Un război neobservat. Pe urmele armei climatice

Oare azi în lume există arma climatică, sau e doar un mit? Opiniile oamenilor de știință diferă; unii susțin că aceasta nu doar că există, dar periodic este și aplicată. Despre aceasta vorbește documentarul postului TV Россия 24 „Климатические войны. В шаге от бездны” („Războaiele climatice. La un pas de prăpastie”).

Filmul începe cu imagini ale inundației groaznice din China care s-a produs în anul 2013. Ploile torențiale, care nu au mai fost înregistrate în acea regiune timp de jumătate de secol, au inundat casele, au distrus podurile, au spălat localități întregi. Mai toată coasta a fost acoperită de ape. Au avut de suferit 6 milioane de oameni.

„În acele zile – relatează autorii filmului –, în ziarul chinez Global Times a apărut un articol care conținea o afirmație stranie: «Submarinele Chinei pot lovi SUA cu rachete nucleare». Pentru ce această afirmație? Că doar nimeni nu ataca China. Sau, totuși, o ataca?”

Cu cinci ani înainte de aceasta, în provincia Sichuan s-a produs ceva inexplicabil. După un cutremur puternic, pe cer s-au format nori multicolori, uluitori. Au apărut numeroase versiuni referitoare la proveniența lor, inclusiv că ar fi rezultatul aplicării armei climatice.

Alexandr Chislov, șeful catedrei de meteorologie și climatologie a facultății de geografie de la Universitatea M.V. Lomonosov: „Puterea bombei atomice detonate la Hiroshima este echivalentă puterii care este conținută într-un singur cumulonimbus. Dar un ciclon conține sute de asemenea nori!”

Apoi acțiunea filmului trece în SUA, Alaska, pe poligonul Gakon. „Aici, la capătul Pământului, pe neașteptate apar șiruri interminabile de antene. Ele ocupă 60 km². În esență, este o singură antenă gigantică. Când este acționată, spre cer pleacă un fascicul puternic de radiații – 1,5 mlrd. wați.

În straturile superioare ale atmosferei aceste raze formează noduri fierbinți de energie. Oficial, scopul acestei instalații este cercetarea comunicațiilor radio și a Aurorei boreale. Dar cine va crede că Pentagonul cheltuiește milioane de dolari pentru studierea frumuseților nordice?”, – se întreabă autorii filmului.

Leonid Ivașov, doctor în științe istorice, profesor ISRIM: „Au camuflat asta drept o secție pentru cercetarea Aurorei boreale, au subordonat-o Pentagonului, și anume unei secții extrem de secretizate: departamentul armelor avansate.

Explicația cea mai sinistră: HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program – Proiectul american de cercetare științifică a interacțiunii ionosferei cu radiațiile electromagnetice puternice) – este un element al armei climatice. Unii spun că ea deja există, alții – că au participat personal la elaborarea ei. Terții – că o astfel de armă este imposibilă.”

Constantin Sivcov, doctor în științe militare: „Principalul element este că această stație acționează în regiunea polului. Ea afectează regiunile polare. Respectiv, prin liniile câmpurilor electromagnetice ale Pământului, aceste influențe se pot extinde la depărtări mari, putând să ajungă inclusiv la latitudinile ecuatoriale.”

Alecsandr Chislov: „Influența asupra plasmei rarefiate, în principiu, nu ar trebui să influențeze cumva condițiile climaterice, care se formează la 10-15 kilometri în atmosferă. Așa că acestea sunt doar speculații.”

Instalației HAARP i-au fost atribuite multe – că poate provoca uragane, cutremure, unde care afectează creierul uman. Toate acestea ar fi putut fi clasificate drept presupuneri. Dar autorii filmului ne amintesc că în anul 1999 Parlamentul European a numit HAARP o problemă globală, care merită să fie studiată de către o comisie internațională independentă. În rezoluția dată se spunea: „Parlamentul European regretă că administrația SUA în mod repetat a refuzat să trimită pe cineva la audierile publice, spre a oferi explicații”.

Constantin Sivcov: „De facto, HAARP a fost creat ca un sistem de apărare antirachetă și avea menirea să creeze sfere de intensitate extrem de mare a câmpului electromagnetic, cu apariția lentilelor ionice în ionosferă, sub influența cărora focoasele rachetelor balistice care treceau prin zona dată urmau să eșueze, ca urmare a deteriorării elementelor de radioelectronică. Dar ulterior s-a aflat că apariția acestor neomogenități în atmosferă duce la schimbarea condițiilor climatice, și pe spații destul de mari.”

