Un aparent accident cu agenţi falşi

În iulie şi august, Facebook şi Twitter au eliminat două seturi de conturi false care sunt asociate Pentagonului. Motivul invocat pentru eliminarea respectivelor conturi este acela al încălcării termenilor şi condiţiilor platformelor respective. Aparent acţiunea a produs un deranj major în armata SUA. Coling Kahl ‒ subsecretar pentru politică în Departamentul de Apărare al SUA ‒ a ordonat ca toate ramurile armatei care desfăşoară acţiuni psihologice prin intermediul internetului să furnizeze un raport al activităţii lor.

Mi-e greu să cred că respectivele reţele de conturi fictive ar fi dat o lovitură propagandei americane. Mai degrabă, pare a fi o reglare internă de conturi întrucât în proiectarea respectivelor reţele s-au făcut greşeli fundamentale, care nu prea sunt specifice serviciilor americane. Posibil ca activitatea de dezinformare să fi fost externalizată către vreo entitate care, pe bani grei, a „optimizat” operaţiunea până la prăbuşirea întregii reţele. La fel de posibilă este ipoteza unei confruntări între armată şi serviciile de informaţii întrucât, începând cu 2019, armata a primit autorizaţia de a face propagandă. De aici am putea înţelege şi motivele mediatizării excesive a cazului. Din fericire pentru noi, din acest accident putem înţelege cum funcţionează mega-maşinăria de minciuni a SUA.

Întreaga strategie o găsim în raportul Graphika intitulat Unheard Voice ‒ Evaluating Five Years of Pro-Western Covert Influence Operations (Vocea neauzită – Evaluarea a cinci ani de operațiuni secrete de influență pro-occidentală). Raportul se bazează pe datele de cercetare primite de Graphika de la Facebook şi Twitter şi dezvăluie modul în care reţelele clandestine ale armatei SUA operează în ţări precum Iran, Afganistan, Rusia, în scopul promovării naraţiunilor favorabile politicii externe a SUA.

Caracteristica principală a reţelelor de conturi false este aceea că sunt construite în totalitate din personaje fictive, „susţinute” de organizaţii media fictive. Absolut nimic nu este real în respectivele reţele, totul fiind coordonat de algoritmi dotaţi cu inteligenţă artificială. Fotografiile sunt false, biografiile de asemenea. Partea interesantă vine în zona de influenţare care pare a fi extrem de prost făcută întrucât „instituţiile media” fictive preiau articole ale marilor instituţii media pe care le compilează şi apoi le traduc în limba ţintă. Aici este problema întrucât pentru traducere s-au folosit softuri de traducere automată, gen Google Translate, astfel încât rezultatul final sună extrem de nenatural pentru limba-ţintă.

CENTCOM este instituţia responsabilă cu operaţiunile militare din Orientul Mijlociu, Africa de Nord, Asia Centrală şi de Sud. Practic acolo se află „certificatul de naştere” al celor două reţele dezactivate. Ca să înţelegeţi cât de prost s-au acoperit, în raport se arată un tweet al unui cont care acţiona în Afganistan şi care „raporta” că trupuri ale refugiaţilor afgani au fost returnate din Iran cu organe interne lipsă. Tweet-ul dădea un link spre un clip postat pe un site web afiliat armatei SUA. Fix ca-n filmele cu proşti!

Washington Post relatează o altă situație care a apărut în Centcom. În 2020, o reţea de personaje fictive create de Centcom a fost activată pentru a combate „dezinformarea” chineză cu privire la originea covid-19. Mai multe rapoarte chinezeşti de atunci susţineau că virusul ar fi fost creat la un laborator al armatei americane din Fort Detrik, Maryland. Profilurile false ale armatei SUA activau în zone ale reţelei în care se discuta în arabă, farsi şi urdu, fiind folosite pentru a răspândi dezinformările CDC.

Citind raportul Graphika te îngrozeşti în primul rând de gradul de automatizare la care a ajuns propaganda. Cu toate că pare o operaţiune prostească, este lesne de înţeles că e vorba de o strategie extrem de eficientă. Prin intermediul său cad victime numeroşi oameni care ajung kamikaze în faţa autorităţilor din ţara lor.

Probabil aţi remarcat cum, din senin, au început să apară mişcări de protest în ţările participante la întâlnirea OCS de la Samarkand. Nu-i nimic întâmplător, viruşii revoltei fuseseră sădiţi de mult timp, acum apăsându-se doar butonul declanşator al acţiunii. Cu toate că pare de domeniul fantasticului, este necesar să înţelegeţi că oamenii au ajuns să fie conduşi prin click-uri, asemeni unor roboţi. Şi, aşa cum roboţii sfârşesc prin a fi coordonaţi de către alţi roboţi, la fel se petrece şi cu oamenii care ajung să se robotizeze într-un mod teribil ca efect al anturajului. Când anturajul devine digital, probabilitatea ca acesta să fie penetrat de profiluri artificiale este cât se poate de viabilă şi astfel, treptat, entităţi pur artificiale ajung să conducă oamenii în direcţii de-a dreptul nebuneşti.

Nu e cazul să trageţi de aici concluzia că Facebook sau Twitter au făcut ceva revoluţionar prin dezactivarea reţelelor despre care v-am vorbit. De fapt povestea este puţin mai complicată. Armata SUA a primit autorizaţia de a desfăşura operaţiuni de dezinformare în spaţiul virtual încă din perioada Administraţiei Trump. În 2020, cei de la Facebook şi Twitter au contactat Pentagonul deoarece au detectat numeroase conturi false care aveau legătură cu armata SUA. Cristopher C. Miller, pe atunci director adjunct pentru Operaţiuni Speciale în Departamentul Apărării, le-a spus reprezentanţilor reţelelor de comunicare virtuală că este în regulă că au fost identificate respectivele conturi şi că pot fi şterse deoarece aşa cum Facebook şi Twitter i-au putut identifica, la fel i-ar putea identifica şi ruşii sau chinezii. Cu alte cuvinte, jocul de-a şoarecele şi pisica între administratorii reţelelor de comunicare virtuală şi Pentagon are scopul de a antrena Pentagonul în dezvoltarea de soldaţi cibernetici mai greu de detectat. Asta deoarece aşa cum intră pe Facebook, respectivii agenţi cibernetici intră şi pe VK, Odonklassinki, WeChat, Weibo ș.a.m.d.

Iar rapoartele precum cel al Graphika n-au în niciun caz scopul de a ne informa pe noi, ci de a le transmite celor implicaţi în operaţiunile psihologice din reţea zonele sensibile în care au greşit. Sper că aţi înţeles ceea ce era de înţeles!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Dovezi: CDC a colaborat cu Big Tech pentru a elimina informațiile incomode etichetate drept „dezinformare” cu privire la vaccinurile anti-covid-19
Adriana Vitan Balint: Despre manipulare, dezinformare si intoxicare

 

yogaesoteric
8 noiembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More