedepsească şi să strige la mine.”

„Îngerul mi-a dat să beau câteva picături dintr-un lichid alb dintr-un păhărel auriu, spunându-mi că era un medicament cu care doctorul paradisului îi vindecă pe bolnavi.”
„Îngerul păzitor a început să-mi fie învăţător şi călăuză: mă dojeneşte ori de câte ori fac ceva rău, mă învaţă să vorbesc puţin şi numai atunci când sunt întrebată. Odată, când cei ai casei vorbeau despre o persoană şi nu tocmai de bine, eu am vrut să intervin, dar îngerul, puternic şi frumos, m-a mustrat. Alteori îmi spunea : «Dacă nu eşti bună, nu îţi voi mai apărea».”
„M-a învăţat de mai multe ori cum este bine să mă comport în prezenţa lui Dumnezeu: «să-L ador în nesfârşita Sa bunătate, în nesfârşita Sa măreţie, în îndurarea Sa şi în toate Atributele Sale.»”

Gemma vedea în mod sensibil formele, gesturile şi expresiile care caracterizează prezenţa îngerului. Maica Agnesa îşi aminteşte : „Într-o zi a venit singură la mănăstire, am primit-o, iar ea mi-a spus că nu este singură, ci cu îngerul păzitor. «Unde l-ai lăsat?», am întrebat-o. Şi mi-a răspuns: «La uşă.» Şi eu : «De ce nu-l chemi?». Gemma a deschis uşa şi, printr-un gest al mâinii, l-a invitat să intre, apoi a arătat spre el, dar eu n-am văzut nimic. Atunci am întrebat-o cum i-a apărut îngerul. Mi-a răspuns: «Deasupra capului, cu aripile întinse»”.

Abatele Eduard Lamy s-a născut în 1853, în regiunea Langres şi a murit în 1931. A avut multe viziuni ale Fecioarei Maria şi o protecţie specială din partea îngerilor. Aspectul cel mai remarcabil la Părintele Lamy a fost intimitatea sa cu îngerii şi familiaritatea cu care convieţuia cu aceştia. Apropiaţii săi l-au văzut vorbind cu fiinţe invizibile şi au auzit uneori chiar şi vocile care îi răspundeau. Contele Biver, doctor în litere şi ştiinţe, o persoană foarte obiectivă, relatează următorul eveniment petrecut la 19 noiembrie 1924:

„În acea seară, contele şi Părintele Lamy, gazda sa, tocmai se retrăseseră în camerele lor pentru a merge la culcare. Contele povesteşte: «La ora 22 eram în pat şi am stins lumina. Peste vreo câteva minute, prin cele două uşi am auzit o conversaţie animată în camera bătrânului preot. În tăcerea absolută a nopţii, se distingeau cu claritate trei voci de bărbaţi. Deşi era frig, m-am aşezat pe pat ca să aud mai bine. Şi totuşi, când m-am despărţit de el în pragul odăii lui, aceasta era complet goală! Auzeam anumite silabe, dar nu reuşeam să înţeleg niciun cuvânt din ce spuneau cei doi necunoscuţi, în timp ce gazda mea se exprima cu voce tare. Vorbeau toţi în franceză». Dimineaţa, pe la cinci, în timp ce pleca la biserică, l-am întrebat pe Părintele Lamy: «Părinte, ieri seară, după ce mi-aţi spus noapte bună, v-am auzit vorbind, am auzit şi alte voci… erau îngerii păzitori?» El a zâmbit şi mi-a spus: «Se poate. Sunt consolările de seară.» Pe parcursul zilei, la întrebările pe care i le-am pus din nou, gazda mea mi-a spus că auzisem vocile Sfântului Arhanghel Gabriel şi a îngerului său păzitor, dar să nu vorbesc cu nimeni despre acestea.”

Sfântul Bernard

Bernard de Clairvaux cunoscut şi ca Sfântul Bernard (1090-1153) a fost mai întâi conte de Châtillon şi apoi călugăr. La 18 mai 1113, Bernard intră în Ordinul Cistercian. Dacă la data intrării sale în viaţa monahală, ordinul nu depăşise stadiul anonimatului, în deceniile următoare cistercienii vor deveni, datorită personalităţii acestui tânăr nobil burgund, pentru mai multe secole, cel mai important şi influent ordin monastic catolic.