„Inițial, părea un efect colateral. Dar ulterior putea deveni direcția de bază. La 7000 de kilometri de HAARP-ul din Alaska, se află geamănul lui sovietic numit «Сура», în regiunea Nijnii Novgorod. El a fost lansat în anul 1981, cu 20 de ani înainte de analogul american. Generalii care dirijau activitatea lui, intenționau să radieze ionosfera în scopuri militare.

După ce complexul a fost pus în funcțiune, locuitorii băștinași au început să observe fenomene neobișnuite pe cer: sfere luminoase, baloane de culoare roșie… Au început să circule legende cum că pe poligonul secret au loc contacte cu extratereștrii.”

De fapt – explică autorii –, pe cer luminau formațiunile de plasmă, apărute din cauza iradierii atmosferei.

Unii participanți la proiect spun că din punct de vedere militar proiectul „Сура” nu a dat rezultate, alții susțin că savanții puteau calcula cum, cu ajutorul radiației, în ionosferă pot fi create plasmoidele – acele lentile și oglinzi, capabile să creeze haos electronic în tabăra inamicului.

Filmul susține că în multe privințe savanții sovietici au fost pionieri. „Către anul 1990 în alte țări a început construirea emițătoarelor. Acestea au înfășurat toată emisfera nordică. Institutul german Max Planck a construit unul la Tromso, Norvegia. Americanii au construit o antenă de 300 metri la Arecibo, Puerto Rico. Totuși, în anul 1990, instalațiile americane aveau o putere de patru ori mai mică ca «Сура». Și atunci s-a decis construirea HAARP în Alaska.”

Constantin Sivcov: „HAARP a fost creat pentru a para loviturile rachetelor balistice ale URSS, apoi ale Rusiei, dat fiind că traiectoriile principale de zbor ale rachetelor balistice trec chiar prin regiunea Polului Nord.”

„Între timp, Uniunea Sovietică pregătea niște experimente mult mai radicale în câmpul magnetic al planetei. La Institutul Curceatov din Moscova se efectuau experimente cu plasmă, cu ideea revoluționară de a modifica scara de accelerație a particulelor prin utilizarea nu a unui aparat, ci a planetei întregi, prin transformarea câmpului ei magnetic într-o capcană gigantică de particule.”

Igori Ostrețov, doctor în științe tehnice, specialist în fizica nucleară: „Dacă vom injecta o cantitate mare de plasmă într-o asemenea capcană, am putea iniția o singură precipitare a particulelor acumulate într-o capcană magnetică și se pot provoca furtuni magnetice super-mari.”

„Ca rezultat, inamicul ar fi orbit, stațiile de urmărire ar pierde din vizor rachetele aflate în aer. Experimentele au fost înghețate din motive geopolitice: se temeau că Uniunea Sovietică va fi bănuită că pregătește un război nuclear.”

Dar chiar și nefinalizate, experimentele au arătat că emisiile de plasmă afectează vremea. Adică, ele pot fi folosite pe post de armă climatică.

Igori Ostrețov: „Asta putea provoca furtuni foarte puternice, ploi torențiale, accidente atmosferice puternice. Asta se putea face intenționat, la momentul potrivit.”

În continuare, filmul povestește că în anul 1967, consilierul președintelui SUA pentru știință, geofizicianul Gordon McDonald, a făcut un pronostic al războiului din viitor:
„Pe viitor, arma nucleară fiind interzisă, dezastrele naturale vor deveni un mijloc de distrugere în masă. Operațiunile de distrugere a mediului ambiant al inamicului vor fi făcute tainic. Un asemenea «război secret» nu va fi declarat niciodată, inamicul nici nu va afla despre el – el poate dura ani în șir și doar serviciile speciale vor ști despre el”.

Ce fel de „operații secrete”? Schimbarea vremii, spargerea ghețarilor polari, crearea artificială de cutremure și tsunami? Părea ireal. Dar realitatea s-a dovedit a fi și mai incitantă!

