Interviu cu Sorin Lavric (AUR): „Noi suntem în mod fățiș naționaliști. Politica Bruxelles-ului este una neomarxistă, de distrugere a identităților naționale și a rasei albe” (I)

„Românii au fost îndopați cu minciuni și nu mai au o busolă, dar se vor trezi”

Sorin Lavric

Scriitorul și doctorul în filosofie Sorin Lavric, născut la Turnu-Severin, se trage din familia unui preot basarabean din Florești, care a fugit de prigoana sovietică în România. În 1993, el a absolvit Facultatea de Medicină, însă a renunțat la această meserie după numai un an de muncă. A făcut apoi filosofie și a fost redactor la Editura „Humanitas”, profesor la mai multe instituții de învățământ superior de peste Prut, redactor la România Literară și director de programe la Uniunea Scriitorilor din România. După ce s-a implicat în politică împreună cu partidul AUR și a devenit senator, a fost demis din toate funcțiile pe care le deținea, fiind acuzat de legionarism, misoginism și discriminare pe criterii etnice. Această bruscă schimbare de macaz a colegilor săi l-a uluit la acea vreme, însă astăzi își amintește despre cele petrecute cu amuzament. În cadrul unui interviu pentru TIMPUL, Sorin Lavric a explicat din ce motive s-a lansat în politică și de ce nu va mai renunța la ea, chiar dacă toată viața politicienii i-au trezit un mare dezgust.

– Dle Sorin Lavric, după ce ați devenit deputat în Parlamentul României, ați declarat: „Mi-e atât de scârbă de politică, încât n-am putut să nu intru în ea”. De unde s-a născut această scârbă și de ce totuși ați intrat în politică?

– La fel ca orice român, aveam o părere execrabilă despre politicieni și-i priveam cu repulsie, cu aversiune. Din 1990 până anul trecut, când mă uitam la televizor, aveam senzația că văd niște rechini, niște monștri duplicitari, ascunzându-și gândurile în spatele unor cuvinte mai mult sau mai puțin cizelate, care aproape tot timpul jucau rolul unor trădători de țară și de neam. Și nicio secundă până atunci nu m-am gândit că voi intra în politică. Dacă mă întrebați acum ce înseamnă să faci politică, sincer, nu știu ce să vă răspund.

Am intrat în politică din disperare și, într-un fel, încurajat de către Claudiu Târziu, pe care-l cunoșteam de 20 de ani și în care aveam mare încredere. El mi-a spus: „Sorin, avem o vârstă, nu mai suntem tineri. E bine să avem parte și de această experiență în viață. Pentru că unui bărbat, care are o părere bună despre el, i se cuvine și asta, pe lângă experiența culturală, bahică și erotică”. Politicul este un element de predilecție al spiritului masculin, este o cafteală între bărbați, chiar dacă sună aproape incorect politic să spui așa. Când m-a ispitit Claudiu, nu-l cunoșteam pe George Simion. El candidase la europarlamentare și era cunoscut pentru activitatea lui misionară în Basarabia. George este un patriot pe față. Din 2012 militează pentru Unirea cu Basarabia, iar lozinca „Basarabia este România”, care a împânzit toată țara, este a lui. Ne-am întâlnit după aceea în trei și am căutat să anticipăm ce va urma și unde vom putea fi atacați. Știam de atunci că vom fi învinuiți că suntem ba ruși, ba oameni ai serviciilor, ba neolegionari. Pentru că eu și Claudiu am cunoscut zeci de deținuți politici și mulți dintre ei fuseseră legionari. Niciodată n-o să mă auziți pe mine sau pe Claudiu vorbind urât despre ei, pentru că nu suntem niște lichele și nu vreau să mint. Le respect memoria, pentru că erau oameni deosebiți și au avut o înrâurire benefică asupra mea. Așa am început politica. Mă întrebați de ce am făcut-o, dacă-mi era atât de scârbă de ea. Este un paradox conținând un dram de adevăr. Sunt momente când apar niște oameni fără experiență politică, care simt că nu mai pot trăi în țara asta, dacă nu intră să asaneze mlaștina aceea de șerpi și de broaște.

„Scârba și disperarea care mă încercau pe mine erau simțite de o sută de mii de români”

– De ce aţi deschis anume poarta AUR-ului, pentru a intra în „iadul politic”?

