Primii ani ai masoneriei române de după 1989

 
de Mihaela Gheorghiu

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, lojile masonice au apărut în România ca ciupercile după ploaie. A fost o adevărată „goană după aur”, demnă de Vestul sălbatic, între obedienţele americane, italiene şi franceze. Miza era foarte mare. Cel care îşi înfingea primul steagul pe noul teritoriu devenea stăpân absolut şi stabilea regulile jocului. În cele din urmă, bătălia pentru România a fost câştigată de lojile Mafiei italiene care erau susţinute de masoneria „neagră” americană. Adrian Năstase a jucat un rol important în acest demers. 

Bătălia pentru masonizarea României

Până în 1989, România s-a aflat sub influenţa masoneriei „roşii”, comuniste. În această perioadă, masoneria tradiţională sau „albastră” a funcţionat în exil, sub protecţia Marii Loji Naţionale a Franţei (MLNF). Consiliul de grad 33 al Ordinului Masonic Român condus de Marcel Shapira a activat până în 1989 sub numele de „Grupul de la Paris”. În tabloul masonic al Europei de Est, România reprezintă o excepţie: este singura ţară căreia i s-a permis în perioada comunistă să îşi păstreze activ grupul de masoni de grad 33. 

Imediat după 1989, începe o adevărată bătălie pentru masonizarea României. Primii care se lansează în luptă sunt italienii, având în spate însă lojile americane. Cotidianul italian L’Unita publica în 1992 un articol pe acest subiect, sub titlul „Strategii oculte de dirijare a dezvoltării fostelor ţări comuniste”: „A început o competiţie pentru cucerirea Estului în care, cel puţin pentru moment, se conturează, ca principală protagonistă, aşa-numita masonerie neagră (Ritul Scoţian Antic şi Acceptat), de tradiţie filoamericană şi legată de unele sectoare ale CIA. Reprezentanţii italieni ai masoneriei „negre” americane au avut întâlniri în ţările din Estul Europei printre care şi România.”

Astfel că în aprilie 1990 Marele Orient al Italiei, cu acceptul Lojei Mamă a Lumii (Marea Lojă Unită a Angliei) şi cu sprijinul lojilor americane, înfiinţează la Bucureşti Loja Concordia. Îi urmează în 1992 încă două: Loja Delta Dunării şi Loja Nicolae Bălcescu, ce vor fi conduse de Nicu Filip. Acestea trei sunt lojile care la 24 ianuarie 1993 vor alcătui Marea Lojă Naţională din România.

Pe de altă parte, grupul lui Marcel Shapira înfiinţează la Paris, în octombrie 1990, o Mare Lojă Naţională Română, compusă din trei loji care până atunci funcţionaseră sub obedienţa MLNF: „Steaua Dunării”, „România Unită” şi „Solidaritatea”. Mare Maestru este ales Alexandru Paleologu, ambasadorul României în Franţa.

Din „pluralitatea” masonică câştigă doar cei ce manevrează firele

Aşadar, în România există încă din 1990 două linii masonice paralele: una franceză, reprezentată de Ordinul Masonic Român şi Marea Lojă Naţională Română şi cealaltă americano-italiană, reprezentată de Marea Lojă Naţională din România. 

Astfel de structuri bicefale sunt ceva obişnuit pentru mentalitatea masonică. Maeştrii francmasoni sunt de altfel experţi în a construi dualitate, un alt element care dezvăluie caracterul satanic al acestei secte malefice. Practic acest principiu este aplicat de masoni întregii societăţi, unde aproape în orice domeniu aceştia fac să apară de fiecare dată câte două grupuri care îşi dispută între ele supremaţia. În politică, partidele intitulate de stânga şi de dreapta se bat cu aceleaşi mijloace pentru a prelua puterea. În sport, suporterii unor echipe de fotbal cum ar fi de exemplu Steaua şi Dinamo recurg la violenţe inimaginabile unii împotriva altora, în timp ce sume uriaşe de bani sunt rulate de patronii echipelor. Nici mediul de afaceri nu face o excepţie. Cel mai elocvent exemplu este al firmelor Coca Cola şi Pepsi Cola, care vând un produs identic şi la fel de nociv pentru sănătate, părând că se află în concurenţă. În realitate, din această bătălie au de pierdut doar cei care se identifică în mod prostesc cu una sau alta dintre tabere. Ei ajung să fie atât de prinşi în aparenta controversă, încât uită că „adversarul” se află de fapt în spatele scenei şi manevrează ambele tabere în propriul lui interes.