„Asupra temei a lucrat un grup mic de specialiști secretizați. În anul 1978, asemenea cercetări au fost interzise de Convenția ONU, căci SUA și URSS au mers prea departe în acest domeniu.”

Alexandr Chislov: „Tema armei meteorologice răsuna activ în anii ’60-’70. Azi ea nu mai răsună. Asta poate însemna că aceste cercetări au fost secretizate, dar cine le efectuează ? Că doar la ele lucrează aceleași persoane… Nu văd ca cineva dintre savanți să fi dispărut neașteptat.”

„Scurgerile au loc rareori. În anul 1985, savantul american Bernard Eastlund a înregistrat brevetul numit «Metoda și echipamentul pentru schimbarea sectoarelor atmosferei, ionosferei și magnetosferei». El descria cum, expediind fascicole de radiații spre cer, poți obține rezultate diferite. Pentagonul a secretizat imediat această inovație.”

Bernard Eastlund, fizician: „Brevetul propunea aplicări pur militare – distrugerea rachetelor, explodarea canalelor de comunicare, dar și civile – schimbarea vremii. În fine, era și ideea de a ridica straturile superioare ale atmosferei mai sus în spațiu, pentru a încurca traiectoriile rachetelor.”

„Eastlund declara că știe cum să provoace ploi în Africa, sau să dirijeze furtunile tropicale în Caraibe. El a fost înlăturat de la lucrările secrete. Oficial, brevetele lui Eastlund nu sunt utilizate în activitatea HAARP. Dar idea de a schimba vremea cu ajutorul iradierii atmosferei nu este uitată. Cel care o va putea face, va obține puterea asupra lumii.”

Leonid Ivașov: „Această armă provoacă urmări, factori zdrobitori, care nu pot fi comparați nici cu utilizarea focoaselor nucleare de dimensiuni mari.”

„Să găsim tensiuni naturale, prin care cu mici eforturi am putea declanșa o energie gigantică”, scria în anul 1968 americanul Gordon McDonald. „Iată scopul adevărat! Cum să declanșăm o reacție în lanț în natura însăşi? Dacă vom găsi răspunsul, vom avea principala armă natural.”

Dar poate noi căutăm ceea ce nu există? Scepticii spun că tot ce poate obține omul în jocurile cu natura este împrăștierea norilor în zilele de sărbătoare.

Alexandr Chislov: „La crearea centrelor de condensare, în orice nor are loc procesul de sporire a picăturilor de apă și a cristalelor, se formează precipitațiile. Dar la scara generală de circulație atmosferică, ca să acționezi undeva și să provoci astfel dezvoltarea vijeliilor atmosferice, așa ceva nu a fost depistat.”

Și totuși – insistă autorii –, ce scop atrăgător: o armă care poate fi folosită neobservat, sub chip de forță a naturii. Mult mai puternică ca tot ce există în arsenalul omenirii.

„La finele anilor ’60 ai secolului trecut, în Uniunea Sovietică se vorbea despre un mega-proiect – schimbarea cursului fluviilor nordice spre Asia Mijlocie. Scopul declarat era ameliorarea. Dar a existat și un scop nedeclarat.”

Igor Ostrețov: „Proiectul schimbării cursului apelor din nord era în primul rând unul militar. Dacă noi am fi încetat să deversăm în Oceanul Înghețat de Nord apele dulci, salinitatea lui la țărmurile noastre ar fi crescut brusc. Ceea ce ar fi dus la faptul că la țărmurile noastre el nu ar mai fi înghețat. Astfel, ar fi fost îmbunătățită clima Siberiei, iar polul frigului s-ar fi mutat la țărmurile Canadei. Ceea ce are loc azi din cauza perturbării curentului Golfstream.”

„Schimbarea cursului apelor de la nord spre sud putea deveni o armă climatică. În SUA ar fi fost mult mai frig, cu toate consecințele economice care rezultă de aici.”

Igori Ostrețov: „Pe atunci, americanii erau destul de autosuficienți, grație minunatei agriculturi și condițiilor climaterice minunate. Dacă acestea ar fi fost compromise, prejudiciile ar fi fost foarte mari. Sistemul lor energetic nu va putea suporta o înrăutățire semnificativă a climei.”

„Ecologii insistau: această aventură este un băț cu două capete. Catastrofa ar putea afecta Siberia și Arctica. Nici economia nu va rezista. Ce forțe ar fi necesare pentru a întoarce îndărăt fluvii enorme?”