– Noi suntem în mod fățiș conservatori, creștini și NA-ȚI-O-NA-LIȘTI. Când spun „naționalist”, nu rostesc un termen peiorativ. Pentru mine nu e nicio deosebire între naționalism și patriotism, cum fac ei acum, încercând să acopere naționalismul cu o conotație nefastă, pentru ca, prin recul, să terfelească și noțiunea de nație. Ei vor să ne spună că națiunea este un episod retrograd, revolut și tribal din istoria omenirii, la care trebuie să renunțăm, pentru a ajunge în paradisul suprastatului federal cu o singură capitală, cu un singur parlament și un singur președinte. Să devenim un conglomerat, care va fi imaginea în oglindă a SUA. Asta vor ei să facă.

– România nu a avut niciun politician bun de la 1990 încoace?

– Îmi vine să zic Emil Constantinescu, dar din cauza lui am cedat Cernăuțiul Ucrainei… Am avut patrioți, dar erau fără măsură, cum a fost Vadim Tudor. Altminteri, când ajungi în sferele înalte, compromisul este inevitabil. Puterea te fură și atunci prețul pe care-l plătești este înăbușirea conștiinței. Din dorința de a parveni, mulți și-au anulat conștiința și sentimentul patriotic, pe care orice om îl are față de nația lui.

– Sunteți sigur că puterea nu-i va fura și pe unii deputați AUR?

– Nu pot să exclud, dar nu cred că se va petrece cu mine, cu Claudiu Târziu, cu George Simion, cu Vlad Bilețchi, cu Dan Tănasă, cu Rodica Boancă… Ei sunt români autentici.

– Cărui fapt se datorează scorul surprinzător, de 11 la sută din voturi, obținut de AUR la parlamentarele din România?

– Noi am apărut ca o generație spontană. Am fost atât de boicotați mediatic, încât mai mult de jumătate dintre români cred că nu auziseră de AUR în ziua alegerilor. Cum ne-am ivit așa, din abis? Mai întâi pentru că starea de spirit a românilor era atât de efervescentă sub unghiul nemulțumirii, încât era necesar să culmineze într-o expresie. Și expresia aceasta a fost AUR-ul, pentru că noi înșine eram nemulțumiți. Scârba și disperarea care mă încercau pe mine erau simțite de o sută de mii de români, numai că ei nu-și găsiseră partidul. A fost și campania noastră electorală, făcută pe internet și pe teren, din oraș în oraș, din sat în sat, ceea ce se va petrece și în Basarabia. Doar că aici va lipsi George Simion, pentru că le este frică autorităților de la Chișinău de harisma lui.

– Adică, Simion a fost declarat persona non-grata în R. Moldova din cauza harismei sale?

– Bineînțeles, pentru că e un om cu fascinație asupra basarabenilor. Și nu e de azi, de ieri, ci din 2012. El transmite ceva în mod autentic, nici nu e nevoie să vorbească. Când apare într-un loc, românii se strâng în jurul lui. Păi cum să-l lași în Basarabia, vă dați seama?

„Nu vin aici ca să vă exploatez în locul lui Dodon și al lui Voronin”

– Ce șanse credeți că are AUR în R. Moldova, unde electoratul este în mare parte prorus și unde, cel puțin la aceste alegeri, adevărata luptă se va duce între PSRM și PAS?

– Fiind un partid naționalist, noi vrem ca Basarabia să redevină ceea ce a fost în perioada interbelică, iar basarabenii să recapete ceea ce li s-a luat fără să fie întrebați, și anume cetățenia română. În plus, eu am motive subiective, căci bunicul meu pe linie paternă a fost popă în Basarabia. Tatăl meu s-a născut aici și, la numai cinci ani, a trebuit să plece cu popa în România, pentru că veniseră rușii în 1940 și îi omorau. Așa că eu pe jumătate sunt basarabean și nu vin aici din capriciu și ifose electorale, ca să vă exploatez în locul lui Dodon și al lui Voronin. Ce șanse avem? Nici la București nimeni nu dădea doi bani pe noi. Eu am toată încrederea, pentru că nu poți intra într-o campanie electorală, dacă ești măcinat de șovăieli și ezitări. Este necesar să crezi în steaua ta. Dacă băgăm trei deputați, cred că va fi extraordinar. Dar eu cred că băgăm cinci. Haideți să ne întâlnim după alegeri la o bere și să vedem.

– Veți face Unirea cu cinci deputați?

– Puterea unui om în opoziție este să protesteze, să facă declarații politice și tot timpul să critice guvernarea. Va fi primul pas către Unire. Gândiți-vă, dacă noi și aici intrăm, păi, simbolic, rezonanța AUR-ului va fi extraordinară. Și atunci, prin ricoșeu, vom crește și în România. În sfârșit, ei își vor da seama că nu suntem un partid de diletanți și de veleitari, luați cu strânsura așa, ca peștele cu plevușca. Apoi, în 2024, vom intra la guvernare în București. Acolo unde există voință, există și putință. Odată, cele două parlamente se vor întâlni, se va face o sesiune solemnă și vor vota Unirea Basarabiei cu România.

