FOTOREPORTAJ: Ziua Internaţională YOGA, 8 octombrie 2011, în Bucureşti
Ziua Internaţională Yoga a fost sărbătorită şi anul acesta de yoghinii români, la unison cu yoghini din întreaga lume. În Bucureşti, cei peste 100 de yoghini participanţi la eveniment au exemplificat diferite posturi yoga, iar trecătorii care au asistat la această demonstraţie au putut afla o mulţime de detalii interesante despre efectele posturilor yoghine şi despre modul în care se practică yoga. Animaţi de curiozitate, o parte dintre ei au intrat în spirala yang care s-a realizat după aceea, pentru a participa la meditaţia în spirală.
Datorită evenimentelor politice ale acestui weekend, demonstraţia publică de posturi yoga nu s-a putut desfăşura într-o zonă centrală. În perioada 7-9 octombrie, la Palatul Parlamentului a avut loc a 57-a sesiune a adunării parlamentare NATO, iar Bucureştiul a găzduit cu această ocazie peste 400 de oficiali şi funcţionari NATO, plus sute de jurnalişti. Măsurile de securitate din Capitală nu au permis realizarea unor adunări publice în această perioadă. Primăria ne-a dat totuşi aprobare pentru acest eveniment, în Parcul Drumul Taberei.
yogaesoteric
11 octombrie 2011