Făinurile animale revin după 20 de ani de interdicţie
O moştenire a crizei vacii nebune, interdicţia europeană de a hrăni porcii şi păsările cu făinuri animale, este pe punctul de a fi ridicată, cu anumite condiţii, însă acest subiect este unul sensibil pentru crescătorii de animale şi consumatori, informează AFP.
Începând din luna septembrie este posibil, în principiu, să fie folosite „proteine animale transformate” în hrana păsărilor şi porcilor, potrivit unui text publicat în data de 18 august în Jurnalul oficial al UE.
Aceasta după ce în 2001, în urma crizei vacii nebune, a fost introdusă o interdicţie europeană de a adăuga faina de animale la hrana animalelor.
Peştii din crescătoriile piscicole şi animalele de companie pot fi hrănite deja cu acest tip de făinuri, rezultate în urma procesării carcaselor şi oaselor provenite de la animale sănătoase.
Interdicţia europeană rămâne valabilă pentru rumegătoare, ierbivore: în primul rând bovine dar şi capre şi oi.
În realitate nu este vorba de o revenire la o situaţie care era larg răspândită în anii 1990 când bovinele bolnave, infectate sau moarte erau procesate în făinuri folosite la hrana animalelor din aceeaşi specie, ceea ce a condus la propagarea encefalopatiei spongiforme bovine (ESB), a cărei variantă umană, maladia Creutzfeld-Jacob, putea să se transmită în rândul consumatorilor.
„Condiţii stricte este necesar să se aplice cu prilejul colectării, transportului şi transformării acestor produse şi, în mod regulat, este necesar să fie prelevate şi analizate eşantioane pentru a evita orice risc”, potrivit textului european, pe baza avizelor emise de agenţiile sanitare.
Pe baza propunerii Comisiei Europene, aproape toate statele membre UE şi-au dat acordul, în luna mai, pentru relaxarea acestei interdicţii, Irlanda şi Franţa s-au abţinut.
În Franţa, situaţia rămâne în suspans, Ministerul Agriculturii precizând că va solicita Agenţiei sanitare naţionale să îşi exprime un punct de vedere cu privire la acest subiect.
Oficialii de la Bruxelles şi organizaţiile profesionale ale fermierilor susţin că aceste făinuri animale se pot substitui, parţial, importurilor de proteine vegetale, cum este soia boabe din Brazilia. Acest argument este acum şi mai pertinent având în vedere explozia preţurilor la cereale şi oleaginoase.
„În cuantumul costurilor noastre, până la 70% este alimentaţia. Atunci când putem face economii, chiar şi de ordinul eurocenţilor, vom urmări să le obţinem”, a declarat François Valy, preşedintele ramurii crescătorilor de porcine din cadrul sindicatului FNSEA.
Italia cere o mai mare responsabilitate a UE în faţa crizelor internaţionale
Însă într-un aviz publicat în vara acestui an, Agenţia sanitară naţională din Franţa recomanda respectarea strictă a regulilor de separate a speciilor, de la abator şi până la livrarea către crescătorul de animale. Este vorba în special să fie evitat orice canibalism: să nu fie folosită făină obţinută din procesarea carcaselor sau oaselor de porci la hrana porcilor.
Însă pentru Matthias Wolfschmidt, de la ONG-ul Foodwatch International, cazurile de canibalism nu pot fi complet excluse şi nici ca rumegătoarele să fie hrănite ilegal cu acest tip de făinuri. Acesta este un risc mult prea ridicat pentru Foodwatch International, în condiţiile în care boala vacii nebune a dispărut în sfârşit în Europa, cu excepţia unor cazuri izolate.
Citiți și:
Pepsi experimentează cu insecte ca sursă de proteine pentru snackuri
Pâinea din greieri a intrat în supermarketuri
yogaesoteric
11 octombrie 2021