„Dezbină şi stăpâneşte” este un vechi principiu pe care maeştrii francmasoni îl cunosc şi îl aplică, chiar şi în ceea ce priveşte masoneria. Aşa-zisul conflict dintre masoneria britanică şi cea de pe continent (în principal franceză) este doar o punere în aplicare a acestui principiu. Aceeaşi structură este apoi replicată în cadrul masoneriilor naţionale. În Franţa MLNF are ca şi „concurent” Marele Orient al Franţei. În SUA există două mari jurisdicţii: una condusă din Washington şi alta condusă din Boston. Şi vedem că nici România nu face excepţie. 

Cioc! Cioc! … Ocupat!

În 1990 masonul Gavril I. Chiuzbaian tipăreşte prima broşură de propagandă masonică de după revoluţie cu titlul „Masoneria. Legendă şi adevăr”. În paranteză fie spus, Gavril I. Chiuzbaian a ocupat în perioada 1994-1996 un post cheie, cel de ministru al justiţiei şi în prezent este preşedintele Uniunii Juriştilor din România. În această lucrare este publicat un amplu interviu cu Marcel Shapira. Întrebat despre Marea Lojă Naţională Română, proaspăt constituită la Paris, acesta răspunde:

„Marcel Shapira: În luna octombrie 1990 s-a desfăşurat la Paris adunarea generală comună a membrilor lojilor de grade superioare dependente de Supremul Consiliu al Ordinului Masonic Român care a decis să reconstituie Marea Lojă Naţională Română. Atât Supremul Consiliu, cât şi Marea Lojă Naţională Română au decis în comun continuarea activităţii lor în străinătate, întrucât situaţia din România nu este deocamdată prielnică pentru redeschiderea lojilor din ţară.

Gavril Chiuzbaian: Cine are dreptul să hotărască momentul redeschiderii lojilor masonice din ţară?

 

Marcel Shapira: Consiliul Suprem. Noi românii, avem un Consiliu Suprem care este singurul autorizat să reorganizeze masoneria. Nu avem de cerut permisiunea nimănui.

Gavril Chiuzbaian: Nu credeţi că prin prezenţa dumneavoastră în ţară aţi  putea contribui în mai mare măsură la accelerarea procesului de edificare a statului de drept decât de la Paris?

Marcel Shapira: Mi-aţi pus o întrebare corectă şi foarte inteligentă, cu o bătaie mai lungă. Vă pot spune că situaţia politică de azi din România ne-ar expune la mari pericole. Mai întâi există riscul de a fi manipulaţi. Există apoi riscul ca din dorinţa noastră de a servi ţara pe lângă cancelariile străine să recomandăm oameni care mâine pot fi condamnaţi sub o anumită formă politică. Şi atunci noi ca putere care recomandă am fi expuşi unui vot de blam.”

Ultima parte a dialogului este extrem de semnificativă, în contextul în care masonii afirmă, de câte ori au ocazia, că ei nu se amestecă în politică. Marcel Shapira pare să se simtă cu musca pe căciulă, ştiind că oamenii condamnabili, cu care se fereşte într-un mod atât de prudent să fie asociat, sunt de fapt instrumentele masoneriei.
 
„Gavril Chiuzbaian: V-aţi referit la falşii masoni. Cine sunt aceştia?

Marcel Shapira: Avem informaţii despre existenţa în California şi în Italia a unor grupuleţe de asemenea falşi masoni care expun ţara şi o compromit. Nici o putere masonică adevărată din lume nu va recunoaşte asemenea pseudo-loji alcătuite după criterii fanteziste  şi fără să se bucure de protecţie ori de recunoaşterea internaţională. Cel mai important lucru este legitimitatea.  Şi vă pot spune că Supremul Consiliu Român care există şi este recunoscut, figurează între cele 42 de Supreme Consilii având recunoaştere internaţională. În limbajul nostru înseamnă teritoriu „ocupat”. Deci nici o putere masonică străină nu poate interveni pe un teritoriu care este ocupat de o autoritate naţională”.

Şi totuşi, în ciuda siguranţei afişate de Marcel Shapira, puterile masonice străine au intervenit. Acest principiu al legitimităţii masonice, acest joc pueril de-a cine este puterea masonică „adevărată” sau cu alte cuvinte aptă să facă regulile jocului este doar o armă prin care maeştrii francmasoni conduc lumea prin intermediul lojilor ce le sunt subordonate. Atâta timp cât acestea dansează cum li se cântă, se bucură de „recunoaştere” şi privilegii masonice. Altfel, sunt înlocuiţi cât ai clipi de liniile secundare, taxate până atunci drept iregulare şi nelegitime.

