Gardianul… cu poalele în cap

Cine sunt cei care atacă MISA prin intermediul acestui ziar de şantaj

de Mihai Vasilescu

În peisajul mass-media din România Gardianul ocupă un loc aparte. Fiind un ziar mic, care nu vinde mai mult de 5000 de exemplare, se bucură totuşi de finanţări şi tratamente preferenţiale din partea unor firme şi partide politice. Legăturile sale cu masoneria sunt de notorietate – toţi cei care s-au aflat la conducerea lui sunt masoni. Aceasta explică şi înverşunarea prostească cu care Gardianul continuă să atace MISA.

O portavoce a masoneriei

Gardianul a fost înfiinţat în 2002 de Şerban Roibu (fiul senatorului PSD Aristide Roibu, trezorier al PSD, fost preşedinte al Comisiei juridice a Senatului) sub conducerea lui Gabriel G. Stănescu şi Sorin Ovidiu Bălan. Gabriel G. Stănescu este nepotul liderului PNŢ Gabriel Ţepelea şi mason. A fost lansat în presă de prietenul său, Sorin Roşca Stănescu, ajungând chiar să predea cursuri de deontologie la Facultatea de Jurnalism şi Comunicare. Sorin Ovidiu Bălan este cunoscut ca realizator al unor emisiuni TV având ca titlu „Brigada mobilă” sau „Echipa de investigaţii”. În august 2007 a ieşit la iveală faptul că şi el este mason, după ce a apărut la înmormântarea fostului purtător de cuvânt al Marii Loji Naţionale din România, Florian Pittiş.

O altă confirmare a faptului că Gardianul se află sub controlul masoneriei a venit dintr-un material care a circulat pe Internet sub titlul “Armaghedonul masonic 2007”. Nu doar primii conducători ai ziarului, Sorin Ovidiu Bălan şi Gabriel Stănescu, ci şi actualii directori, Alecu Racoviceanu şi Lidia Popeangă fac parte din masonerie. Chiar şi fără această confirmare, faptul că acest ziar este o portavoce a masoneriei era evident, Gardianul fiind printre puţinele publicaţii în care apar sistematic comunicate şi mesaje de propagandă masonice.

După cum bate… Vântu

În spatele acestui ziar se află şi o complicată încrengătură de interese care duc la un singur nume: Sorin Ovidiu Vântu, orchestratorul mega-fraudei FNI şi deţinătorul unui adevărat imperiu media. Din acesta mai fac parte alături de Gardianul două posturi de televiziune: Realitatea TV şi Money Channel, unul de radio: Guerilla, ziarele: Cotidianul şi Ziua şi revistele Academia Caţavencu, 24 Fun, Tabu, Psihologia Azi,etc.

Firma care editează Gardianul, Best Media Press este deţinută în proporţie de 90% de un off-shore situat într-un „paradis fiscal”. Crown Gate Alliance Inc din Insulele Virgine mai deţine şi 60% din „Agenţia de ştiri, informaţii şi comentarii Rusia la zi” înregistrată pe numele soţiei lui Sorin Roşca Stănescu de la Ziua şi angajată în Petromservice pe o poziţie de conducere. Conform datelor de la Registrul comerţului, Crown Gate Alliance Inc. este reprezentată în România de Ghenadie Nipomici, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu. La începutul lui 2006, Maricel Păcuraru, un controversat om de afaceri din Galaţi – şi el apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu – a cumpărat Crown Gate Alliance Inc, pentru ca apoi să o vândă puţin mai târziu firmei Petrom Service, care este controlată de acelaşi Sorin Ovidiu Vântu. Din aceste speculaţii acestuia din urmă i-au intrat în buzunar nu mai puţin de 2,2 milioane de euro.

Tiraje mult umflate, vânzări reale de opt ori mai mici  

Gardianul este un ziar din „zona gri” a presei scrise româneşti. Tirajul său mic a făcut ca multă vreme să nici nu fie luat în consideraţie de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). De-abia începând cu 2006, BRAT publică date privind Gardianul. Conform site-ului BRAT, Gardianul nu tipăreşte mai mult de 10 000 de exemplare pe zi, din care vinde de-abia jumătate, iar vânzările sunt în scădere. Cu toate acestea cei de la Gardianul declară pentru „Ghidul mass-media româneşti din 2007” editat de Clubul Român de Presă şi Fundaţia E.L.I.T.A că are un gomflat tiraj de… 40 000 de exemplare. În cazul Gardianul, aceste cifre nu sunt însoţite însă şi de necesara precizare „tiraj certificat BRAT”, aşa cum găsim scris în respectiva broşură în dreptul ziarelor serioase.

