A pune semnul egal între vaccinare și imunizare este un colosal fake news

Pașapoartele de vaccinare sunt bazate pe un FALS. Faceți cunoștință cu sintagma „teoria complicității”

Imunizarea nu este tot una cu înțeparea cu un ser experimental, care „asigură” forme ușoare ale bolii și o rată mai redusă de infectare. A pune semnul egal între cele două operațiuni nu numai că este un colosal fake news prin omisiune, este și (mai ales) un eșec al logicii formale și al științei medicale, impus de propagandă.

După definiția din DEX, sensul medical al cuvântului „imunizare” este acela de proces prin care un organism devine nereceptiv la o boală microbiană, în urma unui tratament sau a faptului că a avut în trecut o asemenea boală.

Certificatele, pașapoartele sau adeverințele „verzi”, care se vor emite pentru a permite omului contemporan să circule „liber”, dar marcat corespunzător, ca un bun reprezentant al turmei, conțin un fals evident – nu atestă că titularul este imun la boala microbiană pe care o combate (teoretic) poțiunea experimentală, cu excepția cazului în care a trecut printr-o asemenea boală.

Înțeparea cu aşa-zisa poțiune experimentală nu respectă definiția din DEX, fiind contrazisă chiar de prospectele de punere pe piață și de datele/informațiile oficiale.

O imunizare reală, în sensul medical al termenului, s-a obținut, de exemplu, prin vechile formule, pe care statul sau sistemul sanitar ni le-au administrat când eram copii* pentru a ne feri de poliomielită, difterie, tuberculoză sau tetanos, dar nu și cele contra gripei.

Fact-checkers-ii să pună mâna pe carte și să verifice faptele, înainte de a-i eticheta pe alții drept conspiraționiști. La fel și teoreticienii / practicanții complicității la planurile totalitare ale autorităților.

* Prin anii ’60 ai secolului trecut, imunizarea în masă nu a existat; mai mult chiar, la mine, la țară, marea majoritate a celor din generația părinților și bunicilor mei nu s-a înțepat niciodată în vederea imunizării – nu existau dispensare sau medici pentru așa ceva; de aceea, și povestea conform căreia, în lipsa imunizării prin înțeparea cu seruri preventive nu am fi trăit azi, sau că numai datorită înțepării lumea are azi o speranță de viață de 70-80 de ani, e un fake news; în realitate, lumea trăiește mai mult (nu și mai bine) din motive de igienă personală, canalizare, colectare sistematică a deșeurilor, căi rapide de comunicație, șanse mai mari de a ajunge mai repede și mai des la medic / spital, acces relativ facil la medicamente și la servicii sanitare (pe vremurile „comuniste”, gratuit, pe vremurile „capitaliste”, plătit din greu, cu CASS) și, desigur, mulțumită politicilor de sănătate publică anterioare anului 2020 (ceea ce trăim acum fiind cea mai mare farsă din istorie, și nu politici de sănătate publică).

Faceți cunoștință cu sintagma „teoria complicității”

Sub un regim care s-a dovedit de mult a fi rezultatul unui plan, urmat cu mai mult sau mai puțin succes de prostocrați și de vătafii lor, conspirația nu mai este o teorie, ci un fapt. La polul opus se situează complicitatea populației cu regimul, fără de care nu ar rezista nicio tiranie de lungă durată.

Teoria complicității nu este doar opusă „teoriei conspirației”, ci exprimă realitatea oricărui regim totalitar. Complicitatea majorității populației la crimele, delictele, fraudele și minciunile regimului, comise „pentru siguranța” noastră, alături de frica endemică a aceleiași majorității de „pisicile negre” arătate permanent (boli, teroriști, conspiraționiști, sancțiuni, apartheid și șomaj pe motive sanitare), sunt amestecul esențial al combustibilului motorului, iar blamul public asupra liber-cugetătorilor este aditivul care îi asigură viață lungă și protecție contra ruginii.

Uneori, însă, motorul se gripează și ia apă. Iar apa încă nu este în proprietatea sponsorilor economici ai totalitarismului.

Teoreticianul complicității (substantiv) = o persoană care acceptă fără crâcnire narativul politic al zilei și consumă știrile oficiale livrate pe canalele principale și care se supune religios fricii iraționale, blamând public liber-cugetătorii.

Consimțământul fabricat = voința de achiziție a unui produs, a unei ideologii, a unui scenariu, a unei simulări a realității, implantată artificial în inconștientul individual și chiar în subconștientul colectiv, de profesioniștii manipulării.

Notă. Mai nou, fabricarea consimțământului se asigură cu ajutorul algoritmilor care fabrică „produse predictive” din surplusul comportamental rezultat din „colectarea permanentă a datelor noastre cu caracter personal”, care au ajuns nu numai să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, dar și să ne dicteze cum să trăim și să simțim – liberul arbitru fiind în pericol de dispariție.

Autor: Avocat Gheorghe Piperea

Citiţi şi:
Propagandă nebună vaccinării
Dovada că presa din România este plătită de mafia farmaceutică pentru propaganda pro-vaccin

yogaesoteric
21 mai 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More