Un pilot în vârstă de 33 de ani nu mai poate tolera altitudinea, adică nu mai poate zbura, după vaccinarea împotriva covid
Un pilot în vârstă de 33 ani, din Mississippi, nu mai poate tolera altitudinea după ce s-a injectat cu Pfizer. Nu a avut înainte alte probleme medicale.
Iată ce spune în formularul pentru raportarea efectelor adverse după vaccinare (VAERS):
„Am simțit o durere notabilă chiar în creștetul capului în decurs de o oră după ce am primit vaccinul. Am crezut că este normal deoarece toți cei pe care îi cunosc au avut dureri de cap după injectare. Câteva ore mai târziu, durerea s-a mutat în spatele gâtului și am avut o senzație de arsură la baza craniului. Durerea nu era insuportabilă dar era constantă. Am crezut că în final o să-mi treacă.
Sunt pilot și din asta îmi câștig existența. La 2 zile după vaccin am zburat cu avionul meu și imediat am simțit că ceva nu este în regulă cu mine. Îmi era foarte greu să mă concentrez. După aproximativ 2 ore de zbor am simțit o presiune subită și insuportabilă în cap și aproape am leșinat. Am aterizat imediat și nu am mai zburat. Două zile mai târziu am încercat să zbor iarăși și aceleași simptome au apărut din nou după 20 de minute. Arsura din [spatele] gâtul[ui] meu s-a intensificat și de data aceasta era însoțită de amețeală, greață, dezorientare, confuzie, tremur incontrolabil și spasme ritmice ale degetelor de la mâini și picioare. M-am dus de urgență la doctorul din oraș și am fost diagnosticat cu vertij. Mi-a prescris Meclizine în ziua de vineri 5 februarie 2021. Am luat medicamentul așa cum mi-a fost prescris întregul weekend, dar n-am simțit nicio ușurare.
Luni, 8 februarie 2021 mi-am făcut programare la clinică pentru miercuri. De miercuri și până joi, 10/02-11/02/2021 mi s-au făcut vreo 10-15 teste inclusiv teste pentru echilibru, ochi și auz, tomografie computerizată, RMN și măsurarea presiunii lichidului cefalorahidian. Specialistul a stabilit pe 11 februarie că aveam o reacție alergică severă la vaccinul anticovid-19 Pfizer , care a dus la creșterea presiunii în măduva spinării și în trunchiul cerebral. Această presiune mi-a cauzat problemele de vedere și mi-a lezat urechea internă deplasându-mi câteva cristale [de clorură de calciu] în timpul acesta.
Nu pot zbura în condițiile acestea. În prezent fac tratament cu Diamox ca să reduc presiunea din măduva spinării și trunchiul cerebral.
Citiți și:
Ce poți păți dacă te vaccinezi? Atenție, imagini șocante cu efectele adverse ale vaccinurilor experimentale anti-covid
Cazul grav al studentului de 22 de ani internat cu miocardită după serul Pfizer
yogaesoteric
3 noiembrie 2021