Cu un asemenea tiraj nu este de mirare că Gardianul se confruntă cu mari probleme financiare. Atât de mari încât din 2006 se află în dificultatea de a plăti salariile şi este executat silit pentru datorii faţă de bugetul de stat în valoare de aproape 1,7 miliarde de lei vechi, conform datelor oficiale. Acest fapt este confirmat şi de Sorin Ovidiu Vântu care declara pentru Evenimentul Zilei în octombrie 2006: „Câţiva ziarişti m-au sunat, mi-au spus că există probleme economice.”

Fonduri grase de la PSD

Gardianul a cunoscut însă şi vremuri mai bune, în care nefiind capabil să trăiască de pe urma tirajului, primea în schimb grase finanţări din partea unor partide politice. O astfel de perioadă a fost în timpul alegerilor din 2004. Rapoartele de monitorizare din acea perioadă realizate de Alfacont şi  Media Watch au arătat că în 2004, PSD s-a aflat pe primul loc ca număr de reclame apărute în presa scrisă, fiind urmat de-abia pe locul trei de o companie comercială, o bancă. Între partide, PSD a fost fruntaş şi în ceea ce priveşte bugetele alocate pentru acţiuni de publicitate. În 2004 a cheltuit nu mai puţin de 300 milioane de euro, fiind devansat în această privinţă doar de Orange, companie comercială recunoscută pentru agresivitatea şi asiduitatea reclamelor.  

Din aceste bugete generoase s-au înfruptat multe ziare şi televiziuni, nu toate însă de anvergură, cu tiraje şi audienţe mari.  Cel mai curios caz este de departe cel al ziarului Gardianul, care a primit în acea perioadă sume mult mai mari decât ziare de mare tiraj precum Libertatea, Adevărul şi Evenimentul Zilei. De altfel, pe site-ul lui Adrian Năstase, Gardianul figura în 2004 în topul publicaţiilor care au publicat materiale elogioase la adresa acestuia.

Un alt finanţator al Gardianului a fost şi PNŢCD care a alocat din bugetul său total de 240.000 de euro pe toată presa scrisă, 154.000 de euro (deci mai mult de jumătate) unui ziar nesemnificativ cum este Gardianul. De ce? În acest caz, răspunsul stă în faptul că Gabriel Stănescu, directorul de la acea vreme al Gardianului, este nepotul vicepreşedintelui PNŢCD.

Un ziar masonic finanţat din bani publici

Epoca de aur a alegerilor, în timpul căreia „fraţii” din PSD şi PNŢCD au putut să îşi reverse cu dărnicie fondurile „fraţilor” de la Gardianul, fără a fi totuşi nevoiţi să dea prea multe explicaţii, a luat însă sfârşit. Pentru a ieşi din impasul financiar în care se afla, Gardianul a apelat la un vechi truc: contractele de publicitate. Pentru o lungă perioadă de timp, singurele reclame care au apărut în Gardianul au fost cele la Omniasig. Aceste reclame fac obiectul unui contract foarte interesant.

În iunie 2006, Poşta Română încheie cu Omniasig două contracte: primul privind asigurări de viaţă pentru angajaţi şi al doilea privind asigurarea bunurilor Poştei în timpul transportului. Amândouă la fel de inutile, de vreme ce angajaţii erau deja asiguraţi printr-un alt contract încheiat cu o altă companie de asigurări, iar serviciile de transport ale Poştei erau externalizate, asigurarea bunurilor fiind responsabilitatea companiei în cauză. Aceste două contracte au fost încheiate însă datorită unor strânse relaţii între conducerea Poştei Române şi conducerea Omniasig.

Imediat după ce Omniasig a încasat contravaloarea poliţelor respective a încheiat cu Best Media Press, compania ce editează Gardianul, un contract de publicitate având o valoare exorbitantă. Cei aproximativ 500.000 de euro au fost plătiţi integral şi în avans, contrar prevederilor contractuale în care se stipula că plata se va face eşalonat, doar după prezentarea unui exemplar din ediţia în care a apărut fiecare reclamă.  