„Să-i iubim pe îngeri, care sunt călăuzitorii şi tutorii noştri, constituiţi şi daţi nouă de Tatăl. Acum cu adevărat suntem fii ai lui Dumnezeu. Aceasta suntem, chiar dacă nu o înţelegem prea limpede, pentru că încă suntem ca nişte copii. Dar chiar dacă încă suntem copii şi ne rămâne de parcurs un drum atât de lung şi de periculos, de ce ne-am teme cu nişte protectori atât de mari? Ei nu pot fi nici înfrânţi, nici înşelaţi şi ne păzesc în toate «căile noastre». Sunt fideli, sunt prudenţi, sunt puternici. De ce să ne facem griji? Este necesar doar să-i urmăm, să fim alături de ei şi astfel vom rămâne sub ocrotirea lui Dumnezeu.”

Emanuel Swedenborg (29 ianuarie 1688 – 29 martie 1772), om de ştiinţă suedez şi o autoritate în metalurgie, excelând ca inginer de mine, militar, astronom, medic, zoolog, anatomist, economist şi deputat, era o adevărată enciclopedie. A studiat de asemenea teologia şi i s-a prezis o carieră strălucită. Era fiul unui episcop protestant şi încă din copilărie avea o înclinaţie spontană spre introspecţie şi experienţă religioasă. Doctor în filozofie la 21 de ani, Swedenborg a călătorit în întreaga Europă, pentru a se întâlni cu somităţile ştiinţifice ale timpului său. Când s-a întors în Suedia, în 1714, cunoştinţele sale universale şi teoriile sale ştiinţifice îndrăzneţe, care-l fac şi azi să apară în postura unui precursor de geniu, i-au adus faimă şi onoruri.

În anul 1743, el scria: „Domnul mi s-a arătat şi mi-a dat puterea de a comunica cu spiritele şi cu îngerii”. Din acel moment, Swedenborg a renunţat la ştiinţe şi s-a consacrat descrierii lumii spirituale, care i se dezvăluia progresiv. A făcut aceasta cu multă precizie, graţie educaţiei sale ştiinţifice.

Jakob Lorber

S-a născut pe 22 iulie 1800, ca fiu al unei familii de ţărani din Kanischa-Jahring lângă Marburg, Stiria de Sud. A învăţat la şcoala din Marburg şi, încă din perioada studiului, s-a dovedit un organist talentat în cadrul bisericii catolice. Şi-a continuat studiile pentru a deveni profesor, la Graz, capitala Stiriei, însă mai târziu a decis să se dedice în totalitate muzicii. Lorber a devenit profesor de muzică şi, prin intermediul unor concerte, şi-a creat în Graz reputaţia de excepţional violonist. La 40 de ani i-a fost oferit postul de capelmaistru la Triest, însă viaţa lui avea să ia un cu totul alt curs. Pe data de 15 martie 1840, după ce şi-a făcut rugăciunea de dimineaţă, a simţit în piept, din inima sa, o voce care îi spunea limpede: „Ia-ţi pana şi scrie!”. Lorber a ascultat această chemare misterioasă, a pus mâna pe pană şi a început să scrie cuvânt cu cuvânt ce i se dicta dinlăuntrul lui. A fost introducerea operei „Casa Domnului” (Istoria străveche a omenirii). Primele fraze erau:

„Aşa vorbeşte acum Domnul Dumnezeu pentru fiecare; şi aceasta este perfect adevărat, exact şi clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină la Mine şi Eu îi voi sădi răspunsul Meu în inima sa. Dar numai cei curaţi şi cu inima plină de smerenie vor auzi vocea Mea….…”

În 1858, Lorber scria unui prieten:
„Referitor la vocea interioară şi la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric Cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep permanent în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos şi pur, care este exprimat în cuvinte. Niciunul dintre cei care sunt în acele clipe lângă mine nu pot totuşi auzi vreo voce. Dar să ştii că, pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos şi mai clar decât orice alt sunet material.”

Citiți și:
Arhanghelii și Îngerii iau formă sau chip de om pentru a comunica mai ușor oamenilor Voia lui Dumnezeu și pentru a-i încuraja mai mult
Un om consacrat întru totul lui Dumnezeu: Padre Pio (I)
Unele revelaţii fundamentale ale îngerilor despre puterea cea tainică a surâsului

 

yogaesoteric
31 octombrie 2007

 

Also available in: English Français