Oricât de ocupat era teritoriul României în viziunea lui Marcel Shapira, fraţii mai mari aparţinând „masoneriei negre” aveau alte planuri. Astfel că la scurtă vreme după afirmaţiile categorice pe care le-am prezentat mai sus, Marcel Shapira primeşte noi ordine, la care trebuie să se conformeze în virtutea jurămintelor prestate faţă de stăpânii săi. În cadrul Conferinţei Internaţionale a Marilor Comandori ai Supremelor Consilii de Rit Scoţian Antic şi Acceptat din Europa, SUA, Canada, Australia, care a avut loc între 16 şi 21 mai la Istanbul în Turcia, Marcel Shapira se întâlneşte în cadru privat cu C. Fred  Kleinknecht, Marele Comandor al Jurisdicţiei de Sud din SUA. Acesta îl anunţă că de acum încolo teritoriul României va fi ocupat de altcineva. Pe 24 ianuarie 1993, Kleinknecht prezidează ritualul de constituire a Marii Loji Naţionale din România, alcătuită de italieni cu oblăduirea SUA, adică exact de cei pe care Marcel Shapira îi cataloga drept „falşi masoni” „care expun ţara şi o compromit”.

Decizia ca România să intre în NATO s-a luat din 1993 în cadru masonic

Modul în care a avut loc lansarea oficială a Marii Loji Naţionale din România, pe 24 ianuarie 1993, este şi el plin de semnificaţii. Ceremonia masonică a fost prezidată de Fred  Kleinknecht, alături de care au fost prezenţi Arnold Hermann, adjunctul său şi Giuliano di Bernardo, Marele Maestru al Marelui Orient al Italiei. Alături de ei au fost prezenţi mulţi masoni străini şi oficialităţi din Occident: Douglas Lemons, Mare Maestru de Onoare al Californiei, Alfredo Diomede, Mare Secretar al Marelui Orient al Italiei, Elvio Schubba, ex-Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al Italiei şi Costel Iancu, reprezentantul pentru România al Marelui Orient al Italiei.

Alegerea locaţiei, Cercul Militar Naţional, era de fapt un mesaj, întrucât cu această ocazie s-a decis intrarea României în NATO. Aceasta reprezenta o etapă dintr-un plan mai amplu, stabilit la Reuniunea Consiliului Ministerial din decembrie 1992. În acest cadru s-a decis ca NATO să fie redefinit ca „un instrument pentru schimbarea Europei în ansamblu.” Includerea României în Alianţa Nord Atlantică era astfel o prioritate mai mare pentru lojile americane, decât era pentru români. 

Tot ceea ce a urmat până în 2003, momentul oficial al intrării României în NATO, a reprezentat efortul masonilor români de a executa ordinul primit în 1993. Campaniile de presă cu privire la acest subiect, manifestarea repetată a temerii că România ar putea să nu fie acceptată ca membru NATO, în condiţiile în care acesta era un lucru decis încă din 1993, au fost o simplă mascaradă. Au fost doar metode de a-i obişnui pe românii de rând cu această idee şi chiar de a-i determina să îşi dorească intrarea în NATO.

Ulterior, implicarea masoneriei în acest proces a fost din ce în ce mai mult ocultată. În 1993 se făceau referiri explicite în presă: „Senatorul mare maestru Nicolae Alexandru va cere sprijinul masonilor din Congresul SUA pentru integrarea României în NATO”. În 1997 încă găseai în ziare afirmaţii de genul: „Masonii români spun ca au intrat în lojile masonice ale bazelor NATO, încă din 1993!” În 2003 însă mass media nu mai scotea un cuvânt despre interesele masonice din culise. 
 
Afaceri cu droguri şi arme împreună cu Mafia italiană

Deşi lansarea Marii Loji Naţionale din România a fost făcută pe 24 ianuarie 1993 cu multă pompă, într-o instituţie publică, intrarea ei în legalitate, prin înregistrarea la o Judecătorie a fost realizată doar în luna septembrie.  Dosarul depus la Judecătoria sectorului 3 pe 17 septembrie 1993 cu numărul  57/PJ/1993 conţine şi un aviz favorabil dat de… Ministerul de Externe, condus la acea vreme de Teodor Meleşcanu.

La 19 octombrie 1993 plenul Consiliului de Grad 33 de la Washington prezidat de Kleinknecht, şi nu Ordinul Masonic Român cum susţinea Shapira, stabileşte componenţa Consiliului de Grad 33 al României. Acesta îl are în frunte pe Costel Iancu.