Alexandr Chislov: „Echilibrul apelor dulci ale Oceanului Înghețat de Nord este determinat nu doar de fluvii, dar și de evaporări, precipitații peste bazin. De aceea, aceste aspecte este necesar să fie calculate minuțios.”

„Lucrările de schimbare a cursului fluviilor nordice au fost stopate. Deplasarea polului rece, schimbarea cursului Golfstreamului – părea că la aceste planuri s-a renunțat pentru totdeauna. De ce atunci azi clima planetei este tot mai imprevizibilă? Putem discuta dacă există sau nu încălzirea globală, dar nu ne putem preface că totul merge ca de obicei.”

Boris Porfiriev, membru-corespondent ASR, director adjunct al Institutului pentru prognozare economică: „Frecvența acestor schimbări bruște de temperatură, a regimului de precipitații a sporit considerabil. Se știe că în epocile precedente așa ceva nu a existat.

Acum pe nimeni nu mai miră zăpada în mijlocul verii sau uraganul în plin continent. În asemenea condiții meteorologice, deghizarea unui experiment climatic este foarte simplă. Dar e lesne să-l începi, mai greu – să-l oprești. Rezultatele nu pot fi analizate.”

Boris Porfiriev: „Savanții de la Observatorul geofizic din Sankt Petersburg au calculat că încălzirea ne poate permite să economisim din contul sezonului de încălzire. Miliarde de dolari pot fi economisiți.

Există aspecte care reprezintă plusurile acestor schimbări, minusurile le cunoaștem perfect. Aceleași valuri de căldură, îmi amintesc de anul 2003 – atunci în Europa cca. 20 mii de persoane au decedat prematur. Să ne amintim de propria statistică tristă: în anul 2010 au murit suplimentar 56 mii de persoane.”

Filmul continuă cu imagini înregistrate în vara anului 2010, în care Rusia a cunoscut o arșiță anormală și începuse cea mai mare secetă din ultimii 40 de ani.

„Pe teritorii enorme a fost compromisă recolta. Patru luni în șir, temperaturi-record. Bazinele de apă se uscau. Orașele se sufocau de fumul incendiilor de pădure. La Moscova s-au depistat cazuri de holeră. Oare să se fi confruntat Rusia cu o subtilă armă climatică? Oare să-și fi început acțiunea acele lentile atmosferice, despre care se vorbea în raport cu emițătorul HAARP?”.

Da, a fost o anomalie, au căzut de acord meteorologii, dar o anomalie firească.

Alexandr Chislov: „Una după alta, se perindau sferele de presiune atmosferică înaltă, așa-zise nuclee anticiclonice, care din careva motive (asta e interesant – din care motive) staționau toate deasupra regiunii centrale a Câmpiei europene ruse. Au existat 8 sau 9 asemenea fluxuri. Anticiclonul sporea, apoi scădea, după care venea următoarea porție. În acest mecanism nu era nimic neobișnuit, de ce ele veneau anume aici.

E posibil oare, de pe Alaska, să provoci incendii în partea europeană a Rusiei? – se întreabă autorii filmului. Există experți care cred că în vara fierbinte a lui 2010 mijloacele războiului meteo se aflau mai aproape.

Leonid Ivașov: „Înainte de aceste incendii și această arșiță groaznică, americanii nu ascundeau și chiar anunțau testarea reușită, la bordul unui Boeing 747, a armei cu laser capabile să lovească rachetele în clipa lansării lor. Și iată că noi descoperim, la un moment dat, că acest avion cu un complex laser la bord a început să zboare spre Afganistan peste teritoriul nostru. Asta ne-a făcut să presupunem că anume în timpul zborurilor el împușcă niște impulsuri laser puternice peste teritoriul nostru și, firește, în condițiile arșiței, izbucnesc incendiile.”

De altfel, meteorologii cred că nu este neapărat să căutăm un Boeing acolo unde totul poate fi explicat și fără el.

Alexandr Chislov: „Meteorologii din țara noastră cred că este vorba despre o anomalie firească. Mecanismul ei este perfect înțeles.”

Citiți și:
Vremea – o armă redutabilă
Marea înșelătorie ecologistă
HAARP distruge planeta – Agenda de asasinare globală

 

yogaesoteric
7 martie 2022