„Două dintre marile partide al Vestului – Partidul Republican din SUA și Partidul Laburist din Marea Britanie – sunt aproape de prăbușire. Aceasta amenință starea democrației de ambele țărmuri ale Atlanticului”, scria Giddeon Rachman pentru Financial Times, înainte de victoria candidatului republican Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA.
„Crizele din partidele Republican şi Laburist sunt foarte asemănătoare. În ambele situații, din vintrele politicii a ieșit un lider care a condus partidul într-o direcție diferită și radicală. Ascensiunea lui Donald Trump și a lui Jeremy Corbyn amenință să distrugă perspectivele electorale ale celor două partide și vor prelungi departe în viitor diviziunea și confuzia ideologică.
Chiar dacă domnii Trump și Corbyn nu vor ajunge vreodată la Casa Albă [aici Rachman s-a înșelat, Trump fiind ales președinte al Americii, n.red.] sau în Downing Street 10, ascensiunea lor este dăunătoare pentru sistemul politic. Democrațiile funcționale au nevoie de o opoziție credibilă pentru a responsabiliza guvernul. Însă în SUA și Marea Britanie acest rol fundamental nu mai este jucat cum trebuie.
În Marea Britanie, provocarea negocierii ieșirii din UE necesită o opoziție atentă și responsabilă. Guvernul condus de Theresa May a reușit să-și câștige reputația competenței în special pentru că Partidul Laburist a decăzut.
Deși au trecut câteva luni de la votul petru părăsirea UE, sunt semnale slabe că guvernul May are vreo idee despre cum să gestioneze această problemă. A repeta «Brexit înseamnă Brexit» nu poate ține loc de strategie.
O opoziție responsabilă ar fi fost, până acum, călare pe guvernul May. Ar fi subliniat clar disputa dintre miniștrii care sunt însărcinați cu negocierea Brexitului. Ar fi acuzat premierul pentru că nu a reușit să-și articuleze prioritățile în chestiuni cruciale precum înţelegerea pe imigranți și accesul pe piața internă a UE.
Partidul domnului Corbyn nu a reușit să facă asta. Poate pentru că domnul Corbyn este un susținător discret al Brexitului. Sau poate pentru că este incompetent. Oricum, partidul nu-și îndeplinește misiunea.
Situația din SUA este mai confuză. Viziunea domnului Trump despre opoziţie este să se servească de orice teorie a conspirației care circulă pe internet sau la radio. Campania lui Trump este atât de obsedată să caracterizeze campania democrată și pe Hillary Clinton drept «pungași», încât nu a reușit să releve problemele reale care au apărut în timpul administrației Obama.
Acestea țin de dezastrul din Siria și de teama că economia SUA depinde de politicile monetare ultra-relaxate. Într-o democrație ce funcționează bine, aceste teme ar fi fost în centrul alegerilor prezidențiale. În cazul de față, ele s-au pierdut într-un șir nesfârșit de controverse generate de campania lui Trump.
Asemănările dintre fenomenele Trump și Corbyn sunt mascate de diferențele aproape comice dintre cei doi politicieni. Domnul Corbyn insistă în primul rând că nu face atacuri la persoană; Trump aproape că nu face altceva decât asta. Liderul laburist este mai tot timpul în mica sa grădină; habitatul natural al domnului Trump sunt apartamentele luxoase. Domnul Corbyn este pe extrema stângă; domnul Trump pe extrema dreaptă. Domnul Corbyn este internaționalist; domnul Trump este naționalist.
În ciuda acestor diferențe, cei doi lideri au multe în comun. Ambii sunt anti-sistem. Amândoi au preluat conducerea partidului mobilizând noi grupuri de activiști și alegători. Activiștii lui Trump și Corbyn urăsc vechea gardă a partidelor și deseori recurg la violență în retorica lor.
Domnii Trump și Corbyn se remarcă și prin simpatia lor pentru Rusia lui Vladimir Putin și prin scepticismul lor față de NATO. Mișcările lui Trump și Corbyn par infectate de antisemitism, ceea ce reflectă poate suspiciunea tradițională a extremei stângi și a celei drepte că «sistemul» este controlat de evrei.
Asemănările dintre cele două mișcări sugerează că diferențele tradiționale stânga-dreapta nu mai sunt cea mai bună cale de a înțelege politica anglo-americană. În schimb, noua politică se îndreaptă către o confruntare între sistem și partidele anti-sistem.
Același model poate fi observat în marea parte a Europei Occidentale, cu ascensiunea partidelor anti-sistem precum Mișcarea de Cinci Stele din Italia, Frontul Național din Franţa, Podemos în Spania și Alternativa pentru Germania.
Unele dintre aceste partide sunt descrise ca fiind de extremă-dreapta, altele de extremă-stânga. Caracteristica majorității lor este afirmația că sistemul este «corupt» și că oamenii simpli sunt călcați în picioare de elite. În politica externă, aceste partide tind să fie pro-ruse.
Având în vedere dezastrele războiului din Irak și crizei financiare, combinate cu stagnarea pe termen lung a standardului de viață, nu este surprinzător că alegătorii din SUA și Europa caută alternative mai radicale. Însă purtătorii drapelului noului radicalism din SUA și Marea Britanie sunt lideri care suferă în mod jalnic de lipsă de idei constructive.”
Citiţi şi:
Un studiu al Universității Princeton arată că SUA nu mai este, de fapt, o democrație!
Brexit-ul și ipocrizia imensă a internaționaliștilor
Victoria lui Donald Trump – analize și reacții
yogaesoteric
22 noiembrie 2016