Ministrul Sănătății spune: Profesorii şi medicii ar putea fi vaccinaţi obligatoriu

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că la acest moment nu este cazul ca vaccinarea să devină obligatorie pentru categorii profesionale precum cadrele din sistemul sanitar sau cele din învăţământ.

Eu pot să spun mai mult din experienţa mea personală, nu profesională, experienţa mea personală legată de vaccinare. Pur şi simplu, după ce am reuşit să fiu vaccinată şi cu a doua doză, acel stres pe care-l aveam constant legat de posibilitatea de a face infecţie şi de a transmite infecţia celorlalţi s-a diminuat considerabil.

Şi atunci, ce vreau să spun este că încurajez vaccinarea la toate cadrele medicale, pentru că este foarte important şi pentru protecţia lor, dar mai ales pentru protecţia celor din jur şi sper că încrederea pe care o am eu şi pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată şi către ei. Nu aş discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de aşa ceva şi să obţinem un procent mare al personalului vaccinat, aşa încât obligativitatea să nu fie necesară”, a afirmat Ioana Mihăilă în timpul unei vizite făcute la începutul lunii în judeţul Bihor.

Medicul Sorin Paveliu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a susţinut, într-o postare pe Facebook, că este nevoie de o lege privind vaccinarea obligatorie a unor categorii de populaţie, făcând referire, în acest context, la personalul medical şi la cei pe care i-a numit „esenţiali”, explicând „că de aia au avut prioritate”. Medicul a pledat totodată pentru „retragerea beneficiilor sociale pentru cei care, prin refuzul lor (nejustificat medical) de vaccinare, contribuie la spolierea bugetului din care îşi trag beneficiile”.

Citiţi şi:
Unul dintre cei mai renumiți medici din România, dr. Răzvan Constantinescu, este împotriva vaccinării obligatorii
Argumente împotriva vaccinărilor obligatorii. Vaccinare sau criptototalitarism?

yogaesoteric
21 mai 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More