Până în 1989, Costel Iancu a trăit în Italia şi părea un obscur violinist, care totodată era mason într-o lojă dintr-un orăşel italian. În 1990, acesta iese brusc la rampă şi este propulsat în cercul unor personaje situate în vârful masoneriei italiene şi al politicii româneşti. Datorită relaţiilor cu Marele Suveran al lojilor masonice italiene, Elvio Schubba, Costel Iancu aranjează o întâlnire între masonii italieni şi ministrul român de externe, care la acea vreme era nimeni altul decât Adrian Năstase. Pe 12 septembrie 1990, delegaţia masonilor italieni este primită în audienţă de Adrian Năstase. La această întâlnire participă masonul Petre Roman, pe atunci prim-ministru şi generalul mason Atanasie Stănculescu, pe atunci ministru al apărării. În noiembrie 1990, are loc vizita oficială în Italia a ministrului de externe, Adrian Năstase, prilej cu care demnitarul român îi înmânează Marelui Maestru al Marelui Orient al Italiei, Giuliano di Bernardo, invitaţia de a vizita România, lucru ce se petrece în decembrie 1990. Din acest moment Costel Iancu devine omul de legătură al masonului Adrian Năstase cu di Bernardo, Marele Maestru al Marelui Orient al Italiei.

Costel Iancu are şi strânse legături cu o grupare mafiotă italiană, Grupul Pinto, cercetată de Parchetul din Roma pentru spălare de bani, afaceri imobiliare ilicite, trafic de droguri şi de arme. În timpul anchetei iese la iveală faptul că membrii acestui clan mafiot aveau, prin intermediul lui Costel Iancu, el însuşi admnistrator în cadrul unor firme ale Grupului, strânse relaţii cu personaje române situate la vârf: Ion Iliescu, pe atunci preşedinte, Petre Roman, prim-ministru, Adrian Năstase, ministru de externe, Atanasie Stănculescu, ministrul apărării, Mugur Isărescu – guvernatorul Băncii Naţionale. În timpul interogatoriilor, mafioţii italieni vorbesc despre acţiunile de spălare de bani, cu ajutorul lojilor masonice româneşti. Se urmăreau în special investiţiile în domeniul energetic, cum ar fi regiile autonome Renel şi Rompetrol.

Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România este ales în 1993 Nicu Filip. El va fi înlocuit în această funcţie în mai 1995 de Adrian Dohotaru, fost secretar de stat în Ministerul de Externe pe vremea lui Adrian Năstase. Adrian Dohotaru moare în condiţii misterioase la numai câteva săptămâni după numirea sa şi locul său este luat de pictorul Sever Frenţiu.

Ce s-a petrecut însă cu Ordinul Masonic Român de la Paris? Ei aveau deja un consiliu de grad 33 şi pretindeau, prin vocea lui Marcel Shapira, că nimeni în afara lor nu are voie să „ocupe” teritoriul României. După întâlnirea cu Kleinknecht, povesteşte Dan Amedeo Lăzărescu într-un interviu: „Marcel Shapira mi-a cerut să preiau demnitatea lui masonică. La Conventul Masonic de la Constantinopol, din 1990, fusese pus în situaţia de a reveni în România, în calitatea pe care o avea sau de a transfera drepturile lui altuia, pentru că nu mai putea să existe Ordin Masonic Român în exil. Am acceptat. La sfârşitul anului 1991, Shapira a venit la Bucureşti, m-a înaintat la grad 33 şi mi-a transferat demnitatea de Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Rit Scoţian Antic şi Acceptat al României.  Fratele Vladimir Boantă era locţiitor.” Astfel că această a doua aripă masonică română ajunge să fie condusă de un informator dovedit al Securităţii, Dan Amedeo Lăzărescu, tatăl vitreg al actualului premier al României, Călin Popescu Tăriceanu şi senator în Parlamentul României între anii 1990-1992 şi 1996-2000.

Şi ca să dovedească faptul că nu sunt decât exponenţii aceleiaşi puteri oculte,  cel două linii masonice aparent adverse se unesc în 1997 şi astfel ia naştere MLNR, Marea Lojă Naţională din România. Însă credincioşi principiului masonic al structurilor bicefale, imediat după aceea apare un alt scandal generat de separarea din MLNR a 13 loji care vor forma ceea ce s-a numit „Districtul Transilvania”. Despre acest subiect vom vorbi însă într-un articol viitor.
 

Bibliografie:

1. Armaghedonul masonic, 2007
2. Dorin Băleanu, Radu Comănescu: Iluştrii francmasoni ai României, editura Europa Unită, 2003. 
3. Valentin Manoliu: Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale, Editura Sapienţia, 2006
4. Ralph Epperson, Masonry: Conspiracy Against Christianity – Evidence That the Masonic Lodge Has a Secret Agenda, ed. Publius Press
5. John Ankerberg, John Weldon, The Facts on the Masonic Lodge, ed. Harvest House Publishers (January 1, 2003)

Vă recomandăm să citiţi şi:

Răzbunarea francmasoneriei

Francmasoneria sfidează România

Cu ocazia referendumului din 19 mai 2007 află şi românii ce afaceri învârt oligarhii pe care i-a deranjat politica preşedintelui Tot acum au ieşit la iveală iţele complotului masonic

yogaesoteric
februarie 2008