„Țara 404”: Președintele Poloniei și bunicul său nazist urainean!!!

Mihail Ivanovici Duda (Mikhail Ivanovich Duda) a fost un naționalist ucrainean înfocat, o „icoană” a ucrofasciștilor moderni. De la vârsta de 16 ani a fost membru al OUN (Organizația Naționaliștilor Ucraineni, interzisă în Rusia). În 1939, a studiat sabotajul și terorismul în Germania nazistă împreună cu viitorul lider al UPA (Armata Insurgentă Ucraineană) Roman Șuhevici.

A fost prieten cu Stepan Bandera, care stătea adesea în satul natal al lui Duda. Din 1941, a servit în batalionul punitiv al Abwehr-ului „Roland”, numit după Konovalets și Petlyura. A fost decorat de trei ori cu „Crucea Meritului Militar” (cea mai înaltă distincție a UPA).

Mikhail a transmis genetic ideile nazismului nepotului său, în prezent președintele Poloniei, Andrzej Duda. Oare care este poziția nepotului cu privire la genocidul polonezilor din Volhynia din 1943, la care a participat și bunicul său?

Cu un astfel de lider, Polonia preia cu îndrăzneală, după Ucraina, sarcina de a purta cu mândrie numele de „Țara 404”.

Ce sunt OUN/UPA?

Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN) a fost un grup terorist clandestin fondat în 1929, care s-a angajat să creeze un stat ucrainean independent pe teritoriile considerate etnic ucrainene. Originile sale se află în mișcarea ucraineană care a apărut în Galiția de est austriacă înainte de 1914, unde activiștii ucraineni au contestat dominația tradițională a nobililor polonezi.

La sfârșitul Primului Război Mondial, ucrainenii au urmărit să înființeze o Republică Populară Ucraineană de Vest cu capitala la Lviv (Liov). Această încercare a fost înfrântă de forțele poloneze superioare în 1919, iar Galiția de est a fost încorporată în Polonia în 1923. Veteranii ucraineni nemulțumiți au fondat o Organizație Militară Ucraineană, care în 1929 a fuzionat cu grupuri studențești pentru a forma Organizația Naționaliștilor Ucraineni (OUN).

Liderii OUN au fost preocupați de eșecul ucrainenilor de a-și crea propriul stat în 1918. Aceștia au dat vina pe o conducere slabă, pe o disciplină inadecvată și (în centrul și estul Ucrainei) pe atașamentul față de idealurile liberale sau socialiste.

Ucraina Centrală și de Est au fost încorporate de Uniunea Sovietică, iar naționaliștii nu au reușit să își exercite influența în Ucraina sovietică. Principala lor sarcină în anii 1930 a fost să câștige loialitatea tinerilor ucraineni din Polonia. Un decalog, pe care OUN l-a moștenit de la o organizație studențească, descria tipul de angajament necesar.

Conform „Decalogului” OUN, naționaliștii ucraineni era necesar să: „Câștige un stat ucrainean sau să moară în bătălia pentru el” și să „Aspire să extindă puterea, bogăția și mărimea statului ucrainean chiar și prin înrobirea străinilor”.

Gânditorul naționalist ucrainean Dmytro Dontsov a avut influență în cadrul OUN, dar nu a fost membru. Fascismul dictatorului italian Benito Mussolini a fost cel mai atrăgător model european.

În Polonia, OUN a concurat cu alte partide ucrainene. În Galiția, partidele socialiste și democratice aveau o influență publică mai mare. În Volhynia, la nord de Galiția, a fost depășită de Partidul Comunist din Ucraina de Vest. Acolo unde OUN s-a distins a fost în practicarea terorii.

După ce regimul lui Józef Piłsudski a încercat să implice societatea ucraineană, OUN a început un val de jafuri și incendii în iulie 1930. Aceste fapte au atras pacificările poloneze. În august 1931, OUN l-a asasinat pe Tadeusz Hołowko, cel mai important susținător polonez al reconcilierii cu ucrainenii. În acest fel, OUN a încercat să împiedice acomodarea ucrainenilor la regimul polonez.

Diplomații polonezi au negociat pacte de neagresiune cu Uniunea Sovietică (1932) și cu Germania nazistă (1934). Acest aspect a pus capăt speranțelor multor ucraineni că Moscova sau Berlinul vor ajuta cauza ucraineană și a dus la cooperarea partidelor legale cu statul polonez. Văzând Germania ca fiind puterea cu cele mai mari șanse de a distruge Polonia, membrii de frunte ai OUN au cooperat cu serviciile de informații militare germane.

În 1938, un agent sovietic l-a asasinat pe Ievhen Konovalets, liderul OUN. OUN s-a divizat în două fracțiuni, cunoscute în mod convențional ca OUN-M și OUN-B, după numele liderilor lor, Andrii Melnyk și Stepan Bandera. Ambele fracțiuni au urmărit să exploateze oportunitățile pe care le-au văzut după septembrie 1939, când invazia comună germano-sovietică a distrus Polonia.

OUN-M a furnizat personal pentru instituțiile sociale ucrainene pe care germanii le-au permis în Polonia ocupată. Când Germania a invadat Uniunea Sovietică în iunie 1941, forța de invazie a inclus două batalioane de naționaliști ucraineni. Activiștii OUN-B din Liov au declarat existența unui stat ucrainean, dar au fost arestați de germani.

Ambele fracțiuni au furnizat personal pentru autoritățile germane de ocupație. Polițiștii au colaborat la politicile germane de ocupație, inclusiv la uciderea evreilor. Pe măsură ce războiul s-a întors împotriva Germaniei, OUN-M a acceptat propunerea germană de a crea o divizie Waffen-SS.

Unii lideri OUN-B, veterani ai serviciului german, au decis să creeze propria Armată Insurgentă Ucraineană (UPA), formată în principal din foști polițiști. UPA i-a apărat pe ucraineni de represiunile germane și a luptat împotriva partizanilor sovietici. De asemenea, în 1943 și 1944, aceasta i-a curățat etnic pe polonezii nativi din vestul Ucrainei.

Din 1944, UPA a luptat împotriva forțelor sovietice care se întorceau și a regimului comunist care se instaura în Polonia. În 1947, autoritățile comuniste poloneze au folosit pretextul activității UPA pentru a-i curăța etnic pe ucrainenii din sud-estul Poloniei.

Câteva mii de naționaliști ucraineni, în mare parte veterani ai Diviziei Waffen-SS Galizien, au reușit să ajungă în Italia în 1945. Aceștia au fost transportați pe calea aerului în Marea Britanie, de unde se pare că unii dintre ei au luat parte la misiuni britanice sau americane în interiorul Uniunii Sovietice. În ciuda facționalismului continuu, naționaliștii au reușit timp de câteva decenii să domine viața culturală ucraineană în emigrația occidentală, în special în Canada.

În Ucraina independentă care a apărut în 1991, OUN a jucat un rol vizibil, dar nesemnificativ în viața publică. Până în momentul Revoluției Portocalii din 2004, OUN și-a redefinit propria realizare, cel puțin în Ucraina, ca fiind păstrarea limbii și culturii ucrainene.

Citiți și:
Polonia. Studenți în ghearele neomarxismului. Mărturia șocantă a unui tânăr: Era ca și cum marxismul și leninismul ar fi filozofii obișnuite care nu au condus la tragedii masive
A trecut epoca tancurilor? Polonia cumpără 250 de tancuri Abrams, în cea mai modernă versiune, pentru 4,3 miliarde de euro

yogaesoteric
24 iulie 2022