– Sunteți prea critic față de guvernările de la București. De bine, de rău, România a aderat la UE.

– Noi toți am vrut să intrăm în UE, pentru că acolo e locul nostru. Noi nu suntem antieuropeni, suntem pentru o uniune europeană a națiunilor creștine, în care toți partenerii au drepturi egale și își păstrează identitatea. Numai că politica Bruxelles-ului este una neomarxistă, de distrugere a identităților naționale și a rasei albe. Se petrece o răsturnare a canonului valoric: se distrug statui, se scot din biblioteci cărți de autori clasici doar pentru că au fost albi, creștini și eventual stăpâni de sclavi. Se va răsturna totul! Se va ajunge la un haos, când, printr-o contraselecție, în locul unor valori verificate de istorie, se vor pune niște pseudovalori.

– Cum e posibilă resetarea UE către valorile creștine într-o lume în care domină globalismul?

– Păi, asta e drama.

– Conștientizați că e o utopie să luptați contra noii ordini mondiale?

– Așa este, ei sunt foarte puternici. E plutocrația asta oligarhică – o mână de oameni care au toți banii și îi mânuiesc pe toți politicienii. Ei pot falimenta un stat într-o lună, dacă vor. Și ce vreți să fac? Să fiu și eu o momâie, cum au fost 30 de ani toți politicienii noștri? Nu pot. Sunt paladin și mor în picioare. Noi știm că mergem la sacrificiu. Ni s-a spus de la început că n-avem nicio șansă, că habar n-avem ce puteri înfruntăm. Tocmai pentru că nu avem nicio șansă, nu avem nimic de pierdut, iar cel care n-are nimic de pierdut e redutabil. Noi mergem înainte, știind că nu mai există drum de întoarcere.

„Vor fi multe războaie civile în Europa, se încearcă distrugerea rasei albe”

– De ce valorile creștine i-ar deranja pe arhitecții noii lumi, dacă ele, odată acceptate, ne-ar ajuta să trăim în armonie?

– Există ura față de simbolurile creștine. Sunt reclame de pe care se scoate crucea, pentru că apare în poză o biserică. E ceva diabolic! Îi supără Hristos, ca atare. Pentru ei, El este un zeu fals, care trebuie înlăturat, iar Mesia încă urmează să vină. Cred că perioada cea mai bună a creștinismului a fost în Evul Mediu și în Renaștere, până la Revoluția Franceză. Creștinismul cel mult putea să chezășuiască cea mai bună dintre lumile posibile, cum zicea Leibniz, dar nu o lume paradisiacă. O lume a păcii nu va exista niciodată. Războiul e o constantă, el este în firea vieții pe pământ. Salvarea va fi dincolo, nu aici. Vom vedea după ce murim.

– Vorbele dvs. amintesc de Apocalipsă și venirea Anticristului. Trăim timpurile de pe urmă?

– Mulți spun că da, dar eu nu cred. Va mai fi o luptă de lungă durată, vor fi multe războaie civile, de nuanță religioasă în Europa. Vor lupta arabii cu creștinii. În Franța sau Germania, arabii au ajuns să-i căsăpească pe autohtonii în țările lor. Să ți se taie gâtul de stradă, pentru că ai spus nu știu ce critică la adresa lui Mahomed? În multe orașe din cele două țări, mai ales în suburbii, statul de drept nu mai are putere. Acolo poliția nu mai intră și arabii își fac legea lor, Sharia, care pentru ei este un cod de sursă divină, rostit de Mahomed. Ei nu se joacă, ei sunt de o seriozitate cruntă. Noi, dacă am avea o cincime din seriozitatea lor religioasă, am fi în altă parte. Dar pe noi ne-a doborât această propagandă corect politică, noi nu mai știm să luptăm. Suntem moi, călduți. De aceea AUR-ul vine și spune: „Române, trezește-te, că altfel dispari!”. Este necesar să ne recăpătăm demnitatea și vâna, să fim cei care am fost odată.

– Cu ce scop s-a permis migrația arabă în Europa?