Valoarea acestui singur contract depăşeşte cu mult suma totală cheltuită pe un an întreg de Omniasig pentru publicitate, respectiv 300.000 de euro în 2005. Iar în 2006, până la data încheierii contractului cu Gardianul, Omniasig cheltuise pentru publicitate în toată presa 75.000 de euro. Ce poate face o companie comercială să plătească o sumă atât de mare pentru reclame într-un ziar atât de mic? Unii au vorbit de şantaj, sub ameninţarea cu linşajul mediatic în cazul refuzului de a-şi face reclamă în ziar, metodă pe care Gardianul a mai folosit-o şi în alte cazuri.   

La fel de bizar este şi contractul dintre Gardianul şi o firmă de publicitate din Suceava, S.C. Herris SRL. Conform acestuia, Gardianul trebuia să publice 28 de machete publicitare. Ca şi în primul caz, contractul prevedea că plata se va face după apariţia acestora, pe baza exemplarului din ziar care să ateste publicarea în condiţiile prevăzute. Cu toate acestea plata s-a făcut în avans, iar reclamele în cauză nu au apărut nici până astăzi în Gardianul.    

Masonul Gabriel G. Stănescu numit consul la Marsilia

În 2006 masonul Gabriel Stănescu, fondator şi director al ziarului Gardianul, este demis subit din funcţie. De atunci nu se mai aude nimic despre el până pe 15 ianuarie 2007 când purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe anunţă că Gabriel Stănescu este numit consul la Marsilia. Această filieră este deseori utilizată pentru a-i trece pe linia moartă, pentru o perioadă de timp, pe „fraţii” care s-au compromis în interesul lojilor masonice. Cazul altui mason, Gelu Voican Voiculescu, numit ambasador în Maroc, după ce a jucat un rol cheie în timpul evenimentelor din 1989, este cel mai bine cunoscut.

Nnumirea lui Gabriel Stănescu a fost făcută în condiţii dubioase. Aşa cum era de aşteptat şi cum se petrece cu toţi cei susţinuţi de lojile masonice, nu s-a ţinut cont deloc de procedura obişnuită. Nu a avut loc nici un examen, nu au existat concurenţi, deşi candidatul nu întrunea condiţiile cerute, neavând nici pregătirea, nici experienţa diplomatică cerută. S-a invocat faptul că postul era liber şi nu s-a găsit nici o altă persoană potrivită şi dispusă să îl ocupe. Aşa că Gabriel Stănescu a fost cadorisit cu un loc călduţ pe Coasta de Azur pentru următorii patru ani.

Dacă nu ar fi atât de sfidătoare, declaraţia sa cu privire la aceste aspecte ar fi chiar hilară: „Nu mai îmi aduc aminte cu exactitate când am fost numit şi nici cine mi-a făcut propunerea. Nu ştiu să vă spun nici cine a semnat numirea. Nu am dat concurs pentru că am aici o misiune pe perioadă determinată, iar concursurile pe posturi se dau doar în cazul angajaţilor permanenţi ai Ministerului Afacerilor Externe”.

În ultima vreme se poate constata că pe ansamblu, Gardianul publică din ce în ce mai mult articole de umplutură, lipsite de consistenţă şi doar pe subiecte de scandal. Trăgând linie, observăm că până la urmă Gardianul este şi rămâne un ziar de mâna  a doua. Incapabil să îşi acopere cheltuielile din cauza tirajului mic, este nevoit să supravieţuiască şantajând pe ici pe colo sub ameninţarea unor linşaje mediatice sau ciugulind ce pică din banii publici. Fără îndoială va rămâne în istorie doar prin faptul că a scris despre un subiect intens mediatizat – MISA, exact aşa cum un obscur ziarist de la Atac a devenit cunoscut doar pentru că preşedintele ţării i s-a adresat la un moment dat cu un anumit apelativ.

Citiţi şi:

O nouă performanţă în Gardianul. 132 de greşeli în numai… 80 de rânduri!!!
Încă unul din atacatorii înverşunaţi ai MISA se dovedeşte a fi mason
Cine ne dezinformează şi în interesul cui?

yogaesoteric
4 ianuarie 2008