Observaţii suplimentare
- Dacă distanţa unghiulară între două planete depăşeşte 200°, aceasta se va scădea din 360° şi rezultatul va reprezenta valoarea absolută a distanţei dintre planetele luate în considerare. Astfel, dacă distanţa măsurată ar fi de 250°, am avea, de fapt, 360°–250°=110° ca distanţă le lucru (fiind, de fapt, distanţa pe care am obţine-o dacă am parcurge cercul zodiacal în sens invers). Aspectul maxim de lucru este de 180°.
- Să remarcăm necesitatea că o persoană trebuie să aibă în horoscop şi aspecte dinamice pentru a evolua. Altminteri numai aspectele benefice – singure – pot aduce o stare de pasivitate a individului, acesta complăcându-se în a aborda cu uşurinţă toate sarcinile apărute în calea sa. Lipsa anumitor aspecte majore din astrogramă afectează individul după cum urmează:
- lipsa conjuncţiilor aduce dificultăţi în concretizarea proiectelor, tendinţe de dispersare şi probleme de definire a scopurilor;
- lipsa sextilelor aduce dificultăţi în exprimare, în afirmarea capacităţilor mentale şi de comunicaţie. Acestea vor trebui neapărat dezvoltate!
- lipsa cuadraturilor denotă dificultatea recunoaşterii (identificării) propriilor probleme, dificultatea individului de a înţelege ce are de făcut în această existenţă. El va trebui să-şi creeze propriile provocări pentru a evolua. O cuadratură conferă o puternică motivaţie interioară de a acţiona.
- lipsa trigoanelor aduce necesitatea efortului suplimentar în orice acţiune. Individul va trebui să-şi echilibreze raporturile cu alţii şi să fie creativ.
- lipsa opoziţiilor denotă dificultăţi în observarea realităţii exacte; individul este foarte subiectiv şi nu are simţul realităţii, având dificultăţi în a se face înţeles şi a înţelege pe alţii.