– Cu scopul de a distruge rasa albă, conform planului Coudenhove-Kalergi. Acesta a fost un austriac din perioada interbelică, care s-a întrebat cum este posibil de înlăturat pricinile de războaie din Europa. Și-a dat seama că într-un singur fel – prin distrugerea naționalităților. Și atunci a venit cu ideea de a corci toate popoarele din Europa, care cu precădere sunt de rasă albă și creștine, cu populație alogenă, adusă din Africa și Asia. A scris o carte întreagă despre asta. El anticipa că viitorul om european va avea trăsăturile antropologice ale egipteanului de pe vremea piramidelor, care era un tip cu ten tuciuriu. Vorbesc serios, nu bat câmpii. Și mie mi-a fost necesar mult timp să cred în astea. Astfel, după distrugerea rasei albe, a statelor naționale și a creștinismului, se va obținere un conglomerat amorf de indivizi fără trecut, fără memorie. Nu vei mai ști de unde ai venit și vei fi controlat mai ușor.

– Vedeți vreo asemănare între ceea ce se petrece acum și ceea ce se petrecea în regimul comunist?

– Scopul este același. Este înrobirea tuturor sub aceeași cupolă internaționalistă. Deosebirea este că atunci te torturau, îți scoteau dinții și ochii, iar acum mijloacele de asuprire sunt mult mai subtile: psihologic, mediatic, prin sugestie subliminală și prin șantaj financiar.

„E vorba și de distrugerea naturii umane”

– Despre Donald Trump ce părere aveți?

– A fost sper că nu ultima tresărire a lumii creștine împotriva dictatului neomarxist american, a stângismului egalitarist cretin, homosexualist și LGBT-ist. Trump a pierdut alegerile în numele unei fraude. A existat o uriașă coaliție mediatică și politică împotriva lui. Iar cel care i-a luat locul este o caricatură, un om care nu mai e în deplinătatea facultăților mentale, un gâgă. Ar fi necesar să-i fie luat controlul asupra butoanelor atomice, pentru că omul ăsta nu mai e stăpân pe el.

– Pentru că gândiți în felul acesta, a și fost acuzat AUR-ul că ar fi antieuropean și prorus. La noi, cel puțin, și Dodon, și Voronin se declară creștini și antieuropeni pe alocuri.

– Cum să fiu prorus? V-am zis, bunicul meu a fugit, că-l omorau rușii… Nici nu-mi vine să răspund la această întrebare, pe cuvânt.

– Apropo de LGBT. Această ideologie, precum și introducerea în școli a educației sexuale în locul religiei, ca obiect de studiu, sunt părți ale aceluiași război contra creștinismului?

– Religia este o sursă de demnitate, care îți dă coloană vertebrală, îţi oferă modele, îți propune o lume mai bună. LGBT-ul este expresia aceleiași voințe diabolice. Nu mai e vorba de distrugerea conștiinței naționale, ci de distrugerea naturii umane. Pentru că natura umană are un tipar dat: sex feminin și sex masculin și nu există putința de a-l schimba dintr-o parte în alta. Or, ei vin cu această aberație uluitoare, pe care o pot întipări în conştiinţele copiilor, care ajung să creadă că sexul este rezultatul alegerii tale. Am cunoscut niște fete, care, după ce le venise ciclul, nesuportându-și condiția de femeie, începuseră să se îndoape cu hormoni, ca să devină băieți. Mamele înnebunite mi-au cerut ajutorul, dar n-am putut să fac nimic, că erau baricadate în prejudecata lor. Le-am explicat că își distrug viața, că niciodată nu vor fi bărbați și că nu există transplant de sex.

Medicul de chirurgie plastică, când acceptă să-i facă histerectomie unei fete, să-i scoată tot din ea, o pune să semneze niște acte prin care este apărat juridic. Și fata aia va rămâne estropiată toată viața, pentru că nu poți să-i pui prin transplant testicule și penis. Astea-s povești. Odată ce propaganda se prinde în capul lor, adolescenții, cu răscolirea lor hormonală, își închipuie că azi sunt bărbați și mâine femei. Și își spun: „Bine, dacă eu mă simt astăzi fată, de ce să nu mă castrez?”. Ceva incredibil! Vorbesc serios, cred că sunt mii de cazuri de acest fel în Occident. Transplantul de sex este un atentat la tine însuți – nu vei mai fi niciodată ca înainte. Se distruge natura umană. Și să mai zici că nu există diavolul?

Citiţi a doua parte a articolului

Citiţi şi:
AUR, Patria, parlamentarele și presa
Opinia scriitorului Sorin Lavric: Educaţia sexuală în şcoli nu e instrucţie, ci codoşie camuflată sub bunele intenţii ale informării cu scop preventiv

yogaesoteric
19 iulie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More